Fanii Compact şi-au dat întâlnire, vineri seara, 24 iulie, în Parcul Muzeului Ţării Crişurilor. În cadrul seriei Colocviile Muzeului Țării Crișurilor, parte din programul estival Tipografia de idei | #hailamuzeu, ediția a IV-a, Adrian Ordean şi-a prezentat cartea „După ani şi ani. Povestiri din spatele scenei”, apărută la Editura Cartea Daath.

Compozitor, textier, orchestrator, producător muzical, inginer de sunet și mixaje, chitarist al mai multor trupe rock din România, Adrian Oradea povesteşte cu umor filmul vieţii sale, prezentându-l în capitole organizate cronologic, pornind cu anul 1961 și până în prezent.

„Am încercat să creez prin vorbe o imagine a ultimilor 50 de ani în care am făcut muzică, o panoramare a acestei jumătăți de veac petrecută în preajma artiștilor. Punct de pornire 1961. Mai departe doar timpul știe, pentru că timpul guvernează totul. Pierduți în realitatea zilnică, de multe ori obsedant de repetitivă, uităm de noi, de părinți, de copii… E bine să mai întoarcem privirea și spre trecut pentru că acolo se află valorile care ne-au influențat destinul. Am putea înțelege mai bine și distorsiunile zilelor de azi, care distonează câteodată cu tonalitatea armonioasă a anilor care au trecut. Cred că viața este o poveste muzicală care începe cu cântecul de leagăn al mamei și se termină în sunet de fanfară”, îşi încheie Adrian Ordean povestirile din viaţa sa profesională şi personală.

Întâmplările din spatele scenei sunt interesante, spune autorul, care precizează că a făcut o panoramare a ceea ce înseamnă istoria muzicii timp de o jumătate de secol prin propriul filtru, lucruri pe care le-a văzut, le-a trăit. Povestea începe din 1961, când părinţii l-au dat la ore de vioară la vârsta de şase ani, apoi a făcut pian, şi de la 16 ani a descoperit chitara. A fost autodidact, învăţând să cânte de pe un LP al trupei Deep Purple, „Machine Head”. Şi-a amintit că prima chitară a fost una românească, o chitară Turist, iar prima chitară de marcă a fost un Fender Stratocaster. „Nu cred că există instrumentist care să nu fi avut vreodată un Stratocaster”.

Adrian Ordean spune că a cântat peste tot, inclusiv la nunţi. „Lucru care n-a făcut decât să mă ajute, a fost un exerciţiu extraordinar şi o şcoală pentru mine”. De acolo a început totul, chiar şi primele pagini ale cărţii „După ani şi ani. Povestiri din spatele scenei”. A punctat momente importante prin care a trecut şi care i-au marcat viaţa, încercând să dezvăluie câteva lucruri şi din spatele scenei.

„Pentru mine a fost o poveste frumoasă. Eu am fost norocos, şi am avut nişte şanse”.

La finalul prezentării, Costi Cămărăşan, membru fondator Compact, a amintit că în acest an, în octombrie, se împlinesc 50 de ani de activitate ai formaţiei, pe care îi vor marca printr-un album intitulat „Compact – 50 de ani de rock şi prietenie”, adresat publicului care i-a susţinut timp de cinci decenii. „Fără acest public noi nu am fi existat”.

După autografele oferite de Adrian Ordean, seara a continuat cu concertul formaţiei Compact, una dintre formaţiile definitorii ale rockului românesc. Înfiinţată în 1977, trupa a trecut de-a lungul anilor prin numeroase schimbări de componenţă, dar a rămas constant prezentă pe scena muzicală din Romania cu piese care au marcat generaţii. La Oradea a urcat pe scenă în formula în care cântă deja de zece ani: Adrian Ordean (chitară), Costi Cămărășan (chitară), Marius Macavei (bas), Willy Gorgan (clape), Adrian Marias (voce) și Robert Risteiu (tobe).

S-au ascultat piese ca „Scrisoare”, „Nu mă întorc din drum”, „Cine ştie pe unde eşti”. Nu a lipsit piesa „Toamna” pe versurile lui Ioan Gyuri Pascu sau „Ploaia care cade”. Cei şase au cântat şi piesa Transilvania, reorchestrată de Adrian Ordean, pe care s-au auzit şi vocile lui Aurel Tămaş şi Leo Iorga.

Cei 800 de fani prezenţi la concert s-au bucurat şi de mai vechile piese „După ani şi ani”, „Trenul pierdut”, „Singur în noapte”, „Cine eşti tu oare?” şi „Să te gândeşti la mine”. După îndelungi aplauze şi luminiţe aprinse la telefoane, membri trupei Compact au cântat la bis, alături de fani, „Pseudofabula (Într-o nu ştiu care seară)” şi au încheiat cu piesa „Îmi pare rău”.