Nelu Stratone le-a făcut o mare bucurie rockerilor din România. S-a apucat să adune în trei volume istoria rock-ului românesc. Până acum au apărut două dintre ele: „Rock sub seceră şi ciocan” şi „Rock în timpuri noi”, scoase la Hyperliteratura. Au fost lansate şi la Oradea la începutul lunii martie, dar autorul nu a putut fi prezent atunci din motive de boală.

Iată că după jumătate de an, Nelu Stratone a plecat în turneu prin ţară pentru a-şi promova cărţile. Nu doar cele două volume din trilogie, ci toate cele zece cărţi scoase până acum la Casa de pariuri literare. Dintre ele, doar dacă amintim „Stratonelu (un rocker atipic) Nelu Stratone în dialog cu Florin Silviu Ursulescu”, sau „De la Basorelief la Holograf… un basist de excepţie, Iulian Vrabete, în dialog cu Nelu Stratone”, deja e un punct de plecare pentru cunoscătorii care încă nu le au.

În trecere prin Oradea, a dezvăluit faptul că cel de-al treilea volum, „Rock în mileniul 3”, ce va parcurge rock-ul anilor 2000 mergând până la momentul #Colectiv, va ieşi pe piaţă cel mai probabil în martie anul viitor.

Nelu Stratone e o întreagă poveste în sine. Modest şi introvertit, pare inabordabil la prima vedere. Asta până când îl provoci la discuţii şi începe să se desfăşoare povestind din anii 70 încoace cu lux de amănunte şi date, ca o adevărată enciclopedie vie.

L-am întrebat cum a reuştit să adune atâta material spre publicare, mai ales pentru primul volum, care se referă la perioada 1960 – 1989. „Sunt sociabil, dar nu sunt dintre cei care să mă leg de un personaj ca să îmi povestească. În general culeg informaţiile, nu mă duc eu spre informaţii.

Pasiunea mea pentru rock se trage din liceu. Am fost şi basist, şi solist vocal în câteva trupe studenţeşti. Era o perioadă în care apăreau foarte puţine informaţii muzicale. Mai întâi a fost «Săptămâna», care a apărut în 69, care avea o rubrică de un sfert de pagină, şi mai apoi de o pagină întreagă. «Flacăra» la fel, când a preluat-o Adrian Păunescu în 71 avea o pagină de muzică, şi mai apoi avea pagini speciale dedicate Cenaclului Flacăra. «Flacăra» apărea joia, iar «Săptămâna» vinerea, şi erau tot timpul cozi interminabile la chioşc, pentru că erau singurele reviste citibile la momentul respectiv. Mai existau şi revistele care apăreau lunar la Timişoara, la Iaşi şi în Cluj: «Cronica», «Tribuna», care aveau şi ele rubrici muzicale.

De-a lungul anilor le-am strâns şi am decupat articolele care erau specializate pe muzică, şi practic am refăcut istoricul din articolele respective şi din ce am trăit pe la concerte, şi prea puţin din interacţiuni cu muzicienii. Singurii pe care i-am cunoscut ceva mai bine au fost cei de la Iris, în momentul în care chitarist era Adrian Ilie”, povestește Nelu Stratone.

De la Cibernetică, la rock

Practic, primul volum l-a scris oarecum din afara fenomenului muzical. Nelu Stratone a terminat Cibernetica. Povesteşte că prin 76 făcea cam acelaşi lucru pe care îl făcea Bill Gates în Statele Unite, fiind unul dintre pionierii informaticii româneşti. Analist-programator (specialist în Cobol), a creat sistemul informatic de calcul al salariilor în cooperaţia de consum, pe care l-a implementat în toată ţara şi a fost funcţional până în 1989. „Bill Gates a făcut un program de salarii mult mai simplu pentru o firmă din Seattle şi pentru care a luat 12.000 de dolari, cu care şi-a început afacerea. Eu am luat 3.000 de lei, cu care am mers cu nevastă-mea la mare”, spune zâmbind Nelu Stratone.

