Decizia a fost luată luni, la 17 zile de la arestarea lui Gabera și la 11 zile de la moartea celui pe care inculpatul l-ar fi agresat.
„Admite contestaţia formulată de inculpatul contestator Gabera Ștefan împotriva Încheierii penale (…) din data de 26.09.2025, pronunţată de judecătorul de drepturi şi libertăţi din cadrul Judecătoriei Marghita, pe care o desființează în întregime și în rejudecare dispune luarea măsurii controlului judiciar pentru o durată de 60 de zile, începând cu data de 13.10.2025”, se arată în minuta Tribunalului Bihor, publicată pe portalul instanțelor.
În acest interval, bărbatul de 47 de ani nu are voie să iasă din județ fără aprobarea instanței și nici să se apropie ori să comunice cu martorii. În cazul în care încalcă aceste obligații, Gabera riscă să ajungă din nou drupă gratii.
„Dispune punerea de îndată în libertate a inculpatului Gabera Ștefan, de sub puterea mandatului de arestare preventivă emis de Judecătoria Marghita, dacă nu este reținut sau arestat în altă cauză”, a hotărât Tribunalul Bihor.
Conflict după o zi de muncă
Așa cum Bihon a relatat, incidentul s-a petrecut în seara de 23 septembrie, după o zi în care victima s-a dus să-l ajute pe Ștefan Gabera. Aflați în curtea unui localnic din Sacalasău Nou, între cei doi bărbați ar fi izbucnit o ceartă pe fondul consumului de acord.
La un moment dat, tânărul de 33 de ani, din Budoi, ar fi fost lovit de Gabera și a căzut. A fost dus de urgență la spital, iar trei zile mai târziu, pe 26 septembrie, Judecătoria Marghita a hotărât arestarea pentru 30 de zile a presupusului agresor, sub acuzația de vătămare corporală care a avut ca urmare punerea în primejdie a vieții persoanei.
Citiți principiile noastre de moderare aici!