BIHON

BIHON

  • Home
  • Ştiri
    • Ştirile judeţului Bihor
    • Comentariul zilei
    • Stiri inter(naţionale)
    • Celebritati/Lifestyle
  • Video
  • Meteo
  • Sport
    • FC Bihor
    • CSM Oradea
    • Sport Local
    • Stiri Sportive
  • Anunțuri
    • Imobiliare
    • Angajari
    • Prestări servicii
    • Auto-Moto
    • Pierderi, Citaţii
    • Diverse – Vânzări/Cumpărări
  • Angajări
  • Compania de Apă
  • Întreruperi energie
  • Anunturi interes public
    • Anunțuri Mediu, Ape
    • Licitatii
    • Convocator
  • Economic
  • Educație
  • Cultură
Select Page
APLICAȚII
MOBILE
AndroidDescarcă aplicația BIHON iOSDescarcă aplicația BIHON
BIHON
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Andrej Vesel va dirija concertul simfonic „Contraste şi confluenţe”. În program, lucrări de Schubert, Bartók şi Beethoven

Andrej Vesel va dirija concertul simfonic „Contraste şi confluenţe”. În program, lucrări de Schubert, Bartók şi Beethoven

De Camelia Buşu
la 26 November 2024 06:48 Reactualizat la: 26 November 2024 12:49

Andrej Vesel va dirija concertul simfonic „Contraste şi confluenţe”. În program, lucrări de Schubert, Bartók şi Beethoven

Foto: FSO
26 November 2024 06:48 Reactualizat la: 26 November 2024 12:49
„Contrastele sunt cele care ne atrag și totuși suntem identități formate dintr-o sumă de confluențe”, este argumentul Filarmonicii de Stat Oradea.
Scris de Camelia Buşu - „Contrastele sunt cele care ne atrag și totuși suntem identități formate dintr-o sumă de confluențe”, este argumentul Filarmonicii de Stat Oradea.

Trimite articolul

X

Concertul „Contraste și confluențe” va avea loc joi, 28 noiembrie, de la ora 19:00 la sala de concerte „Enescu-Bartók” și va fi condus de tânărul dirijor al Fiarmonicii de Stat Oradea, Andrej Vesel.

Programul cuprinde lucrările a trei compozitori din curente diferite, dar care totuși se întâlnesc în anumite puncte de confluență. Prima lucrare va fi cea a compozitorului romantic Franz Schubert, Uvertura operei Castelul de plăceri al diavolului, continunându-se cu Concertul pentru corzi, celestă și percuție de Béla Bartók. În partea a doua, din creaţia lui Ludwig van Beethoven, compozitorul contrastelor, publicul orădean va putea asculta Simfonia nr. 2.

Castelul de plăceri al diavolului (Des Teufels Lustschloss) a fost prima operă scrisă de Franz Schubert, la vârsta de numai 17 ani. Pe vremea aceea era elev al lui Antonio Salieri, maestru al Capelei Imperiale de la Viena.

„Atmosfera romantică din operă este evocată încă din uvertura acesteia. Este considerată o operă magică influențată de Flautul fermecat al lui Mozart, care era încă popular la Viena, atunci când Schubert a compus opera sa. Libretul se bazează pe o piesă franceză scrisă în 1792, Le château du diable de Joseph-Marie Loaisel de Tréogate, iar dialogurile îi aparțin lui August von Kotzebue”, precizează organizatorii.

Opera a putut fi auzită pentru prima dată în 12 decembrie 1879 la Musikverein în Viena, iar premiera scenică a avut loc la un secol distanță, în 17 martie 1978 la teatrul Hans Otto din Potsdam.

Concertul pentru corzi, celestă și percuție este una dintre cele mai cunoscute lucrări ale lui Béla Bartók. Partitura a fost comandată în 1936 de către dirijorul elvețian Paul Sacher, cu ocazia aniversării primului deceniu al Orchestrei Camerale Basler Kammerorchester. Premiera a avut loc la Basel, în Elveția, la 21 ianuarie 1937, atunci când orchestra camerală a fost dirijată de Paul Sacher. În același an, partitura lucrării a fost publicată de către Universal Edition.

Simfonia nr. 2 în Re major, op. 36 a fost compusă de Ludwig van Beethoven între 1801-1802 și dedicată lui Karl Alois, prinț din dinastia Lichnowsky. Lucrarea a fost scrisă în mare parte pe parcursul șederii lui Beethoven la Heiligenstadt în 1802. Încă de atunci, compozitorul se confrunta cu problemele de auz, care deveneau din ce în ce mai pronunțate.

