Femeia a fost inculpată de procurorii DNA Oradea pentru luare de mită (8 acte materiale), fals material în înscrisuri oficiale (4 acte materiale) și sustragere sau distrugere de înscrisuri (2 acte materiale), toate în formă continuată.
Exclusă din profesie încă din 2013, Doina Cotor a fost acuzată de anchetatorii anticorupție că, în perioada 2012-2013, „ar fi pretins și primit prin intermediul unei persoane (martor în cauză) suma totală de 8.350 euro pentru a facilita înmatricularea a 64 de autoturisme fără plata taxei de mediu și într-un timp cât mai scurt”.
Fapta ar fi fost comisă în contextul în care pe rolul Tribunalului Bihor se aflau foarte multe cereri prin care mai multe persoane au solicitat ca Serviciul de Permise și Înmatriculări Auto să le înmatriculeze mașinile fără plata taxei de poluare, instituită de Ordonanța de Urgență 50/2008. Astfel, fosta grefieră ar fi identificat oportunitatea de a obține foarte ușor mai multe foloase necuvenite, au explicat oficialii DNA la momentul trimiterii în judecată a Doinei Cotor, în octombrie 2019.
DNA: acte puse fraudulos în dosare deja formate
Aceasta ar fi avut două moduri de lucru. Mai întâi, ea ar fi intenționat să obțină înmatricularea autoturismelor în cadrul unor dosare distincte și în fiecare dintre acestea să obțină termene mai scurte. Doar că, potrivit anchetatorilor, această modalitate nu mai era valabilă deoarece numărul de cereri era uriaș, astfel că în majoritatea cazurilor primul termen de judecată era stabilit la aproximativ un an de la înregistrarea cererii inițiale.
„Ulterior, inculpata ar fi adoptat un alt mod mai eficient de lucru și anume acela de a introduce, în mod fraudulos și contrar atribuțiunilor de serviciu, actele autoturismelor care se doreau a fi înmatriculate, în dosare deja formate și în care termenul de finalizare a procesului era unul apropiat”, au detaliat procurorii.
În acest scop, Doina Cotor ar fi falsificat mai multe documente din conținutul dosarelor – cum ar fi cererea de chemare în judecată ori cererea de preschimbare a termenului aparent formulată și semnată de un reclamant. În plus, au acuzat procurorii anticorupție, femeia ar fi sustras mai multe file din cuprinsul dosarelor aflate pe rolul instanței.
După ce erau pronunțate, hotărârile judecătorești în aceste dosare deveneau obligatorii pentru autorități, care trebuiau să înmatriculeze autovehiculele respective fără plata taxei de mediu.
Bani confiscați, sechestru menținut
Prin sentința dată vineri, Tribunalul Bihor a dispus confiscarea specială de la Doina Cotor a sumei de 8.350 de euro. În acest sens a fost menținut sechestrul pus de procurorii DNA Oradea încă din 2019 asupra unei cote de ¼ dintr-un imobil aparținând inculpatei.
Instanța a desființat documente false și cereri care ar fi fost introduse de fosta grefieră în trei dosare și a decis ca inculpata să achite cheltuieli de judecată de 23.000 de lei. Sentința poate fi atacată cu apel în termen de 10 zile de la comunicare, se arată în minuta publicată pe portalul instanțelor.
Este a doua hotărâre de acest fel dată de Tribunalul Bihor în ultima perioadă. La finalul lunii august, instanța a decis, tot ca urmare a prescrierii faptelor, încetarea procesului penal față de o altă grefieră din cadrul instanței, Claudia Anca Veer. Aceasta a fost acuzată că în 2012 ar fi falsificat trei cereri de chemare în judecată prin care era solicitată înmatricularea a 34 de autoturisme fără plata taxei de poluare.
Citiți principiile noastre de moderare aici!