În intervalul menționat, în zona de munte, Oltenia, Muntenia, Moldova, Transilvania și local în Dobrogea și Maramureș vor fi perioade cu instabilitate atmosferică. Aceasta se va manifesta prin intensificări ale vântului și vijelii (rafale în general de 55…70 km/h), grindină, descărcări electrice și averse torențiale. În intervale scurte de timp sau prin acumulare cantitățile de apă vor fi de 20…25 l/mp și izolat de peste 40…50 l/mp.
Cod galben de furtuni pentru zona de munte a județului Bihor
Cod galben de furtuni pentru zona de munte a județului Bihor
Avertizarea este valabilă de joi, 18 iulie începând cu ora 10:00 până vineri, 19 iulie ora 02:00.
Trimite articolul
X
powered by
Surfing Waves
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Administrația Națională de Meteorologie a actualizat, marți, prognoza pentru perioada 4-31 august 2026. Potrivit meteorologilor, vremea va continua să se încălzească în cea mai mare parte a țării, iar punctul culminant al episodului de caniculă este așteptat miercuri și joi, când în vestul României temperaturile vor depăși 40 de grade Celsius.
Economic
Firmele care întârzie depunerea decontului de TVA ar putea fi supuse unei noi proceduri de stabilire din oficiu a obligațiilor fiscale.
Economic
O combinaţie de stocuri reduse, întârzieri în livrări şi probleme logistice pune presiune pe piaţa cafelei, rezervele de Arabica se apropie de minime nemaiîntâlnite din anii '90, iar riscul ca depozitele să rămână fără marfă alimentează creşterile de preţ, relevă o analiză a XTB România, dată marţi publicităţii.
România
Luna august aduce, în fiecare an, una dintre cele mai așteptate zile libere legale, însă în 2026 aceasta nu le oferă angajaților motiv de bucurie.
1
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Bihon.ro vă prezintă activitățile care au loc în Oradea, în data de 5 august.
Citiți principiile noastre de moderare aici!