BIHON

BIHON

  • Home
  • Ştiri
    • Ştirile judeţului Bihor
    • Comentariul zilei
    • Stiri inter(naţionale)
    • Celebritati/Lifestyle
  • Video
  • Meteo
  • Sport
    • FC Bihor
    • CSM Oradea
    • Sport Local
    • Stiri Sportive
  • Anunțuri
    • Imobiliare
    • Angajari
    • Prestări servicii
    • Auto-Moto
    • Pierderi, Citaţii
    • Diverse – Vânzări/Cumpărări
  • Angajări
  • Compania de Apă
  • Întreruperi energie
  • Anunturi interes public
    • Anunțuri Mediu, Ape
    • Licitatii
    • Convocator
  • Economic
  • Educație
  • Cultură
Select Page
APLICAȚII
MOBILE
AndroidDescarcă aplicația BIHON iOSDescarcă aplicația BIHON
BIHON
Cultură
Festivalul-Concurs al Viorii cu Goarnă „Dorel Codoban” revine la Roșia cu cea de-a XIII-a ediție

Festivalul-Concurs al Viorii cu Goarnă „Dorel Codoban” revine la Roșia cu cea de-a XIII-a ediție

De Camelia Buşu
la 7 August 2026 13:36

Festivalul-Concurs al Viorii cu Goarnă „Dorel Codoban” revine la Roșia cu cea de-a XIII-a ediție

Foto: CCJB
7 August 2026 13:36
La concurs vor participa tineri instrumentiști din Bihor, cu vârste între 12 și 24 de ani, selectați în urma unei preselecții.
Scris de Camelia Buşu - La concurs vor participa tineri instrumentiști din Bihor, cu vârste între 12 și 24 de ani, selectați în urma unei preselecții.

Trimite articolul

X

Localitatea Roșia găzduiește duminică, 16 august, începând cu ora 15:00, cea de-a XIII-a ediție a Festivalului-Concurs al Viorii cu Goarnă „Dorel Codoban”, organizat de Centrul de Cultură al Județului Bihor, Primăria Comunei Roșia și Consiliul Județean Bihor. Evenimentul aduce împreună concurenți, artiști și iubitori ai folclorului autentic, în jurul unuia dintre cele mai valoroase simboluri ale patrimoniului cultural bihorean.

Festivalul a fost înființat în 2013 și poartă numele regretatului meșter și instrumentist Dorel Codoban, având drept scop promovarea viorii cu goarnă, instrument cunoscut în Bihor și sub numele de „higheghe cu tolcer”. Din 2022, vioara cu goarnă este inclusă în Patrimoniul Cultural Imaterial al României, ceea ce confirmă valoarea și unicitatea acestei tradiții muzicale specifice județului.

La concurs vor participa tineri instrumentiști din Bihor, cu vârste între 12 și 24 de ani, selectați în urma unei preselecții. Ei vor interpreta repertoriul caracteristic viorii cu goarnă, iar prestațiile cele mai apreciate vor fi recompensate cu premii în bani, Marele Premiu ridicându-se la 2.000 de lei. Toți participanții vor primi diplome.

Foto: CCJB

Pe lângă concurs, publicul se va bucura de un program artistic bogat, susținut parțial de Centrul de Cultură al Județului Bihor. Pe scenă vor evolua ansamblurile folclorice „Ardeleana”, „Datina – Dubașii din Hotar”, ansamblul folcloric slovac „Cervovina”, Ansamblul Folcloric „Busuiocul” din Sântana, Ansamblul Folcloric „Florea Barcăului” și Ansamblul Folcloric „Codrenii Bihorului”. Acompaniamentul muzical va fi susținut de un grup instrumental al orchestrei „Rapsodia Bihoreană”, sub bagheta prof. Liviu Buțiu.

Vor mai urca pe scenă, în recital: Surorile Tomele, Simona Tau și Mariana Lupău, Vlad Ștef, Ionela Florina Bocoiu, Denisa Andreea Ușvat, Emilia Florina Pupea, Alex Constantin Botiș, Daniela Rada, Antoanela Ferche Buțiu, Cristian Fodor, Mariana Deac, Alexandru Pugna și Cornel Borza. Prezentarea evenimentului îi revine Danielei Rada.

Managerul Centrului de Cultură al Județului Bihor, prof. Liviu Buțiu consideră că secțiunea competitivă rămâne elementul central al festivalului.

