Andrei Posmoşanu: „Fotografia de peşteră are mister”

 

Cosmin Berghean şi Ema Marcu, în direct cu Andrei Posmoşanu

A 38-a ediţie dar prima online a Festivalul de artă speologică SpeoARTA a debutat marţi seara. Festivalul este o manifestare culturală de fotografie, film şi artă plastică, aflată sub egida Federaţiei Române de Speologie şi organizată de Clubul Polaris. Timp de trei zile, 10-12 noiembrie, manifestarea cuprinde prezentări, dezvăluirea lumii peşterilor văzută prin lentila în mişcare a videografilor dar şi festivitatea de premiere a lucrărilor înscrise în concurs.

[eadvert]

Lucrările au trebuit să aibă tematică speologică şi carstică şi să nu mai fi fost prezentate la alte concursuri organizate de Federaţia Română de Speologie. Categoriile de concurs sunt: Fotografie subterană (speloteme de mari dimensiuni, cavităţi, explorare, activitate speologică), Fotografie subterană detaliu (imagini macro, speleoteme care nu depăşesc dimensiunea naturală de 10 cm), Fotografie din exocarst (imagini care reprezintă relieful carstic), Video eseu/documentar/diaporamă/reportaj (endocarst şi/sau exocarst) şi Mixaje/manipulări fotografice complexe, grafică, sigle, caricatură, pictură, sculptură, etc cu tematică speologică.

La ediţia din acest an au fost înscrise 306 lucrări de către 48 de participanţi din 11 ţări: România, Belgia, Polonia, Ungaria, Elveţia, Franţa, Italia, Olanda, Insulele Canare, Germania, Spania. Doi dintre membrii juriului sunt artişti fotografi orădeni: Posmoşanu Andrei, redactor Speomond, fotograf specializat în fotografia de endocarst si exocarst, speolog şi Szabo Claudiu, vicepreşedintele Clubului Fotografic „Nufărul” din Oradea, E.FIAP, artist fotograf şi speolog.

Lor li s-au alăturat: Dumitru Radu – Iniţiator de Tehnica Speologiei Alpine şi lector foto al Şcolii Române de Speologie, Pușcaș Radu – Instructor federal, consilier tehnic salvaspeo, asistent lector fotografie subterană, lector topografie şi cartografie subterană şi Taffet Georg – speolog cu o vastă experienta națională şi și internațională, fotograf al mediului subteran, câștigatorul marilor premii SpeoARTA 2016, 2017.

Dependent de speologie

Gazdele festivalului sunt preşedintele Clubului Polaris, Cosmin Berghean, şi directorul festivalului, Ema Marcu. În prima zi a festivalului, Andrei Posmoşanu a vorbit despre „Lumea speologiei şi a fotografiei de peşteră”. Bucureştean la origine, dar mutat de 25 de ani în Oradea, andrei Posmoşanu a început să practice speologia în 1982 împreună cu un foarte bun prieten, şi la scurt timp s-a înscris în Clubul „Focul Viu” din Bucureşti devenind dependent de această activitate. Datorează mult speologiei. Prin ea şi-a făcut foarte mulţi prieteni, aşa şi-a cunoscut soţia – muzeograful Erika Posmoşanu, iar job-ul lui este legat tot de speologie. Are multe amintiri frumoase dar şi câteva dezamăgiri. Dar aşa cum a spus cineva: viața e la fel ca şi fotografia, foloseşte negativul pentru a evolua.

Printre peşterile sale preferate se numără Peştera Micula din Bihor, o peşteră foarte frumoasă care are de toate. Este foarte dificilă, trebuie sa te caţeri, să te târăşti, să înoţi, trebuie sa știi tehnică verticală. Andrei Posmoşanu a avut şi oportunitatea de a păşi printre primii în unele locuri din peşteră alături de câţiva dintre cei mai buni prieteni ai săi. Intenţionează să îşi încheie cariera de speolog realizând un album dedicat Peşterii Micula, o provocare pentru următorii doi ani.

Primul contact al său cu fotografia a fost la începutul anilor ’80, cu un aparat de fotografiat foarte vechi, ca un acordeon. Următorul pas a fost acum mai bine de 20 de ani, când şi-a cunoscut viitoarea soţie. Ea avea un aparat de fotografiat foarte bun, pe care a început să îl folosească şi el cu film şi diapozitive. „Cred că şi astăzi se întreabă dacă nu cumva acesta a fost motivul pentru care ne-am căsătorit”, spune amuzat Andrei Posmoşanu.

La începutul anilor 2000 a trecut definitiv pe cameră digitală. Echipamentul său fotografic cuprinde acum un apartat japonez cu crop sensor, şase obiective dintre care cel puţin trei le are tot timpul în peşteră, o cameră video GoPro, şi o dronă, dar numai pentru exterior, nu şi în peşteră. „În întunericul peşterii depinde doar de imaginaţia ta cum foloseşti lumina pentru a fotografia. Te poţi juca cu lumina, poţi ilumina întreaga peşteră sau doar detalii din cele mai interesante locuri ale sale. Tot ce ai nevoie este experienţă, imaginaţie, o echipă bună şi multe baterii”, spune artistul fotograf.

De la competitor, membru în juriu

Paradoxal, Andrei Posmoşanu nu are pagină de Facebook, nu are blog şi nici pagină web. Îşi împărtăşeşte fotografiile în albume tipărite şi, atunci când are oportunitatea, prin proiecţii. La SpeoARTA a fost competitor acum mulţi ani, la trei ediţii, la care de fiecare dată a fost premiat. „După a treia am spus că am dovedit deja, trebuie să fac un pas în spate şi să las pe alţii să concureze. Asta se întâmpla la începutul anilor 2000”.

De cinci ani face parte din juriul festivalului. Ca membru al juriul a avut momente frumoase privind fotografiile din concurs, dar şi momente dificile. „Vreau să avertizez competitorii să fie atenţi mai ales la fotografiile de exocarst. Multe dintre ele nu au nimic în comun cu subiectul şi a fost dificil să stabilim dacă pot fi păstrate în concurs. Am încercat să văd dincolo de fotografii, am vrut să descopăr creativitatea fotografului, să văd unghiuri proaspete folosind lumina, şi ce e mai important şi mai dificil, să transmită povestea. Fotografia de peşteră trebuie să aibă umbre, chiar şi întuneric, şi bineînţeles mister, pentru că orice peşteră are misterul ei”, spune Andrei Posmoşanu.

Prima seară s-a încheiat cu prezentarea „SpeoARTA trecut – prezent” expusă de Mihai Gligan, colaborator National Geografic, preşedintele Asociaţiei Rangerilor din România şi speolog experimentat, iar apoi cu discuţii cu câştigători ai ediţiilor anterioare SpeoARTA.

Fotografia de peşteră scoate la lumină imagini şi frumuseţi complet inaccesibile pentru mulţi, iar acest festival, cu atât mai mult că această ediţie se desfăşoară online, oferă oportunitatea de a le putea admira prin lentila aparatului de fotografiat.