După 14 ani de procese, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a emis recent sentinţa finală în litigiul dintre Sindicatul Liber din Învăţământ (SLI) Bihor şi Spitalul Municipal Oradea alături de administraţia locală.
Astfel, Curtea Supremă a consfinţit dreptul de proprietate al SLI Bihor asupra Casei Învăţătorului dar condiţionat de plata unei „retenţii” de 3,61 milioane de lei în contul investiţiilor făcute de Ministerul Sănătăţii în clădirea devenită Spital de Neurologie.
„Regimul Horthy, mai uman?”
Abordat pe subiect, şeful SLI Bihor – prof. Ioan Ţenţ, îşi descarcă fără rezerve nervii.
„Mai mare ruşinea! De clădire ar fi beneficiat patru mii de dascăli orădeni, că doar nu devenea a mea… Culmea e că, în 1940, Casa Învăţătorului a fost confiscată abuziv de regimul lui Horthy. Dar după un proces de doar nouă luni de zile a fost recâştigată de Asociaţia Învăţătorilor, a cărei moştenire patrimonială a preluat-o în mod legitim Sindicatul nostru. Ce să înţelegem de aici, că administraţia şi justiţia lui Horthy erau mai umane decât actualul regim?”, retorizează Ioan Ţenţ.
Preşedintele SLI Bihor se arată apoi iritat îndeosebi de cuantumul despăgubirii la care e obligat Sindicatul.
„Parcă a fost al lor avocatul nostru… Curtea de Apel Târgu Mureş mi-a refuzat expertiza clădirii lăsată de Primărie să se degradeze în răstimpul procesului. Dacă ne dădeau clădirea imediat după ce spitalul a ieşit din ea, în urmă cu trei ani, situaţia era, totuşi, alta. Acum trebuie evacuaţi boschetarii aciuiţi în ea, trebuie reparate distrugerile şi dezinfectate toate spaţiile. În plus avem de achitat investiţii ale Ministerului Sănătăţii de care noi nu beneficiem deloc. Să ni se arate la faţa locului toate investiţiile puse pe listă în instanţă!”, reclamă Ioan Ţenţ.
Subliniind că SLI Bihor nu are bani pentru despăgubiri plus salubrizarea clădirii, reprezentantul Sindicatului afirmă că nu are decât două variante pierzătoare în relaţia financiară cu municipalitatea.
„Ideal ar fi să găsim un cumpărător pentru clădire la un preţ mai mare decât creanţa pe care o avem de plătit Primăriei, ca să rămânem şi noi măcar cu ceva din bunul nostru. Dacă nu apare un investitor, nu-i rămâne Primăriei decât să ne execute silit şi să ne ia clădirea iarăşi. Eu unul nu mă aştept la nimic bun de la administraţia locală care a nesocotit şi drepturile salariale pentru profesori pe care le-am câştigat, în instanţă, în 2007, 2008 şi 2009. Deocamdată, situaţia în care a ajuns Casa Învăţătorului e opera marii Primării din Oradea”, încheie acid Ioan Ţenţ.
Citiți principiile noastre de moderare aici!