BIHON

BIHON

  • Home
  • Ştiri
    • Ştirile judeţului Bihor
    • Comentariul zilei
    • Stiri inter(naţionale)
    • Celebritati/Lifestyle
  • Video
  • Meteo
  • Sport
    • FC Bihor
    • CSM Oradea
    • Sport Local
    • Stiri Sportive
  • Anunțuri
    • Imobiliare
    • Angajari
    • Prestări servicii
    • Auto-Moto
    • Pierderi, Citaţii
    • Diverse – Vânzări/Cumpărări
  • Angajări
  • Compania de Apă
  • Întreruperi energie
  • Anunturi interes public
    • Anunțuri Mediu, Ape
    • Licitatii
    • Convocator
  • Economic
  • Educație
  • Cultură
Select Page
APLICAȚII
MOBILE
AndroidDescarcă aplicația BIHON iOSDescarcă aplicația BIHON
BIHON
BIHON Ştirile judeţului Bihor
„Clipa” lui Dan Andrei Aldea şi Călin Pop

„Clipa” lui Dan Andrei Aldea şi Călin Pop

De Camelia Buşu
la 9 June 2020 14:14
1 Comentarii

„Clipa” lui Dan Andrei Aldea şi Călin Pop

9 June 2020 14:14
Solistul formaţiei Celelalte Cuvinte, Călin Pop, a postat pe Youtube o piesă alături de „sfinxul” Dan Andrei Aldea.
Scris de Camelia Buşu - Solistul formaţiei Celelalte Cuvinte, Călin Pop, a postat pe Youtube o piesă alături de „sfinxul” Dan Andrei Aldea.

Trimite articolul

X

Călin Pop ne oferă o amintire dragă, o clipă dintr-o frumoasă poveste ce ar fi putut să fie lungă şi roditoare. Pe canalul său de youtube a postat o piesă interpretată live în 1 iulie 2016, la Zilele Cetăţii Oradea. Piesa se numeşte „Clipa”, muzica și versurile îi aparţin lui Călin Pop, aranjamentele instrumentale lui Dan Andrei Aldea. „Realizat la propunerea regretatului maestru și prieten Dan Aldea, proiectul nostru duo nu a apucat să aducă decât o singură compoziție având șansa unei singure apariții live. Piesa «Clipa». Imagini din arhiva personală. Respect. «Dar clipa ce-o trăiesc/ Nu stau, n-o risipesc/ Ție ți-o dăruiesc…»”, scrie Călin Pop în postarea de pe pagina sa de Facebook.

Călin Pop îşi aminteşte cum a început totul pentru el, povestindu-i lui Doru Ionescu în cartea „Dan Andrei Aldea – Zbateri. Zboruri. Lumini.” Era în 1976, când Sfinx a dat concert la Casa de Cultură a Sindicatelor din Oradea, unde s-au cântat câteva piese de pe discul „Zalmoxe”. Fostul basist al trupei Celelalte Cuvinte, Andrei Moroşanu, „care era mai tupeist”, l-a dus pe Călin în culise, după concert. „Dane, hai să vezi un chitarist, să-l testezi…”, i-a zis Moroşanu lui Aldea. După aceea, mărturiseşte Călin, a progresat fantastic în două luni, primind şi câteva lecţii de bază, pe care în vremea aceea nu prea aveai de unde să le găseşti. „Testul a durat cam 5-10 minute, timp în care m-a şi lăsat să cânt pe chitara lui şi m-am mirat cum de putea cânta ce cânta pe coardele alea depărtate, ce forţă putea să aibă omul ăsta, mi-am zis!”, îşi aminteşte Călin.

L-a revăzut pe Dan Andrei Aldea la primul concert după reîntoarcerea acestuia la Oradea. A doua zi, Călin Pop avea concertul de lansare a albumului său solo, „Undeva”. Aldea a mers la concert cu impresarul Florin Budeu. „Mi-a zis direct, după ce m-a atenţionat că a fost unul dintre puţinele concerte de la care nu a plecat înainte de sfârşit: «Vreau să fii prieten cu mine!», de era să cad jos, eu îs fan”.

Şi au rămas prieteni. Fetiţei lui Călin, Ambra, i-a zis să îi spună Unchiu’ Aldea. S-au vizitat, au mers la spectacole împreună, a asistat la concertele lui Călin, ba cu trupa, ba cu fiul său, Marius Pop. Nu a lipsit niciodată, de câte ori a fost invitat. Au cântat împreună la Zilele Cetăţii Oradea, în 2016, inclusiv piesa „Clipa”. „Am lucrat o compoziţie, cu versuri şi tot, oarecum împreună ca structură, a rămas şi ceva video, tot ce auzi în spate e făcut de el (Aldea – n.r.) în studio, vocea lui, soloul lui, mi-a înregistrat şi mie vocea, apoi s-a oprit”.