După aceea a lucrat vreo zece ani în Ministerul Construcţiilor de Maşini, timp în care nu a prea interacţionat cu artiştii. „Eram urmărit şi de «tovarăşi», toţi cei de la Centrul de Calcul eram. Ca exemplu, în 82 am fost la Paris, la Citroen, şi am lucrat pentru Oltcit Craiova, am făcut sisteme de salarii. Am plecat 20 în delegaţie, din care doar şase lucram, restul erau cu alte treburi… Printre cei şase care lucram se afla şi domnul Tibi Urdăreanu – acum mare om de afaceri, care era inginer de sistem la noi. El şi-a făcut afacerea UTI pe forţe proprii. Singurul lucru de care a profitat a fost că tatăl lui era general şi în 89 l-a «aruncat» în sus la momentul potrivit”. Nelu Stratone a condus colectivul de cercetare al CCE MIET şi a fost printre primii profesori atestaţi IMB PC.

După 90, nimeni nu mai era interesat de informatica românească şi nu mai găsea contracte, aşa că şi-a dat demisia. La un moment dat avea şase joburi în acelaşi timp. Prin 93 avea propria afacere comercială care mergea foarte bine, până când partenerii săi – despre care aflase ulterior că toţi trei erau foşti ofiţeri KGB –au dispărut cu toţi banii şi cu un autoturism Opel Astra înscris pe numele lui. A desfiinţat firma. A început să colaboreze cu Radio 22, apoi cu Radio Tinerama a lui Max Bănuş, şi să scrie articole pentru diferite publicaţii. După ’99 a ajuns la Radio România Tineret, condus de Florian Pittiş, şi mai apoi la Radio Bucureşti. Avea cunoştinţe muzicale şi, în plus, o colecţie impresionantă de discuri şi casete audio.

De altfel, după 90 avea să cunoască o mare parte dintre muzicienii trupelor rock, invitaţi fiind în emisiunea „A lu Nelu” de la Radio Tinerama, sau când îi juriza la festivalurile rock. A iniţiat ciclul intitulat „Rock sub seceră şi ciocan” la Club A, întâlniri în care Nelu Stratone alături de Doru Ionescu şi Florin Silviu Ursulescu dezbăteau cu invitaţii poveşti despre rocul prerevoluţionar, încheiate cu recitaluri muzicale.

„Constrângerile de dinainte de 89 i-au determinat pe mulţi textieri să fie inventivi, de exemplu Nicu Vladimir cu un limbaj greu de înţeles, la fel Mircea Florian. După 90 au apărut texte directe, banale. Iar în momentul în care au apărut trupele de afară, aveai termen de comparaţie şi nu mai interesau atât de mult trupele româneşti”, îşi aminteşte Nelu Stratone.

#Colectiv

În treilea volum din „Istoria Rock-ului românesc”, materialul e adunat, structurat pe capitole. Unul dintre capitole este dedicat tragediei de la Colectiv.

„Din fericire, am plecat cu zece minute înainte. În drum spre casă au trecut pe lângă mine maşini de Pompieri, dar nu m-am gândit… Când am ajus acasă, soţia dormea. Am dat drumul la televizor, am scos sonorul, ca să nu o deranjez, şi atunci am văzut ştirea cu un incediu într-un club din Bucureşti. Au început să mă sune apoi diverşi prieteni care mă văzuseră la concert şi să mă întrebe de Nelu Tilie (fost ziarist la Tineretul liber – n.r.), care murise. Eu la concert eram într-un loc în care n-aveam nicio şansă… Mie sala mi se părea extrem de sigură. Când mă gândesc la câte concerte am fost în săli cu 300-500 de oameni, niciodată nu mi-am pus problema unde e a doua ieşire”.

De altfel, volumul „Rock în Mileniul 3” va fi dedicat celor care au murit și au fost răniți la Colectiv. Aşteptăm cu nerăbdare lansarea!