BIHON

BIHON

  • Home
  • Ştiri
    • Ştirile judeţului Bihor
    • Comentariul zilei
    • Stiri inter(naţionale)
    • Celebritati/Lifestyle
  • Video
  • Meteo
  • Sport
    • FC Bihor
    • CSM Oradea
    • Sport Local
    • Stiri Sportive
  • Anunțuri
    • Imobiliare
    • Angajari
    • Prestări servicii
    • Auto-Moto
    • Pierderi, Citaţii
    • Diverse – Vânzări/Cumpărări
  • Angajări
  • Compania de Apă
  • Întreruperi energie
  • Anunturi interes public
    • Anunțuri Mediu, Ape
    • Licitatii
    • Convocator
  • Economic
  • Educație
  • Cultură
Select Page
APLICAȚII
MOBILE
AndroidDescarcă aplicația BIHON iOSDescarcă aplicația BIHON
BIHON
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Bolojan – avertisment pentru Pasztor&Mang

Bolojan – avertisment pentru Pasztor&Mang

la 14 December 2016 17:39 Reactualizat la: 15 December 2016 07:54

Bolojan – avertisment pentru Pasztor&Mang

14 December 2016 17:39 Reactualizat la: 15 December 2016 07:54
Şeful PNL Bihor transmite conducerii UDMR&PSD de la Judeţ că dacă nu finanţează primarii PNL, le blochează proiectul strategic pe sănătate.
Scris de farcas - Şeful PNL Bihor transmite conducerii UDMR&PSD de la Judeţ că dacă nu finanţează primarii PNL, le blochează proiectul strategic pe sănătate.

Trimite articolul

X

Preşedintele PNL Bihor, Ilie Bolojan lansează un avertisment public pentru şefii de la CJ Bihor, Pasztor Sandor & Ioan Mang. Bolojan le transmite că în cazul în care din bugetul anului viitor nu vor aloca „o sumă proporţională” primarilor PNL din judeţ, consilierii judeţeni PNL se vor împotrivi pe linie la orice propune conducerea CJ Bihor. Bolojan ameninţă că PNL ar putea să se opună inclusiv proiectului strategic judeţean pe sănătate, convenit deja cu CJ Bihor, de care beneficiază şi Oradea, dacă primarii PNL vor fi ignoraţi! Acest proiect ce ar aduce aparatură medicală de top în Bihor, din fonduri Ro – Hu are nevoie de două treimi din voturile consilierilor judeţeni pentru a avansa, în condiţiile în care 17 din cei 35 de consilieri judeţeni sunt ai PNL, ceilalţi 18 fiind PSD, UDMR, ALDE.

Bolojan vede „nesimţire politică”

Ilie Bolojan: „Este anormal ca primarii ce trebuie să furnizeze servicii publice pentru 60% din populaţia Bihorului să nu beneficieze de finanţare. Lansez un avertisment public: cât timp voi fi preşedintele PNL Bihor nu o să accept această chestiune. Nu dintr-o chestiune de partid, ci din respect pentru cei care ne-au votat primarii. Nu locuitorii sunt de vină că locuiesc într-o comună sau alta. În cazul în care la aprobarea bugetului pe anul viitor nu vor aloca o sumă proporţională, nu vom vota proiectele judeţului Bihor. Nu vom vota niciun proiect de două treimi, orice ar face, cât timp îşi bat joc de locuitorii din comunele cu primari PNL. Nu mi se pare normală această ipocrizie”. Primarul de Oradea, şef al PNL Bihor spune că la începutul anului 2017 va avea o discuţie cu Pasztor Sandor şi Ioan Mang, preşedintele şi vicepreşedintele CJ Bihor, pentru a vedea cum se poziţionează aceştia faţă de doleanţele PNL. „Sunt de acord cu un bonus politic în alocarea banilor, dar cu nesimţirea nu sunt de acord. Un comportament sinonim cu nesimţirea politică se va întoarce împotriva conducerii Consiliului Judeţean, în mod cert. Când va avea nevoie de două treimi, nu mai au ce să caute să vină la PNL. Nu putem fi doar o pelerină de vreme rea. Există o limită şi-n politică”, este mesajul lui Bolojan pentru adversarii săi politici.

Cei 85% de marţi

Reacţia preşedintelui PNL Bihor vine după ce, în şedinţa sa de marţi, Consiliul Judeţean a alocat 85% din fondurile destinate primăriilor către primarii UDMR&PSD. Din cel aproape 1 milion de euro alocat (4,36 milioane de lei), primarii PNL au cules doar resturile, 15 primari liberali primind 475.000 de lei, în timp ce singurul primar ALDE, cel din Boianu Mare, a primit 170.000 de lei, bani ce s-au dus pe arierate. Sumele împărţite de CJ Bihor provin din cotele defalcate 20% din TVA şi impozitul pe venit.

