BIHON

BIHON

  • Home
  • Ştiri
    • Ştirile judeţului Bihor
    • Comentariul zilei
    • Stiri inter(naţionale)
    • Celebritati/Lifestyle
  • Video
  • Meteo
  • Sport
    • FC Bihor
    • CSM Oradea
    • Sport Local
    • Stiri Sportive
  • Anunțuri
    • Imobiliare
    • Angajari
    • Prestări servicii
    • Auto-Moto
    • Pierderi, Citaţii
    • Diverse – Vânzări/Cumpărări
  • Angajări
  • Compania de Apă
  • Întreruperi energie
  • Anunturi interes public
    • Anunțuri Mediu, Ape
    • Licitatii
    • Convocator
  • Economic
  • Educație
  • Cultură
Select Page
APLICAȚII
MOBILE
AndroidDescarcă aplicația BIHON iOSDescarcă aplicația BIHON
BIHON
BIHON Ştirile judeţului Bihor
A XX-a ediţie a „Memorialului Vulcan-Irinyi-Popfiu” la Leta Mare

A XX-a ediţie a „Memorialului Vulcan-Irinyi-Popfiu” la Leta Mare

la 12 November 2014 09:26
12 November 2014 09:26
Trei personalităţi de origine română omagiate în Ungaria.
Scris de erdei - Trei personalităţi de origine română omagiate în Ungaria.

Trimite articolul

X

În data de 8 noiembrie 2013, Autoguvernarea Română şi Asociaţia Culturală a românilor din Leta Mare (Letavertes), judeţul Hajdu-Bihor, au organizat a XX-a ediţie a „Memorialului Ziua Vulcan-Irinyi-Popfiu”. În cadrul festivităţii au fost elogiate personalităţi marcante de origine română, care se leagă de această localitate: Iosif Vulcan, Ioan Irinyi şi Iustin Popfiu. Iosif Vulcan (1841–1907), care a trăit în Leta Mare, a fost publicist şi scriitor, membru al Academiei Române. A fost iniţiatorul apariţiei revistei „Familia”, în care a debutat Mihai Eminescu, cu poezia „De-aş avea.” Ioan Irinyi (1817-1895), chimist şi om de ştiinţă, a fost inventatorul chibritului cu fosfor iar Iustin Popfiu (1841–1882) a fost teolog, protopop greco-catolic şi erudit scriitor.

La manifestare au participat ambasadorul României la Budapesta, Victor Micula, Florin Vasiloni- Consulul General al României la Gyula, şi Monica Radu, consul la Szeged. Au contribuit la buna desfăşurare a manifestărilor şi au participat invitaţi din România, precum Lucian Silaghi- director executiv la Direcţia Judeţeană pentru Cultură Bihor, dr. Aurel Chiriac- directorul Muzeului Ţării Crişurilor din Oradea, Ioan Moldovan, redactor-şef la revista „Familia”, Ioan Pop- directorul Muzeului „Iosif Vulcan” din Oradea.

Festivitatea a debutat cu o conferinţă la biblioteca din localitate, unde după cuvântul de deschidere rostit de preşedintele Autoguvernării Române, Gavril Crişan, primarul localităţii Menyhart Karoly a subliniat în discursul său că cele trei personalităţi ale localităţii, Iosif Vulcan, Ioan Irinyi şi Iustin Popfiu au fost maghiari, români şi europeni deopotrivă. Victor Micula, ambasadorul României la Budapesta, i-a felicitat pe organizatori pentru însufleţirea şi conştiinciozitatea cu care se îngrijesc de memoria înaintaşilor lor. PS Virgil, episcop greco-catolic de Oradea, a evocat de asemenea personalitatea celor trei înaintaşi. În cadrul acestui moment, la bibliotecă a fost inaugurată o expoziţie care elogiază personalitatea lui Iosif Vulcan. Traducerea a fost asigurată de Eva Iova, directorul publicaţiei „Foaia Românească” de la Gyula.

