Apelul la numărul unic de urgență 112 a fost primit în jurul orei 10:00. Din primele informații, în accident au fost implicate un autoturism și o autoutilitară.
„În urma impactului, o persoană a avut nevoie de îngrijiri medicale și a fost transportată la UPU a Spitalului Județean de Urgență Bihor, pentru investigații de specialitate”, a transmis ofițerul pentru relații publice din cadrul IPJ Bihor, agent-șef Alin Laza.
La fața locului au fost mobilizate echipajele de intervenție, care au acordat primul ajutor persoaelor implicate.
Oamenii legii urmează să stabilească cu exactitate cum s-a petrecut evenimentul rutier.
Citiți principiile noastre de moderare aici!