Primăria Orașului Ștei a câștigat un proiect depus prin PNRR, componenta C10-Fondul Local, în valoare de peste 2.2 milioane de lei. Cu acești bani sala de sport va fi reabilitată din punct energetic, dar și modernizată și reabilitată din punct de vedere al finisajelor.

[eadvert]

Memoria urbană a acestei bijuterii arhitecturale, inaugurată în 1954, care face parte din patrimoniul arhitectural totalitarist, este copleșitoare. De-a lungul timpului, zeci de mii de sportivi au participat aici la antrenamente, jocuri sau competiții naționale.

Sala neîncăpătoare a găzduit meciuri de legendă, atunci când echipa de volei a orașului întâlnea în primul eșalon național echipe precum Dinamo sau Rapid, care reprezentau în acele vremuri România în spațiul european, unde aveau rezultate foarte bune. În exteriorul clădirii, pentru spectatorii rămași afară, se montau atunci schele speciale de unde priveau pe geamurile mari disputele din sala plină.

Întregire

Povestea sălii de sport nu se va încheia aici, pentru că prin acest proiect câștigat de către Primăria Ștei ea va reveni la viață și va întregi ansamblu Ansamblul Arhitectural Central al orașului, practic fosta axă a puterii, definită de strada Unirii-Lenin, pe atunci, pe care o închide și care are la celălalt capăt Palatul Administrativ, o altă clădire exponențială orașului”, spun reprezentanții prinăriei Ștei.

Șteiul este unul dinte orașele campioane la accesarea fondurilor europene, bani cu care au fost sau vor fi reabilitate mai multe obiective ale patrimoniului arhitectural totalitar disonant: centrul vechi al orașului, clădirea fostului sediu al Poliției, clădirea școlii gimnaziale Miron Pompiliu de pe strada Tineretului, ștrandul orașului, precum și câteva blocuri de locuințe rezidențiale vechi.

Poveste de excepție

Sovieticii au construit orașul Ștei în patru ani (1952-1956), transformand sătucul cu nici 200 de case într-un oraș cu 25.000 de locuitori. Înainte cu vreo două săptămâni de a ajunge rușii la Stei, într-o zi de duminică, pe când oamenii se pregăteau să meargă la biserică, anunțul făcut de toboșarul satului a scos toată suflarea în uliță. Cu o voce gravă, plină de importanță, bărbatul le-a spus consătenilor săi că trebuie să se grăbească să-și adune recoltele de pe câmp, că peste grădinile lor cu zarzavaturi se va construi un „mare oraș”.

Vestea toboșarului din Ștei a devenit certitudine într-o zi de toamnă timpurie a anului 1952, când un tren lung de nu i se vedea capătul s-a oprit în gara de lângă grădina Teichi. Și pentru că nu era ora la care trebuia să vină marfarul după buștenii neamțului de la Berger, toți țăranii de pe câmp au lăsat lucrul și au privit ciudata fieratanie.

„Au venit rușii cât frunza și iarba. Și au început să coboare din tren, și-au coborît și tot au coborât până ne-am săturat noi să stăm și să ne tot uităm după ei. Au descărcat scânduri și materiale de construcție pe care le-au cărat la marginea grădinilor cu varza din Tiguleasca, în Belgeasca, cum îi spuneam noi, cam pe unde se află acum unitatea de pompieri și și-au ridicat acolo un fel de orașel din barăci. În acelaș timp, pe drum, în sat au intrat o gramadă de mașini de armată cu specialiști sovietici, care veniseră cu avionul până la Oradea, și imediat s-au apucat de lucru. Chiar de-a doua zi, au băgat buldozerele în haturile noastre și au început lucrările din mai multe părți deodată. Bieții săteni s-au trezit cu toate zarzavaturile și culturile pline de scânduri și cărămiz”, își amintește profesorul Simedre.

Prima grijă a elitei sovietice care venise la Ștei a fost să-și construiască un local select chiar în centru viitorului oraș. Este vorba despre restaurantul „Ardealul”. Au fost construite apoi blocuri cu două nivele pe strada Lenin, a urmat o bază sportivă și magazine exclusiviste.