Aveau în plan mai multe concerte împreună, dar s-au văzut tot mai rar. Dan Andrei Aldea s-a stins anul acesta, pe 18 ianuarie, la vârsta de 69 de ani. Au rămas multe piese nescrise, multe proiecte neterminate, ar fi refăcut „Zalmoxe”… Cine ştie cum ar fi sunat un album Dan Andrei Aldea – Călin Pop. „Când veneam la el uitam tot, parcă se lumina deodată în jurul meu. Îmi trecea totul, mă umplea de energie pozitivă. Iar prietenia noastră era încă la început, prea repede s-a dus. N-am realizat că a plecat, tot îmi vine să-l sun, să aflu când revine la Oradea”, mărturiseşte cu tristeţe în suflet Călin Pop. Au rămas amintirile frumoase, a rămas „Clipa”…

Trimite articolul

X
Taguri:
calin pop ,
Clipa ,
dan andrei aldea

1 Comentarii

Cancel reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici!

  1. tautu says:
    June 9, 2020 at 4:50 pm

    Multumesc domnului Calin Pop pentru ca ne-a impartasit aceste momente. Dumnezeu sa-l odihneasca in pace pe Dan Andrei Aldea.

    Reply
  2. powered by Surfing Waves

    Jurnal Bihorean

    Mamă trimisă în judecată de Parchetul Beiuș pentru că și-a înscris copiii în sistem homeschooling
    O femeie, mamă a doi copii, a fost trimisă în judecată de Parchetul de pe lângă Judecătoria Beiuș sub acuzația că și-a retras fiul și fiica de la o școală gimnazială și i-a înscris în sistem homeschooling, la o școală particulară din străinătate.

    Cultură

    Teatrul Szigligeti din Oradea, coorganizator al concursului de dramaturgie dráMÁzat: record de 187 de texte înscrise
    Teatrul Szigligeti din Oradea și Teatrul Tomcsa Sándor din Odorheiu Secuiesc pregătesc un volum cu lucrările premiate.

    BIHON Ştirile judeţului Bihor

    Doi tineri din Oradea au cucerit argintul în SUA cu un proiect IA pentru cercetarea cancerului
    Alexandru Ardelean, elev în clasa a XII-a la Colegiul Național „Emanuil Gojdu” din Oradea, și Octavian Boji, absolvent al aceluiași colegiu și student în anul I la Politecnico di Milano, au câștigat medalia de argint la finala International AI Innovation Olympiad 2026, desfășurată în Statele Unite.

    BIHON CAO

    Anunț prelungire întrerupere furnizare apă potabilă în zona Ogorului din cauza unor lucrări neprevăzute

    BIHON CAO

    Anunț întrerupere furnizare apă potabilă din cauza lucrărilor la pasajul denivelat pe Centura Oradea

    BIHON CAO

    Anunț întrerupere furnizare apă potabilă în mai multe zone din cauza lucrărilor la pasajul Magheru

    BIHON Ştirile judeţului Bihor

    Condamnări definitive în dosarul a doi vecini care vindeau droguri „fantomă” din Marghita
    Curtea de Apel Oradea a hotărât să „taie” un an din pedeapsa aplicată lui Victor Kozak, un bărbat de 51 de ani implicat în vânzarea de droguri de mare risc în Marghita, astfel că l-a obligat pe acesta să execute 2 ani și 4 luni de închisoare.

    BIHON Ştirile judeţului Bihor

    Benzina a trecut de 10 lei pe litru. Cât plătesc șoferii din Oradea la pompă
    După o perioadă în care prețul carburanților au fost constante, în dimineața zilei de sâmbătă, 3 octombrie, a fost înregistrată o nouă scumpire.

    Economic

    Noua taxare a drumurilor, de la 1 octombrie. Cum vor plăti șoferii și transportatorii
    De la 1 octombrie 2026 este prevăzută aplicarea noului regim introdus prin Legea nr. 226/2023, iar Ministerul Transporturilor a pus în dezbatere publică normele care stabilesc modul concret în care vor fi achitate și gestionate tarifele.
    • Bihon.ro
      • Folosinta Cookie-urilor
      • Termeni si conditii de utilizare
      • Politica de confidentialitate
      • Redactia
      • Regulament postare și moderare comentarii

    Bihor Online

    ISSN 3008-234X

    ISSN-L 3008-234X