Potrivit procurorului Nadina Spînu, purtător de cuvânt al DIICOT, cei doi au fost acuzaţi de că au introdus în ţară 500 de grame de rezină de cannabis (haşiş). Pentru trafic de droguri de risc, legea prevede pedepse cu închisoarea între 3 şi 15 ani.
Arestati pentru hasis
Curtea de Apel Oradea a menţinut săptămâna trecută decizia Tribunalului Bihor care a emis mandate de arestare preventivă, pentru 29 de zile, faţă de Benko Ferencz şi Oltean Horea Bazil.
Trimite articolul
X
powered by
Surfing Waves
România
Recunoașterea calificărilor medicale obținute în Regatul Unit ar putea deveni mai simplă, potrivit unui proiect de ordonanță de urgență publicat de Ministerul Sănătății.
Cultură
Albumul bluesman-ului orădean, înscris în procesul de evaluare pentru cea de-a 69-a ediție a Premiilor Grammy, vine în același moment cu un concert-eveniment la Opera Națională București.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
În comuna Sânmartin se va extinde producția proprie de energie electrică, după ce primul parc fotovoltaic, construit în satul Cordău, a început să reducă facturile administrației locale.
1
Economic
Instituțiile publice din România ar putea beneficia de verificări suplimentare de securitate cibernetică, iar persoanele care descoperă vulnerabilități în sistemele informatice ale statului ar putea primi recompense financiare.
1
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Cei doi bărbați implicați în vara acestui an într-o tâlhărie petrecută pe bulevardul Dacia, din Oradea, au fost condamnați în mod diferit de către instanța de judecată.
Citiți principiile noastre de moderare aici!