Elevi ai clasei de actorie a Școlii de Arte „Francisc Hubic”, din cadrul Centrului de Cultură al Județului Bihor, își unesc drumurile pe scenă sâmbătă, 7 noiembrie 2026, de la ora 18:00, în spectacolul „Ochi pentru ochi, dinte pentru dinte”, în Amfiteatrul Bibliotecii Judeţene “Gheorghe Şincai” Bihor. Intrarea este liberă.
Deși au vârste, profesii și experiențe de viață diferite, îi leagă aceeași pasiune pentru teatru. Pentru Dayana Toader, drumul către scenă a avut „câteva răsturnări de situație”. „Am cochetat cu teatrul de multă vreme, dar drumul până la scenă a avut câteva răsturnări de situație. Acum mă bucur să redescopăr magia de a fi, pentru câteva clipe, altcineva și, paradoxal, de a mă simți mai mult eu însămi”, mărturisește ea.
Adrian Micușan, care și-a dedicat o mare parte din viață carierei în educație, spune că a sosit momentul să-și ducă pasiunea la alt nivel. „Este copleșitor gândul că am șansa să cunosc emoția spectacolului nu doar din sală, ci și de pe scenă”, afirmă acesta.
Crina Someșan, mamă, soție și antreprenor, își amintește că în copilărie și adolescență actoria a fost pentru ea o adevărată magie. „Acum, la 55 de ani, magia a devenit realitate: un vis împlinit!”, spune ea.
Cel mai tânăr dintre ei, Petruț Alex, are 19 ani și descrie astfel experiența: „Simt că teatrul îmi oferă mai multă încredere în mine și mă ajută să privesc viața din mai multe perspective.”

„Au crescut frumos împreună”
Cel care i-a îndrumat în această aventură, Șerban Borda, vorbește cu căldură despre colaborarea cu elevii săi. „Sunt proiecte la care lucrezi cu drag, iar apoi sunt proiecte care îți rămân aproape de suflet prin oamenii cu care le construiești. Așa a fost pentru mine întâlnirea cu Crina, Adrian, Dayana și Alex”, spune acesta.
Şerban Borda mărturiseşte că a fost o plăcere să-i urmărească „cum caută, cum se descoperă, cum capătă încredere și cum, de la o repetiție la alta, personajele încep să prindă viață”. Tinerii au muncit, au avut răbdare, au pus întrebări, au riscat și au crescut împreună, iar asta, spune el, se vede.
„Cred cu toată convingerea că «Ochi pentru ochi, dinte pentru dinte» va fi un spectacol extraordinar, plin de energie, umor și momente care vor ajunge la public. Sunt mândru de ei și abia aștept să-i văd pe scenă”, a mai declarat Șerban Borda.
Spectacolul „Ochi pentru ochi, dinte pentru dinte” propune publicului o întâlnire în care pasiunea pentru teatru devine curaj și emoție.
Citiți principiile noastre de moderare aici!