Potrivit comisarului-șef de poliție Alina Fărcuța, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliție Județean Bihor, din primele cercetări efectuate la fața locului, polițiștii au stabilit că un bărbat de 53 de ani, din localitatea Șumugiu, conducea o autoutilitară pe DN 76, din direcția Beiuș spre Oradea.
În împrejurări care urmează să fie stabilite în urma cercetărilor, acesta ar fi accidentat o femeie de 52 de ani, din Hidișelu de Sus, care s-ar fi angajat în traversarea părții carosabile pe trecerea pentru pietoni, marcată și semnalizată corespunzător.

În urma accidentului, femeia a suferit multiple leziuni și a fost transportată la spital pentru îngrijiri medicale.
„Are traumatism toracic sever cu multe coaste rupte. Urmează să fie văzută de chirurgul toracic și fractură deschisă de gambă pentru care o să fie operată în cursul zilei de astăzi de colegii de la ortopedie. În rest, este stabilă”, a declarat dr Elena Mitrasca de la Spitalul Clinic Județean de Urgență Bihor.
Conducătorul autoutilitarei a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ.
Polițiștii Serviciului Rutier Bihor – Biroul Drumuri Naționale și Europene continuă cercetările pentru stabilirea cu exactitate a cauzelor și împrejurărilor în care s-a produs accidentul.
Trimite articolul
XIntrebarea e: pietonii se mai asigura inaintea traversarii unei sosele sau doar se arunca pe trecere mergand pe premisa ca au prioritate???? In multe situatii am patit si eu ca nici macar nu se asigura sa vada de pot trece…
-
Pietonii de obicei merg in card ca gastele fara sa se asigure, cand nu sunt in card la fel traverseaza, de pe trotuar fara sa incetineasca sa se asigure direct pe trecerea de pietoni!