13 minute, acesta este, în medie, timpul în care o ambulanță ajunge la solicitant în Bihor. Deși tipologia cazurilor rămâne relativ constantă, cele 68 de ambulanțe diferă atât prin dotări, cât și prin gradul de uzură. Tocmai de aceea, înlocuirea lor este mereu o necesitate.

„În acest an au venit 5 ambulanțe noi. Noutatea la aceste ambulanțe este că toate sunt dotate cu aparate de făcut compresii toracice în caz de stop cardio-respirator. Până la sfârșitul anului mai așteptăm să vină 7 ambulanțe. Situația parcului auto nu s-a îmbunătățit semnificativ. Le-am scos din circulație pe cele mai vechi, care aveau peste un milion de kilometri parcurși, și le-am înlocuit cu cele noi”, explică Liciniu Venter, managerul general al Serviciului de Ambulanță Județean (SAJ) Bihor.

Timpul mediu de răspuns la codul roșu (stop cardiac, infarct, traumatism, accident vascular-cerebral) a rămas de aproximativ 13 minute. Asta pentru că medicii și ambulanțierii intervin și de la substațiile din Aleșd, Beiuș, Salonta, Marghita, Ștei, Valea lui Mihai, Suplacu de Barcău, Șoimi, Săcuieni, Bratca sau Ceica. Mai mult, SAJ Bihor are aprobare pentru înființarea unei stații noi la Tileagd care va acoperi zona Vârciorog, Ineu, Brusturi. Conform managerului, SAJ Bihor a făcut demersuri pentru aprobare unor posturi pentru personal la noua stație.

Până în luna august ambulanțele au intervenit la 72.881 de cazuri, cu un vârf în prima luna a anului, când au fost înregistrate 9.868. Cele mai numeroase cazuri au fost de hipertensiune arterială (3.395) și colici renale sau biliare (3.231). Pe lângă ele, echipajele au mai intervenit la cazuri de sindrom coronarian acut (infarct) 414, stop cardio respirator 341, come 254, convulsii 144 și consum de droguri, 31 de cazuri.

A sunat din spital să vină ambulanța

Dincolo de cifre, personalul ambulanței trebuie să facă față la tot felul de situații.

„Avem așa-numiții „clienți ai noștri”, 4-5 în Oradea, care sună și de 10 ori pe zi în dispecerat. Încercăm să-i liniștim să le spunem ce medicamente să ia. Dar nu rezolvăm cu ei până nu ajunge acolo un echipaj. Care, evident, constată că nu e nevoie să intervină. Unora le-am făcut chiar adrese către poliție. I-au amendat dar nu s-a schimbat mare lucru. O doamnă a ajuns să ne sune și din spital, de la psihiatrie”, povestește Liciniu Venter.

O altă problemă cu care se confruntă ambulanțierii și medicii este legată de transportul cazurilor pacienților cu afecțiuni psihice. Sunt câteva transporturi pe tură iar unii pacienți sunt agresivi. Legea prevede ca, în aceste cazuri, poliția să însoțească echipajul de ambulanță, însă modul de aplicare rămâne la latitudinea agenților. Mulți aleg să însoțească ambulanța stând în mașină, în spatele ei, lăsând persoanele din interior să se descurce. Rezultatele sunt de multe ori consemnate de buletinele de știri. Pe 29 septembrie, de exemplu, în Maramureș, un ambulanțier a fost înjunghiat în torace de un pacient care era transportat de la Baia Mare la Spitalul de Psihiatrie din Sighet.

Ne-ar fi de mare ajutor un psiholog!

Pentru medicii care intervin pe teren situațiile cu care se confruntă sunt variate.

„Pe mine copiii mă impresionează cel mai mult. Când îi vezi cu dispnee (n.r. senzație de respirație dificilă sau lipsă de aer) în bronsiolite. E greu să îți stăpânești emoțiile. În general, copiii sunt cuminți; mai speriați sunt părinții care nu știu ce să facă, cum să reacționeze mai ales când micuții au convulsii. Își pierd uneori starea de conștiență, de obicei când au febră. Satisfacția e la final, după ce l-ai scos din convulsii, i-ai redus starea febrilă, atunci vine mulțumesc-ul din partea părintelui. La adult, când îl salvăm, îl intubăm, îl ducem la spital, ne interesăm de el, dar feedback-ul, de cele mai multe ori lipsește” povestește medicul Teodora Pală care adaugă că uneori, împreună cu colegii, este nevoită să vorbească codat în prezența familiei sau a pacienților.

Aceștia trăiesc un șoc, sunt sensibili și disperați în acele momente și e important să-și păstreze calmul. Toată lumea e grăbită, unii urlă, „hai, hai, faceți ceva!”. În comunitățile de rromi e și mai dificil. Uneori, medicii sunt nevoiți să scoată afară anumite persoane pentru a putea interveni. Dacă le dau însă sarcini, sunt foarte săritori, se implică, vor să ajute. Asta pentru că, în general au încredere în medici.

Îngrijorătoare este creșterea numărului de pacienți, mai ales tineri, în stare de ebrietate sau care consumă substanțe interzise. Medicii spun că aceste cazuri se petrec mai des în weekend-uri, mai ales în centrul Oradiei.

Bolnavii sunt pentru echipajele ambulanțelor pe primul loc. Ei primesc îngrijire cât se poate de repede în așa fel încât viața să nu le fie pusă în pericol. Cine se îngrijește însă de traumele îngrijitorilor?

„Pe zi, avem între 3 și 9 cazuri la care mergem. La început a fost greu. Mergeam acasă și discutam cazurile, cu familia. Am învățat însă, cu timpul, să ne deconectăm, să lăsăm aici ce s-a întâmplă la locul de muncă. Încercăm să nu ne încărcăm. Ne-ar fi însă de mare ajutor un psiholog” spune Teodora Pală.

Din păcate, în niciun serviciu de ambulanță din țară nu există posturi de psiholog în organigramă. Deși, Teodora Pală nu este singura care spune că ar fi de mare folos.