BIHON

BIHON

  • Home
  • Ştiri
    • Ştirile judeţului Bihor
    • Comentariul zilei
    • Stiri inter(naţionale)
    • Celebritati/Lifestyle
  • Video
  • Meteo
  • Sport
    • FC Bihor
    • CSM Oradea
    • Sport Local
    • Stiri Sportive
  • Anunțuri
    • Imobiliare
    • Angajari
    • Prestări servicii
    • Auto-Moto
    • Pierderi, Citaţii
    • Diverse – Vânzări/Cumpărări
  • Angajări
  • Compania de Apă
  • Întreruperi energie
  • Anunturi interes public
    • Anunțuri Mediu, Ape
    • Licitatii
    • Convocator
  • Economic
  • Educație
  • Cultură
Select Page
APLICAȚII
MOBILE
AndroidDescarcă aplicația BIHON iOSDescarcă aplicația BIHON
BIHON
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Concert de celebrare a obiceiurilor și colindelor străvechi, la Casa de Cultură a Sindicatelor

Concert de celebrare a obiceiurilor și colindelor străvechi, la Casa de Cultură a Sindicatelor

De Camelia Buşu
la 18 December 2024 14:47 Reactualizat la: 18 December 2024 18:48

Concert de celebrare a obiceiurilor și colindelor străvechi, la Casa de Cultură a Sindicatelor

Foto: Centrul de Cultură al Județului Bihor
18 December 2024 14:47 Reactualizat la: 18 December 2024 18:48
Cea de-a treia ediție a concertului de colinde din cadrul proiectului „Bihorul colindă” a avut loc marţi seara.
Scris de Camelia Buşu - Cea de-a treia ediție a concertului de colinde din cadrul proiectului „Bihorul colindă” a avut loc marţi seara.

Trimite articolul

X

Casa de Cultură a Sindicatelor din Oradea a găzduit marţi seara cea de-a treia ediție a concertului de colinde din cadrul proiectului „Bihorul colindă”. Evenimentul a reunit pe scenă unele dintre cele mai autentice grupuri de colindători din regiunea Crișana, într-o celebrare a obiceiurilor și colindelor străvechi.

Seara a debutat cu prezența Preasfințitului Părinte Sofronie – Episcopul Oradiei și a unui grup de preoți, în rol de gazde, primind primii colindători, Grupul de colindători al Ansamblului „Bărdăuța” din Borod, coordonat de Nicu Gârz. Pe rând, vocile colindătorilor „Feciorii Zărandului”, alături de Alexandru Pop Zărăndean, nana Piștoaie, nana Cornelia, dar și de Elena Voichița Șuba, au adus colinde și obiceiuri de Crăciun din zona Aradului.

„Țahondrele de la Căbești”, sub coordonarea lui Micula Adrian și David Gheorghe au adus în fața publicului orădean unul dintre cele mai vechi obiceiuri de Crăciun din Bihor. Nu au lipsit nici colindele tradiționale din Negreni, aduse pe scenă de un grup talentat sub conducerea prof. Florina Varodi și pr. Marian Văcariu. Palatul Copiilor din Oradea a fost reprezentat de tinerii talentați ai Grupului Vocal „Moștenitorii cântecului”, coordonați de prof. Anamaria Gal.

Foto: Centrul de Cultură al Județului Bihor

Din Carei, Ansamblul „Ceatăra”, coordonat de Adrian Pașca, a impresionat cu un repertoriu autentic, iar Corul de preoți al Liceului Ortodox „Episcop Roman Ciorogariu” din Oradea a interpretat colinde sacre. Din partea Centrului de Cultură al Județului Bihor, a încântat audienţa Grupul vocal „Lioara” al Școlii de Arte „Francisc Hubic” din Oradea,coordonat de prof. Antonela Ferche Buțiu.

Bătrânul Crăciun, întruchipat de Darius Ureche, a fost prezent pe scenă de-a lungul serii, adăugând un plus de autenticitate spectacolului, iar vocea acestuia, care a răsunat între momente, i-a aparţinut lui Torjoc Olimpiu.