„Concursul este inima acestui festival. Prin el îi încurajăm pe tineri să ducă mai departe tradiția viorii cu goarnă. În cadrul evenimentului, publicul are ocazia să descopere acest instrument atât în competiție, cât și în programul artistic al festivalului. Alături de celelalte instrumente și de vocile interpreților, vioara cu goarnă își dezvăluie sonoritatea aparte și expresivitatea, punând în valoare specificul patrimoniului muzical bihorean.”, a declarat prof. Liviu Buțiu.

An de an, Festivalul-Concurs al Viorii cu Goarnă „Dorel Codoban” creează o punte între generațiile de instrumentiști, contribuind la păstrarea și promovarea unui instrument reprezentativ pentru identitatea culturală a județului Bihor, precum și la transmiterea sa către generațiile tinere.

Evenimentul este organizat de Centrul de Cultură al Județului Bihor, prin Compartimentul de Conservare, Cercetare și Promovare a Culturii Tradiționale, alături de Consiliul Județean Bihor și Primăria Comunei Roșia.

 

Trimite articolul

X
Taguri:
centrul de cultura al judetului bihor ,
festival concurs ,
rosia ,
traditii ,
vioara cu goarna

0 Comentarii

Cancel reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici!

    powered by Surfing Waves

    România

    Reactorul 1 de la Cernavodă s-a stricat la trei zile după repornire. Producția de energie a fost oprită complet
    Unitatea 1 a Centralei Nuclearoelectrice Cernavodă a fost deconectată luni seară, 9 noiembrie, de la Sistemul Energetic Național, la numai trei zile după ce fusese resincronizată la rețea. Nuclearelectrica a anunțat că defecțiunea a apărut în partea clasică, nenucleară, a unității și că nu există niciun impact asupra securității nucleare.

    BIHON Ştirile judeţului Bihor

    GALERIE FOTO
    Oradea, în centrul cardiologiei intervenționale: experți din peste 20 de țări, reuniți la un workshop internațional
    Oradea și-a consolidat poziția pe harta internațională a cardiologiei intervenționale prin găzduirea, în perioada 6–7 noiembrie 2026, a celei de-a V-a ediții a Romanian & Hungarian CTO Workshop.

    BIHON Ştirile judeţului Bihor

    Centrul de Sănătate Mintală pentru copii și adolescenți a primit finanțare
    Primăria Municipiului Oradea anunță aprobarea finanțării unui proiect care va contribui la dezvoltarea serviciilor medicale dedicate sănătății mintale a copiilor și adolescenților.

    BIHON CAO

    Anunț întrerupere furnizare apă caldă în Fâșca, Vârciorog, Șerghiș și Tilecuș

    BIHON CAO

    Anunț întrerupere furnizare apă potabilă pe mai multe străzi din Oradea din cauza lucrărilor la pasajul Magheru

    BIHON CAO

    Anunț de întrerupere furnizare apă pe mai multe străzi din Oradea și în Săldăbagiu de Munte

    BIHON Sport local

    Luptătorii de la Maxim Fight Team s-au numărat printre protagoniștii galei „Mixed Victory Championship”
    Cinci sportivi de la Maxim Fight Team Oradea au urcat în ring la gala „MVC – Mixed Victory Championship”, desfășurată la Apahida, lângă Cluj-Napoca, la care au participat 25 de cluburi din toată țara.

    BIHON Ştirile judeţului Bihor

    VIDEO
    Viceprimarul comunei Pocola, rănit într-un accident, într-o zonă protejată din Bihor. A fost preluat de elicopterul lui Victor Micula
    Evenimentul rutier s-a produs în cursul zilei de duminică, 8 noiembrie, în extravilanul localității Tărcaia, în zona protejată Codru Moma. 7

    BIHON Ştirile judeţului Bihor

    Cu pistolul în centrul Oradiei. Un bărbat băut a scos arma după un conflict pe o terasă
    Un apel la 112, care sesiza că un bărbat aflat la o terasă de pe strada Vasile Alecsandri, în centrul municipiului Oradea, ar fi scos un pistol în urma unui conflict cu o altă persoană, a reprezentat punctul de pornire al unui dosar penal soluționat la finalul lunii octombrie de Judecătoria Oradea. 9
    • Bihon.ro
      • Folosinta Cookie-urilor
      • Termeni si conditii de utilizare
      • Politica de confidentialitate
      • Redactia
      • Regulament postare și moderare comentarii

    Bihor Online

    ISSN 3008-234X

    ISSN-L 3008-234X