Vulnerabilitatea primarilor PNL

Problema cea mare pentru cei 46 de primari liberali de Bihor este că, de acum, chiar stau la mâna Consiliului Judeţean, de vreme ce guvernarea va fi una 100% PSD. Din păcate, în Bihor sunt multe comune ce nu se pot autofinanţa, aşteptând după plombe de la Guvern şi CJ Bihor. Şi mai grav este că Bihorul are destui primari care, indiferent de coloratura politică, nu sunt în stare să acceseze fonduri europene, preferând să opteze pentru plata unor firme de consultanţă îndoielnice ce pretind banii înainte de la darnicii primari, pentru ca ulterior proiectul să le fie respins la finanţare. Ştiind toate aceste lucruri, Ilie Bolojan va încerca să negocieze la sânge cu şefii de la Judeţ, pentru a-şi salvagarda financiar primarii din ograda filialei. Vor fi, însă, şi primari PNL ce vor lua iniţiativa, mergând cu jalba-n proţap la Pasztor & Mang, sperând să obţină un sprijin financiar pe cont propriu.

Trimite articolul

X
Taguri:
bani ,
cj bihor ,
ilie bolojan ,
ioan mang ,
Pásztor Sándor

0 Comentarii

Cancel reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici!

    powered by Surfing Waves

    BIHON Ştirile judeţului Bihor

    „Orașul Faptelor Bune” se întoarce la Oradea. Primăria a stabilit bugetul alocat pentru ediția din acest an
    Consilierii locali orădeni au aprobat, în ședința ordinară din 24 septembrie, redistribuirea unor sume din bugetul Asociației pentru Promovarea Turismului din Oradea și Regiune. Bugetul total al asociației pentru anul 2026 a rămas de 19,46 milioane de lei, însă banii au fost repartizați diferit pentru unele proiecte și evenimente.

    BIHON Ştirile judeţului Bihor

    Viorel Pașca, introdus în „Registrul infractorilor”: „Îmi este lehamite de tot ce se întâmplă”
    Viorel Pașca susține că a fost înscris în Registrul național automatizat cu privire la persoanele care au comis infracțiuni sexuale, de exploatare a unor persoane sau asupra minorilor, deși afirmă că nu a fost condamnat și că măsurile care ar fi putut sta la baza înscrierii au fost ridicate de judecător.

    Cultură

    VIDEO
    Tudor Giurgiu lansează la Oradea „3 zile în septembrie”. „Filmul e foarte românesc: nunta, familiile, umorul, personajele, și bineînțeles, Eforie Sud”
    În cadrul TIFF Oradea vor avea loc două proiecţii ale filmului, urmate de Q&A cu o parte din echipă.

    BIHON CAO

    Compania de Apă Oradea recrutează instalatori apă-canal

    BIHON CAO

    Întrerupere alimentare cu apă – Oradea „Coridor de mobilitate Magheru – Republicii din Municipiul Oradea – Etapa I”

    BIHON CAO

    Întreruperea furnizării apei în municipiul Beiuș

    BIHON Ştirile judeţului Bihor

    FOTO/VIDEO
    Accident grav în Oradea, pe strada Sfântul Apostol Andrei. O femeie a rămas încarcerată
    Un accident rutier în care au fost implicate două autoturisme s-a produs joi, 24 septembrie, pe strada Sfântul Apostol Andrei din Oradea.

    Economic

    Val de recalculări la Casa de Pensii Bihor. Peste 12.000 de cereri în opt luni
    Casa Județeană de Pensii Bihor a avut un volum important de activitate în primele opt luni ale anului 2026, în special în ceea ce privește recalcularea pensiilor, stabilirea de noi drepturi și relația directă cu beneficiarii.

    Cultură

    Pictura Évei Murányi și arta decorativă a Getei Guga, în expoziţia „Călătorii interioare” din Cetatea Oradea
    Vernisajul dublei expoziţii va avea loc în Galeriile de Artă Reperaj din Cetatea Oradea.
    • Bihon.ro
      • Folosinta Cookie-urilor
      • Termeni si conditii de utilizare
      • Politica de confidentialitate
      • Redactia
      • Regulament postare și moderare comentarii

    Bihor Online

    ISSN 3008-234X

    ISSN-L 3008-234X