Miza partidei şi-a pus amprenta pe calitatea jocului celor două echipe, rezultând o luptă oarbă, ocaziile de poartă putând fi numărate pe degetele unei singure mâini. În plus, încrâncenarea cu care s-a jucat l-a făcut pe arbitrul Radu David să fragmenteze foarte mult jocul, fluierând orice contact, lucru care i-a iritat vizibil pe oaspeţi. Şansa bihorenilor a fost că au înscris repede. În minutul 3, Iacob a executat o lovitură liberă din lateral cu mult efect, mingea a lovit bara şi din Lukacs mingea a intrat în plasă. După gol, gazdele au aplicat politica prudenţei, făcând un pas înapoi. Argeşenii au ieşit la joc, au pasat bine la mijlocul terenului, dar în treimea adversă nu au mai găsit soluţiile să depăşească apărarea bine coordonată de Gongolea.
Lipitor, salvator
În prelungirile primei reprize a apărut totuşi prima fisură, dar Lipitor şi-a salvat echipa cu un reflex uimitor la „capul” lui Vladu de la şapte metri. Acelaşi Lipitor a mai avut o intervenţie importantă în minutul 65, când Predică a „bărbierit” o minge, Damaschin a şutat de la zece metri şi portarul a parat. Finalul a fost haotic, Dacia a presat, fără să-şi creeze ocazii, iar la poarta cealaltă, nou intratul Szeles a trimis din colţul careului de şase metri, pe lângă ( 87). Apoi, pe contraatac Lukacs a fost busculat în careu de imprudentul Kiraly şi arbitrul a acordat penalty, transformat de Iacob, care a şutat în dreapta lui Mindileac ( 90+2). Orădenii au sărbătorit victoria cu galeria, în timp ce argeşenii s-au lansat în acuze la adresa centralului Radu David.
CASETA TEHNICĂ
FC Bihor – Dacia Mioveni 2-0 (1-0)
Stadion Municipal. Teren bun. Spectatori: 1.200
Au marcat: Lukacs ’3, R. Iacob ’90+2 din penalty
FC Bihor: Lipitor – Ţârcă, Muscă, Gongolea, Lörincz – Achim ( 84 Totoroaţă), Pocean, Predică, R. Iacob ( 90+3 Sighiartău) – Lukacs, R. Radu ( 70 Szeles). Antrenor: Florin Farcaş
Dacia: Mindileac – Hapaină, M. Olteanu, Kiraly, I. Baicu – Doman, Drăghici ( 58 C. Şerban), L. Bunea ( 46 M. Damaschin), Vladu – Cl. Ionescu, M. Ionică ( 76 Chirciu). Antrenor: Ion Moldovan
Remarcaţii meciului: Lukacs, R. Iacob, Lipitor / Vladu
Cartonaşe galbene: Pocean 26, Lipitor 81 / Cl. Ionescu 2, L. Bunea 36, M. Damaschin 66, M. Olteanu 74, Doman 85, Hapaină 85, Baicu 90+2
Arbitri: Radu David (Reşiţa) – Costin Florescu (Huedin), Stelian Slabu (Braşov) Observator FRF: Iosif Olah (Sfântu Gheorghe)
Teodor Biris
Trimite articolul
XCel mai bun jucator al fc bihor a fost arbitru- nota 10
mare firma ,mare victorie!
cinste patronilor!