Femeile liberale recunosc în acest fel că una din preocupările de fiecare zi ale femeilor din România este educaţia copiilor și că cititul este un factor esențial în educație. Televizorul și computerul reprezintă o adevărată amenințare pentru lectură dar părinții trebuie să fie preocupați de a oferi copiilor lor și o astfel de alternativă în petrecerea timpului liber, pentru a le asigura o educație de calitate.
Orãdenii care doresc sã doneze cãrţi pentru copii şi tineret, noi sau folosite dar în stare bunã, pot să le aducă zilnic la sediul Biroului parlamentar al doamnei deputat Florica Cherecheş, din Oradea, str. Gen. Gheorghe Magheru nr 7, Bloc M7 (lângă sediul PNL).
Cãrţile colectate vor fi donate apoi unei școli din mediul rural, care va fi selectată în urma solicitării acesteia sau a recomandărilor primite.
Prin această acțiune, femeile liberale doresc să ofere copiilor din mediul rural, posibilitatea de a avea acces la cât mai multe cãrţi, prin îmbogãţirea fondului de carte pentru copii din bibliotecile comunale bihorene. Menţionăm că în urma acţiunii de anul trecut s-au strâns peste 1.000 de cărţi, care au fost donate bibliotecii din Bratca. În anii precedenți, cărțile colectate au fost donate Centrului comunal din Husasău de Criș.
Informaţii suplimentare se pot obţine la telefon 0359 411 955 sau 0770 784 762.
Citiți principiile noastre de moderare aici!