În acest context, poliţiştii Compartimentului de Analiză şi Prevenire a Criminalităţii, alături de poliţiştii Serviciului de Ordine Publică – Compartimentul Sisteme de Securitate, poliţiştii rutieri din cadrul IPJ Bihor şi poliţiştii secţiilor de poliţie din mediul rural, vor derula o serie de activităţi menite să contribuie la prevenirea criminalităţii şi creşterea gradului de siguranţă a cetăţenilor din mediul rural. Campania vizează informarea populaţiei din mediul rural şi promovează adoptarea unor măsuri de reducere a riscului victimal pe linia prevenirii furturilor din locuinţe, autoturisme, genţi şi buzunare, tâlhării şi a prevenirii accidentelor rutiere. De asemenea, îi informează pe reprezentanţii autorităţilor locale cu privire la generalizarea sistemelor alternative de asigurare a ordinii si liniştii publice (paza comunala, specializată, cu voluntari) şi pe elevi asupra măsurilor de prevenire a victimizării, în vederea adoptării unui comportament bazat pe respectarea legii şi a normelor sociale. „Astfel de acţiuni au avut loc deja în Borod, Bratca, Vadu Crişului, Şuncuiuş, Diosig, Biharia, Ţetchea, Sălard, Sârbi, Tileagd, Lugaşu de Jos şi Aştileu, fiind urmate de acţiuni similare în tot judeţul” precizează comisar Ioana Indrieş.
Campanie pentru siguranta
În perioada februarie – martie 2013, la nivelul judeţului Bihor, se derulează campania preventivă „Siguranţă în mediul rural” sub sloganul „Alege siguranţa”.
Trimite articolul
X
powered by
Surfing Waves
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Lucrările au fost începute în cursul zilei de luni, 17 august.
Cultură
În cea de-a XIII-a ediție a festivalului-concurs de la Roşia s-au întrecut nouă tineri instrumentişti.
România
Incidentul s-a produs în dimineața zilei de marți, 18 august.
Educație
Mai puțin de o treime dintre candidații care s-au prezentat la sesiunea iulie-august a Bacalaureatului în Bihor au reușit să promoveze examenul.
Economic
Investiția de 30 de milioane de euro inaugurată în urmă cu doar două luni la Oradea intră în componența unei tranzacții internaționale de anvergură.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Reprezentanții Administrației Naționale de Meteorologie (ANM) au publicat în cursul zilei de luni, 17 august prognoza pentru următoarele două săptămâni, care aduce schimbări de temperatură.
Citiți principiile noastre de moderare aici!