Oradea. Cunoscuta poetă și eseistă Ana Blandiana a susţinut la Oradea conferința „Mai mult ca trecutul”, în dialog cu Dan-Liviu Boeriu, în cadrul proiectului cultural „Bibliovibes” | #educultcentre. Sala de conferinţe a Muzeului Ţării Crişurilor a fost neîncăpătoare pentru câţi orădeni ar fi dorit să participe la acest eveniment de excepţie, pe scările muzeului sperând să mai intre cu zece minute înainte de ora 18:00 alte câteva zeci, deşi se anunţase că locurile sunt limitate.

[eadvert]

Poeta a lansat cu această ocazie şi cartea cu acelaşi nume, „Mai mult ca trecutul”, apărută la editura Humanitas anul acesta.

În debutul conferinţei, Ancuta Șchiop, manager al Bibliotecii Județeană „Gheorghe Șincai” Bihor, a făcut o scurtă prezentare a invitatei, una dintre cele mai remarcabile personalități ale literaturii române contemporane.

Cartea „Mai mult ca trecutul” este jurnalul ultimului an şi jumătate de sistem ceauşist, aleasă de revista „România literară” ca fiind „cartea anului”, la egalitate cu volumul prof. Alexandru Călinescu, „O lume care a luat-o razna”, apărută tot la Humanitas.

Dan-Liviu Boeriu spune că de la bun început ceea ce izbeşte la cartea Anei Blandiana (nume literar al Otiliei-Valeria Coman, căsătorită Rusan) este titlul care „este o metaforă pentru felul în care trecutul acela, 1988-1989, şi-a depăşit rolul de termen strict cronologic, adică acel trecut are efecte şi reverberaţii până în ziua de astăzi”. I s-a părut, de asemenea, o carte foarte importantă pentru că întregeşte o trilogie începută de Ana Blandiana acum 10 ani cu „Fals tratat de manipulare” şi continuat cu „Soră lume”.

„Cartea descrie o perspectivă netrucată asupra ultimului an şi jumătate de ceauşism şi spun «netrucată» pentru că fiind un jurnal el nu trebuia să iasă public. Nu asta este menirea unui jurnal. Însă prin faptul că a fost scrisă fără ideea publicării, a făcut-o pe autoare să nu scape nimic şi să nu vrea să uite nimic din realitatea urâtă şi sinistră a acelor vremuri”.

Blestemul intelectualului în regimul totalitar

Cartea începe pe 31 august 1988, când Ana Blandiana află că este din nou interzisă, că nu mai are voie să publice. Înainte avusese interdicţie de a publica în 1959-1964, la doar 17 ani, ca fiică a unui deținut politic (preotul Gheorghe Coman), iar mai apoi, în 1985, pentru publicarea a patru poezii în revista „Amfiteatru” („Eu cred”, „Delimitări”, „Cruciada copiilor”, „Totul”). În perioada 1988-1989 a fost interzisă pentru publicarea cărţii „Întâmplări din grădina mea”, o parodie a dictatorului sub forma unei poezii pentru copii.

„Cartea este la fel de importantă pentru valoarea estetică. Lucru extraordinar pe care l-am descoperit citind cartea a fost să văd de fapt cum un scriitor nu poate niciodată să treacă peste umbra lui. Ana Blandiana este scriitoare şi atunci când îşi scrie jurnalul. Oricare carte din pagina aceasta este la fel de validă estetic ca oricare altă pagină din oricare altă carte scrisă de Ana Blandiana. Dar mai mult decât valoarea estetică, este vorba despre valoarea etică a ei, pentru că eu am citit cartea ca pe un manual al supravieţuirii. Şi dacă veţi citi atent acest jurnal veţi descoperi că rămâne în discuţie blestemul intelectualului într-un regim totalitar, care trebuie să se lupte nu doar să supravieţuiască fizic. (…) Este vorba în cazul unui intelectual, şi aici în cazul unui scriitor, şi de supravieţuirea minţii şi a spiritualităţii, care este mult mai greu de păstrat în acei ani de nebunie sistematică. Jurnalul pune în discuţie şi felul în care se poate lupta din interiorul intimităţii domestice cu un prezent pe care îl simţi continuu şi al cărui final nu-l poţi întrevedea nicicum. Îţi arată comuniunea de idei şi comuniunea afectivă şi lucrurile astea două fac cumva ca la un moment dat viaţa să devină suportabilă”, spune Dan-Liviu Boeriu.