Liviu Buțiu, managerul Centrului de Cultură al Județului Bihor, căruia îi și aparține regia, a subliniat semnificaţia evenimentului: „Această seară a fost mai mult decât un spectacol, a fost o punte între generații, între trecut și prezent, între ceea ce suntem și ceea ce dorim să transmitem mai departe. Magia colindelor, emoția tradițiilor și frumusețea obiceiurilor de Crăciun au transformat întreaga seară într-un prilej de bucurie, unitate și recunoștință. Așa cum rar se întâmplă, publicul nu a fost doar un simplu spectator, ci parte din eveniment. Ne bucurăm că a fost primit atât de bine și că din nou, am făcut neîncăpătoare sala de spectacol. Bihorul a colindat, iar eu sper că ecoul acestor cântece să răsune în sufletele noastre pe tot parcursul sărbătorilor!”

Seara a fost încheiată alături de toți artiștii evenimentului care au interpretat colindul „Trei păstori” și de cuvântul vice-președintele Consiliului Județean Bihor, Mircea Mălan, care a descris proiectul ”Bihorul colindă” ca fiind unul pentru suflet și identitatea culturală.

Proiectul „Bihorul colindă” este organizat de Consiliul Județean Bihor în parteneriat cu Centrul de Cultură al Județului Bihor, Inspectoratul Școlar Județean Bihor, Filarmonica de Stat Oradea, Biblioteca Județeană „Gheorghe Șincai” .

Trimite articolul

X
Taguri:
bihorul colinda ,
Casa de Cultura a Sindicatelor Oradea ,
centrul de cultura al judetului bihor ,
colinde ,
concert ,
consiliul judetean bihor ,
traditii

0 Comentarii

Cancel reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici!

    powered by Surfing Waves

    BIHON Sport local

    Luptători orădeni vor urca în ring la „Cupa A.C.S Kickbox Baia Mare”
    Sâmbătă, 14 noiembrie, este programată ediția a VI-a a „Cupei A.C.S Kickbox Baia Mare”, care în trecut s-a numit Cupa Maramureșului, pentru luptători de kick box.

    BIHON Ştirile judeţului Bihor

    FOTO-VIDEO
    Surpare de mare adâncime pe drumul dintre Voivozi și Pădurea Neagră. Șoferii, avertizați să circule cu prudență
    O surpare de mare adâncime a fost semnalată pe rețelele de socializare în dimineața zilei de vineri, 13 noiembrie, pe drumul dintre Voivozi și Pădurea Neagră, în județul Bihor.

    BIHON Ştirile judeţului Bihor

    Ploile au adus cantități impresionante de apă în Bihor. Volumul acumulat în lacul Leșu aproape s-a dublat în 24 de ore
    Ploile mult așteptate au adus cantități importante de apă în bazinul hidrografic Crișuri. În ultimele 24 de ore, precipitațiile au fost înregistrate la toate cele 76 de stații pluviometrice care au transmis date, iar în 15 puncte de măsurare cantitățile au depășit 35 de litri pe metru pătrat.

    BIHON CAO

    Anunț întrerupere furnizare apă potabilă pe mai multe străzi din Oradea

    BIHON CAO

    Anunț întrerupere furnizare apă caldă în Fâșca, Vârciorog, Șerghiș și Tilecuș

    BIHON CAO

    Anunț întrerupere furnizare apă potabilă pe mai multe străzi din Oradea din cauza lucrărilor la pasajul Magheru

    FC Bihor

    Meciul de pregătire UTA Arad – FC Bihor Oradea a fost anulat
    FC Bihor nu a avut noroc la un meci de verificare în această pauză competițională. După ce maghiarii de la Debrecen VSC au anunțat că au mulți jucători răciții și nu mai pot juca, a căzut și varianta duelului cu UTA Arad.

    Mapamond

    Microsoft, în pană la nivel mondial: Outlook, Teams și Copilot, afectate de o întrerupere care a lovit 74 de țări
    Gigantul american din domeniul software Microsoft a anunțat joi seara, 12 noiembrie că măsurile luate pentru a remedia o întrerupere globală a serviciului de mesagerie Outlook nu au funcționat conform așteptărilor și caută soluții alternative pentru a reveni la o funcționare normală, transmite AFP.

    BIHON Ştirile judeţului Bihor

    Cod galben și portocaliu de vreme rea în Bihor: ANM anunță ploi abundente și rafale de vânt de până la 70 km/h
    Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis mai multe avertizări meteorologice valabile în intervalul 12–13 noiembrie, care vizează precipitații însemnate cantitativ și intensificări ale vântului în numeroase regiuni ale țării.
    • Bihon.ro
      • Folosinta Cookie-urilor
      • Termeni si conditii de utilizare
      • Politica de confidentialitate
      • Redactia
      • Regulament postare și moderare comentarii

    Bihor Online

    ISSN 3008-234X

    ISSN-L 3008-234X