Premiera a avut loc la Theater an der Wien în Viena, la data de 5 aprilie 1803 și a fost dirijată de Beethoven. În cadrul aceluiași eveniment au avut premiera alte două lucrări beethoveniene: Concertul pentru pian nr. 3 și oratoriul Hristos pe Muntele Măslinilor.

„Compozitorul a scris lucrarea fără să introducă menuetul caracteristic genului simfonic, pe care l-a înlocuit cu un scherzo și care i-a oferit simfoniei mai multă energie. Atât în scherzo, cât și în finalul compoziției se regăsesc glumele muzicale particulare lui Beethoven, care obișnuiau să îi șocheze pe criticii epocii. Unul dintre criticii vienezi a descris foarte plastic simfonia în ziarul Für die elegante Welt (Pentru lumea elegantă), comparând-o cu un balaur hidos, rănit, care refuză să moară, dar se zbate în ultimele sale chinuri și, în a patra mișcare, sângerează până la moarte”.

Biletele pentru concert se găsesc pe platforma bilete.ro și la Casa de bilete a Filarmonicii de Stat din Oradea.

Trimite articolul

X
Taguri:
adrej vesel ,
Bartok ,
Beethoven ,
contraste si confluente ,
Filarmonica de Stat Oradea ,
oradea ,
Schubert

0 Comentarii

Cancel reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici!

    powered by Surfing Waves

    Cultură

    „Stări”, expoziţie personală a artisului Horea Sălăgean, o călătorie prin emoții
    Expoziţia poate fi vizitată până pe 2 noiembrie, în Crișul Shopping Center Oradea, la etajul I.

    BIHON Ştirile judeţului Bihor

    Vaccin antigripal 2026: cine îl primește gratuit și cine beneficiază de 50% compensare
    A început vaccinarea antigripală pentru sezonul rece. Anumite categorii de persoane pot beneficia de vaccin gratuit, în timp ce altele au dreptul la compensarea unei părți din preț.

    Economic

    Biletele de tratament pentru pensionarii bihoreni, seria 12. Ce stațiuni sunt disponibile și până când pot fi ridicate
    Pensionarii și celelalte persoane care beneficiază de bilete de tratament balnear prin Casa Județeană de Pensii Bihor trebuie să se grăbească să își ridice biletele pentru cea de-a 12-a serie din acest an.

    BIHON CAO

    Anunț prelungire întrerupere furnizare apă potabilă în zona Ogorului din cauza unor lucrări neprevăzute

    BIHON CAO

    Anunț întrerupere furnizare apă potabilă din cauza lucrărilor la pasajul denivelat pe Centura Oradea

    BIHON CAO

    Anunț întrerupere furnizare apă potabilă în mai multe zone din cauza lucrărilor la pasajul Magheru

    Cultură

    GALERIE FOTO
    Festivalul Național de Artă Naivă, ediția a XIII-a: 20 de artiști expun peste 100 de lucrări în Cetatea Oradea
    Eveniment unic în România, festivalul este mai mult decât o expoziție de artă, este o călătorie în inima creativității și a tradiției românești.

    BIHON Ştirile judeţului Bihor

    Tată acuzat că și-ar fi agresat sexual fiica de 6 ani, achitat de Judecătoria Marghita. Instanța: fapta nu există
    Un bărbat din localitatea Buduslău a fost achitat de Judecătoria Marghita într-un dosar în care a fost acuzat că și-ar fi agresat sexual fiica de 6 ani. Instanța a stabilit că fapta nu a existat, astfel că a respins și cererea de despăgubiri formulată de minoră prin avocat.

    BIHON Ştirile judeţului Bihor

    Surpriză în cazul Dumbrava: autoritățile vor să-i aducă pe bolnavi înapoi până în decembrie
    La câteva luni după controalele care au dus la relocarea bolnavilor din așezămintele lui Viorel Pașca, apare o veste care poate schimba radical situația.
    • Bihon.ro
      • Folosinta Cookie-urilor
      • Termeni si conditii de utilizare
      • Politica de confidentialitate
      • Redactia
      • Regulament postare și moderare comentarii

    Bihor Online

    ISSN 3008-234X

    ISSN-L 3008-234X