Oradea. La Muzeul Ţării Crişurilor s-a vernisat, în luna noiembrie, o expoziţie cu lucrări aparţinând colecţionarului german Thomas Emmerling. Expoziţia cuprinde 100 de heliogravuri după desenele lui Van Gogh şi 34 de litografii după lucrări aparţinând lui Renoir, şi mai poate fi vizitată până în 25 ianuarie.

Născut la Nürnberg, cu părinţi originari din Transilvania, Emmerling a venit pentru prima oară în România în 1999, cu intenţia de a-şi deschide o galerie de artă. Şi-a cumpărat vechea clădire a şcolii germane din Cisnădioara, unde în 2017 a deschis o galerie de artă unde sunt expuse o parte din lucrările colecţiei sale. El este şi co-fondator al mişcării Kunsthaus Siebenbürgen, care îşi propune promovarea artei transilvănene şi „îmbogăţirea ofertei culturale şi a mediului cultural”.

Din colecţia sa impresionantă fac parte nume importante, precum: Dürer, Van Gogh, Renoir, Matisse, Picasso, Dali, Miró, Braque, Kokoschka, Kirchner, Chagall şi mulţi alţii.

La fel ca şi la vernisajul de anul trecut, şi la această întâlnire cu Thomas Emmerling Aurel Chiriac, directorul Muzeului Ţării Crişurilor, apreciază că această expoziţie reprezintă reluarea colaborării cu colecţionarii. „Intenţionăm să încheiem cu domnul Emmerling un protocol de colaborare anuală, pe 2-3 ani. La această întâlnire am invitat şi câţiva colecţionari, care sunt puţini în Oradea, de a discuta problemele cu care se confruntă şi în ce măsură există piaţă de artă în România. Sunt prezenţi cei doi curatori ai expoziţiei Van Gogh – Renoir, David Indig şi Milena Pop, Aurel Roşu – şeful secţiei de artă a Muzeului Ţării Crişurilor, Ana Martin – specialist în gravură germană şi italiană, Agata Chifor – specialist în baroc, Cornel Abrudan – artist monumentalist şi

Călin Durgheu – sculptor. Din partea colecţionarilor au onorat cu prezenţa familia Indig şi doamna Aurica Dinu. Înainte de 89 muzeul colabora cu mulţi colecţionari, dar după 89, situaţia liberalizării interesului pentru artă a generat desfiinţări şi vânzări de colecţii”, spune Aurel Chiriac.

Thomas Emmerling spune că pentru faptul că s-a născut în Nürnberg, tot ce a auzit şi văzut în şcoală a fost Albrecht Dürer. Dar asta i-a trezit pasiunea pentru artă, şi în special pentru grafică. „Mă consider un colecţionar de artă. Am în portofoliu în jur de 3.000 de lucrări. Ceea ce vedeţi acum la muzeu sunt heliogravuri după desenele lui Van Gogh şi litografi după Renoir. În Polonia, colecţia mea cu Picasso în 2017 a fost aleasă expoziţia anului în Polonia. Apreciez foarte mult lucrul cu piatra, cu lemnul, cu metalul, lupta artei cu materialul până când opera este desăvârşită. Ştim de la Toulouse-Loutrec că atunci când nu îi ieşea un tablou, devenea foarte tăcut pentru restul zilei. În schimb, Salvador Dali urla nebuneşte, iar Pablo Picasso îşi turna un pahar de vin. Această luptă cu materia este, probabil, nu doar una fizică”, spune Emmerling.

Când colecţionează artă, mărturiseşte că merge de multe ori la cumpărături în Paris. E ca o febră, o pasiune pentru că este atras de estetic, de ceea ce îl impresionează, îl atinge. A cumpărat Van Gogh în Zurich dar nu a mers să cumpere vreo heliogravură. Însă le-a văzut şi era cu totul altceva faţă de ceea ce avea în minte despre Van Gogh. Avea în minte albastru, galben, portocaliu, culori puternice, vopsele în ulei, răsărit de soare, floarea-soarelui. Dar a văzut aceste desene depresive. Cu totul diferit, o cu totul altă latură a lui Van Gogh. A mers acasă, a studiat, şi a aflat că Van Gogh a început să deseneze atunci când a căzut în depresie. Şi desena pe orice bucată de hârtie pe care o găsea. Felul cum vorbea, cum se îmbrăca, făcea ca lumea să se întoarcă în altă parte. Şi toată viaţa Van Gogh a simţit că nu este iubit. Prin desen era felul lui de a suferi. Tablourile lui erau copii lui, motiv pentru care a şi vândut un singur tablou.

Thomas Emmerling spune că ai acces la fenomenul Van Gogh doar prin desenele lui, nu prin tablourile colorate, ci în cele în care avea inima frântă. Ceea ce a făcut însă Van Gogh, fără să îşi dea seama, a deschis uşa spre un nou capitol în istoria artei. Cât despre Renoir, spune că a fost un artist mereu curios de ce poate să facă cu arta sa, cu detaliile, cum se poate juca cu ele. A avut mereu dorinţa de a se perfecţiona.

Se ştie atât de mult despre picturi şi atât de puţin despre grafica lui Van Gogh. Acesta a fost motivul care l-a determinat pe Thomas Emmerling să adune această colecţie. Ca lumea să încerce să îl înţeleagă mai mult. „Vreau cât mai multă lume să vadă colecţia şi să dezbată acest subiect, al singurătăţii.”, spune colecţionarul german. Heliogravurile au fost printate în Germania o singură dată şi nu au apărut pe piaţa artei. A fost de multe ori pusă sub semnul întrebării autenticitatea lucrărilor din colecţia sa. Dar colecţionarul spune că sunt multe acte care demonstrează autenticitatea şi provenineţa acestora. În demersurile sale, Emmerling şi-a pus de multe ori problema dacă să cumpere artă sau o maşină. Dar întotdeauna a câştigat arta.

Susţine tinerii artişti

Colecţionarul este interesat şi de artă contemporană şi susţine artişti tineri din România, Ungaria, Slovacia, Polonia. „Încercăm să îi dezvoltăm, să le organizăm expoziţii,â. Săptămâna viitoare avem o expoziţie în Munchen cu trei tineri artişti români din Bucureşti”.

Despre artiştii români spune că au o tehnică foarte bună, cum nu găseşti spre exemplu în Germania. Dar nu sunt conştienţi de asta. Emmerling spune că aceştia trebuie să se deschidă mai mult, să călătorească. Trebuie să fie conştienţi de ce comori au. Problema principală este că oamenii au de multe ori orizontul limitat. Piaţa artei nu este una naţională, ci una internaţională.

Thomas Emmerling consideră că sunt foarte mulţi oameni talentaţi în România, cărora doreşte să le deschidă orizontul, să le organizeze expoziţii. Întrebat care sunt criteriile după care alege un artist pentru a-l promova, Emmerling a enumerat: „să îmi placă arta sa, să aibă personalitate şi ambiţie, să fie spiritual sau religios – pentru că atunci când lupţi ai nevoie să crezi în ceva -, şi nu în ultimul rând loialitate, care e valabilă în orice bussines”.

La final, au aut loc discuţii între colecţionarul german şi cei orădeni, punctându-se problema autenticităţii obiectelor achiziţionate, felul în care se cumpără şi se vinde arta, relaţia dintre artist, colecţionar şi galeriile de artă, legătura cu posibilii clienţi.