De asemenea, potrivit directorului APIA Bihor, Ioan Sorin Roman, au fost autorizați la plată 34 de moștenitori ai rentierilor agricoli, care vor primi în total 38.143 de lei.
Sumele sunt aferente rentei viagere agricole pentru anul 2025, iar plățile urmează să fie efectuate în conformitate cu prevederile legale, până la termenul-limită stabilit pentru 30 noiembrie 2026.
La nivel național, APIA a finalizat procesul de autorizare la plată a rentierilor agricoli care și-au vizat carnetele în perioada 1 martie – 31 august 2026, pentru a beneficia de renta viageră agricolă aferentă anului 2025.
Valoarea totală autorizată se ridică la 26.645.773,99 de lei, pentru un număr de 19.354 de beneficiari.
Dintre aceștia, 18.717 sunt rentieri agricoli, pentru care a fost autorizată suma de 26.008.324,80 de lei. Alți 637 de beneficiari sunt moștenitori ai rentierilor agricoli, suma aprobată pentru aceștia fiind de 637.449,19 lei.
Procesul de plată a început deja. Potrivit datelor comunicate de APIA, la nivel național au fost achitate până la data raportării 25.262.529,79 de lei către 18.078 de rentieri agricoli. În cazul moștenitorilor, au fost plătiți 84.992,42 de lei către 50 de beneficiari.
Diferența dintre sumele autorizate și cele achitate este explicată prin calendarul legal de depunere a documentelor. Rentierii agricoli titulari au avut termen până la 31 august 2026 pentru vizarea carnetelor, în timp ce moștenitorii au putut depune solicitările și documentele justificative până la 15 octombrie 2026.
APIA precizează că, după finalizarea autorizării centralizate a tuturor solicitărilor depuse, restul sumelor aprobate vor fi plătite în cel mai scurt timp posibil.
Citiți principiile noastre de moderare aici!