Numărul apelurilor la 112 de la deschiderea secţiilor de votare din Bihor şi până la ora 17:00 se ridică la 22. Dintre acestea însă, doar informaţiile relatate în jur de ora 11:00, de către unul dintre cei 22 de apelanţi s-a dovedit a fi real, cel al localului din Oradea situat la mai puţin de 500 de metri de secţia de votare şi care comercializa băuturi alcoolice.
Scris de IM:BIHOR_ONLINE-Numărul apelurilor la 112 de la deschiderea secţiilor de votare din Bihor şi până la ora 17:00 se ridică la 22. Dintre acestea însă, doar informaţiile relatate în jur de ora 11:00, de către unul dintre cei 22 de apelanţi s-a dovedit a fi real, cel al localului din Oradea situat la mai puţin de 500 de metri de secţia de votare şi care comercializa băuturi alcoolice.
Singurul reprezentant al boxului masculin românesc la Jocurile Olimpice pentru Tineret, care se desfășoară în aceste zile la Dakar (Senegal), a câștigat primul meci disputat duminică.
Talent, creativitate și rețete moștenite de la bunici. Acestea au fost ingredientele principale ale celei de-a treia zile a festivalului „D’ale Porcului – Toroș & Maioș Fest”, desfășurată duminică, în Băile Felix. Elevii școlilor din Bihor s-au întrecut în preparate tradiționale, iar competiția a adus și povești emoționante. Marele premiu a fost câștigat de o echipă aflată la prima participare.
Recunoașterea calificărilor medicale obținute în Regatul Unit ar putea deveni mai simplă, potrivit unui proiect de ordonanță de urgență publicat de Ministerul Sănătății.
Albumul bluesman-ului orădean, înscris în procesul de evaluare pentru cea de-a 69-a ediție a Premiilor Grammy, vine în același moment cu un concert-eveniment la Opera Națională București.
Citiți principiile noastre de moderare aici!