 

„Fusese mult mai rău decât țineam eu minte”

Ana Blandiana a dezvăluit că a ajuns să îşi publice jurnalul încercând să răspundă la întrebarea „de ce vrem să ne amintim?”. Dar succesul cărţii a dat răspunsul pozitiv, spune poeta. „E bine să ne amintim!”. Caietele scrise în 1988-1989, Ana Blandiana le-a regăsit într-un sertar în timpul panedmiei, poeta crezându-le pierdute.

„Este o carte cu adevărat interesantă. Este scrisă acum aproape 40 de ani şi necitită, faptul că eu am ajuns să o citesc abia în pandemie. Nu mai țineam minte ce scrisesem. Prima mea impresie de lectură, care m-a înspăimântat pur și simplu, a fost că descopeream că fusese mult mai rău decât țineam eu minte. Eu, care scrisesem de-atâtea ori despre comunism și despre răul pe care îl conține, pe mine mă uluia cât de concret şi extraordinar era răul care reieșea din aceste notații zilnice. Asta m-a făcut să pun problema publicării, indiferent de ce riscuri ar cuprinde”, a mărturisit Ana Blandiana.

Poeta a amintit că în această lume care se schimbă fără încetare, în care nimeni nu mai crede cu adevărat că s-a terminat comunismul o dată cu căderea zidului Berlinului, în care „răul găseşte alte forme de reapariţie”, consideră că trebuie să ne amintim şi să înţelegem felul în care ne putem apăra în continuare.

„În măsura în care am câştigat libertatea, am câştigat şi obligativitatea de a răspunde de ceea ce înţelegem. (…) Foarte des când mă aflu în faţa unor săli pline se întâmplă să fiu întrebată: cum definiţi de fapt libertatea? Ce credeţi că este? Şi eu întotdeauna răspund: cred că este dreptul şi curajul de a gândi cu capul tău, de a nu lăsa pe nimeni să gândească în locul tău.”

Întrebată de Dan-Liviu Boeriu dacă este pesimistă sau optimistă în legătură cu viitorul ţării din perspectiva generaţiilor care poate nu vor să înveţe despre trecut, Ana Bandiana a răspuns că „adevărata nenorocire este că și ei vor fi obligați să nu mai fie nepăsători într-o lume în care războaiele sunt posibile, în care în permanenţă pot să existe ameninţări”, referindu-se la discursul recent al lui Putin care ameninţa direct România.

„Nu mai trăim într-o lume în care poate să nu ne pese. Libertatea se poate pierde. Ucrainenii au luptat pentru ea, dar nu vor mai putea lupta în continuare dacă nu mai au bani și arme, iar rușii n-au posibilitatea să i se opună lui Putin. Generația dumneavoastră va învăța, vrând-nevrând, să lupte pentru libertatea ei”, a spus cu tristeţe poeta.

Solidaritate în iubire

Dan-Liviu Boeriu a aminit că această carte este şi un omagiu adus iubirii, referindu-se la mariajul Anei Blandiana cu scriitorul Romulus Rusan, şi care dezvăluie nu doar legătura afectivă dintre cei doi ci şi solidaritatea în faţa unei lumi potrivnice.

„Cu cartea asta se va cam termina cu mitul perechii ideale, nedespărţite de peste cinzeci de ani” mărturiseşte că a fost avertizată de sora ei, prima care a citit manuscrisul. „Nu mă gândisem, să fiu sinceră. (…) Lumea cam râdea de mine că sunt naivă, şi eu eram mândră că sunt naivă şi cultivam naivitatea. Chiar cred că pentru un scriitor naivitatea poate să fie o sursă de artă. Dar cartea aceasta nu este un portret nici al meu, nici al lui Romi. Este un portret al felului rău în care epoca ne marca şi ne schimba. (…) Şi nu cred că e o problemă. Cred că abia aşa legătura dintre noi devine adevărată”, spune Ana Blandiana mărturisind că a supravieţuit datorită soţului ei, ea având mereu tendinţa „să se arunce cu capul înainte, fără să se întrebe ce o să se întâmple după aceea”. „El m-a ţinut întotdeauna, nelăsându-mă să cad”.

După dialogul, care a ţinut o oră, Ana Blandiana a oferit generoasă autografe, bucurându-se de fiecare interaţiune cu publicul. Evenimentul este organizat de Biblioteca Județeană „Gheorghe Șincai” Bihor, Revista Várad și Revista Familia, în parteneriat cu Consiliul Județean Bihor, Primăria Municipiului Oradea, Muzeul Țării Crișurilor Oradea – Complex Muzeal, Centrul de Cultură al Județului Bihor și Teatrul Szigligeti Oradea.