E drept că acest nume l-a mai purtat o echipă teatrală detaşată de la Teatrul Naţional din Cluj, în deceniul trei al secolului XX, când un grup de actori români dădeau spectacole la Oradea. Ca o recunoaştere a rolului important al celor două capete încoronate la Alba-Iulia, în făurirea României Mari şi piaţa centrală din faţa Teatrului a primit numele Regele Ferdinand.
Dar se poate pune problema şi în alt mod. În Oradea a lucrat cu multă sârguinţă omul de cultură Iosif Vulcan, care a înfiinţat, revista „Familia” şi care pentru înviorarea activităţilor culturale ale populaţiei româneşti a organizat în 1870 „Societatea pentru Fond de Teatru Român în Ardeal”. Se poate aminti că în fiecare an se organizau „adunări generale”, tot în altă localitate, creindu-se astfel centre cultural-artistice româneşti, cu echipe tetrale, coruri laice, echipe de dansuri populare şi alte forme de manifestări.
Cred că sectia română a Teatrului orădean putea să primească numele lui Iosif Vulcan, pentru a moşteni de drept tradiţiile artistice la care el şi-a adus o contribuţie subliniată de istoria locală. Astfel, secţia română avea dreptul să sărbătorească acum 145 de ani de teatru românesc, luîndu-se ca bază, vechea societate înfiinţată în 1870
Ne aflăm însă, din alte considerente, la aniversarea a 60 de ani de la înfiinţarea secţiei române permanente „Regina Maria”.
Când am venit eu la Oradea, în 1958, secia română era destul de tânără, dar pornise frumos. Se bucura de prezenţa unui grup de actori valoroşi, aduşi din toate teatrele, cât şi de tineri absolvenţi. De subliniat şi activitatea unor foarte buni regizori ca Radu Penciulescu şi Valeriu Moisescu, care au creat spectacole memorabile ce a impus scena orădeană pe un loc de frunte în ţară. Cunoşteam destul de bine activitatea instituţiilor artistice, întrucât mi s-a încredinţat îndrumarea lor. În locul unui reparator de ceasuri care conducea teatrul la acea vreme am reuşit să propun numirea unui director dintre tinerii actori – Eugen Ţugulea. Acesta s-a implicat în îmbogăţirea repertoriului şi în definitivarea calitativă a producţiei artistice.
După câţiva ani, prin 1968, am fost numit eu director al teatrului orădean. În cele patru stagiuni pe care le-am străbătut, mi-am impus cîteva puncte de reper: Aducerea unor regizori pedagogi – Sică Alexandrescu, Marieta Sadova- şi atragerea unor capete de afiş „în reprezentaţie” – Florin Piersic, Marcel Anghelescu, ce furnizau un plus de experienţă colectivului artistic; mărirea numărului de spectacole pentru fiecare premieră, printr-o susţinută campanie de abonamente – prin excelenta contribuţie a lui Florin Oprea; asigurarea unui repertoriu adecvat noului public tânăr atras, având în secretara literară Vetuţa Pop un ajutor profesionist.
După patru stagiuni frumoase, prin plecarea mea la Direcţia Teatrelor din Bucureşti, m-am despărţit de trupa orădeană, dar pe colegii şi publicul cald de la Oradea nu i-am desprins de sufletul meu niciodată.
Emanuel Engel
Citiți principiile noastre de moderare aici!