Au urmat apoi depuneri de coroane, în curtea şcolii generale „Irinyi János”, unde se găsesc mormintele familiei Irinyi, la Casa de cultură, unde se află o placă comemorativă în cinstea lui Iosif Vulcan, apoi la mormântul lui Iustin Popfiu, situat în curtea bisericii greco-catolice din Leta Mare. Aici a fost plantat cu această ocazie un brad, ca simbol al apropierii între românii şi maghiarii care respectă memoria iluştrilor înaintaşi. PS Virgil, episcop greco-catolic de Oradea şi PS Fullop, episcop greco-catolic de Hajdudorog, împreună cu protopopul Szimicsku Ferenc, au oficiat o slujbă de pomenire în biserica greco-catolică din Leta Mare. Biserica greco-catolică română din Leta Mare a fost construită în anul 1802. Pe iconostasul bisericii încă şi acum se mai pot citi inscripţii în limba română, care atestă că această comunitate este de origine română.

În continuare, la Casa de Cultură a oraşului Leta Mare, a avut loc un spectacol de muzică clasică, în interpretarea studenţilor Facultăţii de muzică din cadrul Universităţii din Oradea.

Trimite articolul

X
Taguri:
hajdu-bihor ,
Leta Mare ,
Letavertes ,
Memorialului Vulcan-Irinyi-Popfiu

0 Comentarii

Cancel reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici!

    powered by Surfing Waves

    BIHON Ştirile judeţului Bihor

    Patron din Marghita, trimis în judecată pentru delapidare și neplata contribuțiilor, cu un prejudiciu de 2,6 milioane de lei
    Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Oradea a anunțat trimiterea în judecată a lui Szilárd István Kovács, un bărbat de 49 de ani, din Marghita, inculpat într-un dosar de evaziune fiscală și delapidare.

    BIHON Ştirile judeţului Bihor

    Accident pe centura din Oradea, la pasajul Oșorhei. Patru persoane au fost transportate la spital
    Patru persoane au ajuns la spital, sâmbătă dimineața, 7 noiembrie, în urma unui accident rutier produs pe un pasaj de pe centura Oradea.

    Cultură

    Peste 290 de fotografii acceptate la Salonul Internațional „Vârste frumoase” de la Oradea

    BIHON CAO

    Anunț întrerupere furnizare apă caldă în Fâșca, Vârciorog, Șerghiș și Tilecuș

    BIHON CAO

    Anunț întrerupere furnizare apă potabilă pe mai multe străzi din Oradea din cauza lucrărilor la pasajul Magheru

    BIHON CAO

    Anunț de întrerupere furnizare apă pe mai multe străzi din Oradea și în Săldăbagiu de Munte

    BIHON Ştirile judeţului Bihor

    Încă o achitare pentru agenta din Oradea, acuzată că i-a oferit lui Micula jr. informații din bazele de date ale MAI
    Tribunalul Bihor a dispus, vineri, achitarea agentei Camelia Erdei pentru acuzația de acces ilegal la un sistem informatic, pe motiv că fapta nu este prevăzută de legea penală. 1

    Cultură

    GALERIE FOTO
    Scriitorul Gabriel Liiceanu și-a prezentat la Oradea lista celor 111 cărți care „îți schimbă viața”
    Nu o listă care să te facă cult, ci una care „îți schimbă viața complet”. Aceasta este miza celor 111 titluri propuse de Gabriel Liiceanu vineri seara, în cadrul Bookfest Oradea, în conferința „Cărțile care ne-au făcut oameni”, desfășurată în Cafeneaua literară a Bibliotecii Județene „Gheorghe Şincai” Bihor. 1

    Economic

    O nouă oportunitate pentru companiile românești. Cum ar putea atrage mai mulți bani pentru dezvoltare
    România trebuie să își dezvolte piața de capital, să atragă mai mulți investitori și să încurajeze companiile să utilizeze bursa ca sursă de finanțare. Este unul dintre principalele mesaje transmise de președintele ASF în cadrul Concordia Summit 2026, eveniment dedicat provocărilor și oportunităților economiei românești.
    • Bihon.ro
      • Folosinta Cookie-urilor
      • Termeni si conditii de utilizare
      • Politica de confidentialitate
      • Redactia
      • Regulament postare și moderare comentarii

    Bihor Online

    ISSN 3008-234X

    ISSN-L 3008-234X