Astfel, într-o curbă spre stânga, autoturismul a părăsit partea carosabilă şi a intrat în coliziune cu un copac. În urma accidentului rutier, B.V.(59 ani), din Husasău de Tinca, pasageră în autoturism a suferit multiple leziuni pentru îngrijirea cărora a fost internată în spital. Tot duminică, în jurul orei 15:00, în localitatea Sacalasău Vechi, P.A.M.(23 ani), din Nojorid, în timp ce conducea un autoturism, nu a adaptat viteza de deplasare la condiţiile de drum. Astfel, într-o curbă spre dreapta, a pierdut controlul asupra direcţiei şi autoturismul a intrat în coliziune cu un cap de pod. În urma coliziunii, B.R.(17 ani=, din Oradea şi S.C.(25 ani), din Sârbi, ambele pasagere în autoturism au suferit leziuni uşoare. Luni, în jurul orei 14:20, pe strada Jean Calvin din Oradea, orădeanul I.O.R.(35 ani), în timp ce conducea un autoturism, nu a acordat prioritate de trecere. Astfel, în momentul efectuării manevrei de mers înapoi la ieşirea din curtea unui imobil a acroşat un alt autoturism, condus de orădeanca Ş.C.S.(36 ani=, pe care l-a proiectat într-un parapet metalic. În urma accidentului rutier, conducătoarea celui de-al doilea autoturism a suferit leziuni uşoare. „Cercetările continuă în toate cele trei cazuri prezentate”, precizează comisar sef Alina Dinu, din cadrul IPJ Bihor.
Accidente rutiere cu raniti
Duminică, în jurul orei 8:00, în afara localităţii Călugări, orădeanul V.C.Z.(36 ani), în timp ce conducea un autoturism, nu a adaptat viteza de deplasare la condiţiile de drum.
Trimite articolul
X
powered by
Surfing Waves
FC Bihor
După meciul de la Râmnicu vâlcea, doi dintre tinerii jucători pregătiți de Erik Lincar vor pleca la lotul de juniori U19. Acolo vor fi coechipieri cu un orădean care activează acum la Chindia Târgoviște.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
La aproape 7 ani de la trimiterea în judecată a Doinei Cotor, o fostă grefieră a Tribunalului Bihor, instanța a dispus încetarea procesului pe motiv că faptele de care a fost acuzată s-au prescris.
Cultură
Festivalul Internațional de Teatru Oradea omagiază, la 50 de ani de la prima ediție, memoria poetului Ioan Moldovan printr-un eveniment dedicat volumului său postum, „O parte pleacă, o parte rămâne”.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
În cursul zilei de joi, 17 septembrie, pompierii militari bihoreni au intervenit pentru localizarea și lichidarea a șapte incendii generate, cel mai probabil, de utilizarea focului pentru igienizarea terenurilor. Flăcările au afectat peste 30 de hectare de terenuri, livezi și anexe gospodărești.
Economic
Guvernul a aprobat vineri acordarea unor ajutoare de urgență pentru 65 de persoane vulnerabile relocate din localitatea Dumbrava, județul Bihor, în urma operațiunii din 30 iunie 2026. Persoanele se află în prezent în centre rezidențiale private din județele Alba, Hunedoara și Sibiu.
FC Bihor
Duminică, de la ora 11:30, FC Bihor Oradea va juca în deplasare cu nou promovata SCM Râmnicu Vâlcea.
Citiți principiile noastre de moderare aici!