
Cel mai îndrăgit târg de carte din România şi-a deschis porţile în Piața Unirii. Radio România și Visit Oradea invită publicul la cea de a XII-a ediţie, care se desfăşoară în perioada 13-17 mai. Președintele de onoare al ediției 2026 este dr. Simona Mihuțiu, reputat medic și cadru didactic universitar, dar și o apreciată scriitoare, deținătoarea a numeroase distincții și premii literare.
În deschiderea târgului, Andrei Huţanu, redactorul-Şef al Radio România Cluj, a punctat faptul că Oradea devine o capitală a lecturii în aceste zile, ceea ce este foarte important în aceste vremuri.
„Pe vremuri, un om cu o vastă cultură generală era numit cu admirație un om citit. Ei bine, cultura generală acum o putem dobândi și din alte surse, dar un om citit cred că va fi privit în continuare cu admirație și rămâne un reper în orice societate. Și în aceste vremuri foarte tulburi și ciudate pe care le trăim, în care, într-un ocean de informație pe care îl avem la îndemână ne este foarte, foarte greu să discernem adevărul, cartea rămâne instrumentul cu care ne putem dezvolta gândirea critică, acea gândire cu care putem cel puțin avea pretenția că reușim să căutăm adevărul în noianul de informație”, a spus Andrei Huţanu.
La deschiderea evenimentului a fost prezent şi Florin Birta, primarul municipiului Oradea. În cuvântul său, Florin Birta consideră că un oraș modern este un oraș care pune accent pe educație și pe cultură.
„Cred că mai ales în zilele noastre, când informația vine peste noi ca un val de neoprit, trebuie să știm de unde ne informăm și cum ne informăm. Și cred că lectura și cititul ne oferă capacitatea de a distinge ceea ce este real față de fake news-urile cu care ne trezim în ziua de azi. Și atunci cred că, într-o societate, educația și lectura nu sunt un moft elitist, ci sunt o necesitate și cred că, totodată, ignoranța nu este compatibilă cu democrația”, a punctat Florin Birta.
Dr. Dimona Mihuţiu aminteşte că suntem ceea ce citim și este extrem de important atât pe plan individual, cât și pe plan social să citim. Pentru că o personalitate nu poate fi educată altfel decât prin lectură.
„De ce? Pentru că trăim într-o epocă intensă, tehnologizată. Creierul prelucrează doar o parte din informațiile pe care ni le oferă mediul. Doar o parte ajunge la nivel de conștiință. Ori, dacă scade nivelul informațional, avem o problemă cerebrală, avem o problemă cognitivă. Dar și dacă este un mare exces, cum este acum, în perioada aceasta a dezvoltării tehnologice, de asemenea avem o mare problemă. Pentru că prin lectură, prin lectura unei cărți, ai timp să procesezi informațiile pe care le primești, ai timp să le imersezi în afectul, din punct de vedere subiectiv, afectiv. Ori asta este fundamental în formarea ta ca om. Este important și pentru părinți să cunoască acest lucru. Ține de sănătatea copilului și părintele trebuie să fie la rândul său un model pentru copii.
Un copil care își va vedea părintele citind, va copia modelul. De asemenea spun că este foarte important, din punct de vedere social, să citim. Există o directă proporționalitate între dezvoltarea unei societăți și nivelul ei de educație”, a spus în deschiderea evenimentului, Simona Mihuţiu.
Lansări de carte, ateliere creative
Ediția din acest an reconfirmă succesul din ultimii ani, ocupând o suprafață expozițională de peste 750 mp. Publicul orădean se poate bucura de o ofertă culturală impresionantă: peste 60 de branduri editoriale de prestigiu, reunite în 45 de standuri, mii de titluri din toate domeniile, inclusiv noutăți editoriale absolute, o selecție variată de jocuri educative și muzică de calitate. În cele cinci zile ale evenimentului vor avea loc şi evenimente interactive: lansări de carte, întâlniri cu autori și ateliere creative pentru copii, realizate în colaborare cu Asociația Pro Bambini.
Dintre editurile care sunt prezente la târg se numără: Humanitas, Polirom, Nemira, Litera, Paralela 45, Didactica Publishing House, Editura Niculescu & Oxford University Press, Editura Trei, Argonaut, Editura Presa Universitară Clujeană, Ratio et Revelatio, Casa, Bookzone, Corint, Editura Arthur şi multe altele.
Gaudeamus Oradea 2026 este şi un spaţiu al implicării sociale.
Alături de Rotary Club Oradea Insignis, care va oferi 15 vouchere pentru achiziție de carte unor persoane cu deficiențe locomotorii, târgul promovează accesibilitatea evenimentelor culturale pentru această categorie de public.
De asemenea, trei elevi orădeni, premiați cu aur, argint și bronz la olimpiade internaționale, vor fi „Invitaţii de nota 10” ai acestei ediții și vor fi recompensați pentru rezultatele obținute, de către Lions Club Oradea 22, sponsor al evenimentului.
Un proiect lansat de către Gaudeamus Radio România cu prilejul ediției clujene din acest an va continua la ediția din Oradea. Este vorba despre proiectul „Cărţi pentru comunitate”. Cu sprijinul participanților la târg și al vizitatorilor, un fond de carte nouă va îmbogăți patrimoniul unei biblioteci din județul Bihor, cumpărând şi donând o carte. Evenimentele propuse pentru această ediție sunt transmise live și în înregistare, conform programului de evenimente al târgului şi vor rămâne în arhiva ediției, pentru vizionare ulterioară.
Program de vizitare: miercuri, joi și duminică: 10:00 – 20:00; vineri și sâmbătă: 10:00 – 21:00
Vizitatorii pot participa şi la concursuri cu premii în vouchere pentru cărți (oferite de Lions Club Oradea și Rotary Club Oradea Insignis), desfășurate pe pagina de Facebook Radio România Gaudeamus. La Târgul de Carte Gaudeamus Radio România accesul publicului este liber. Programul poate fi consultat pe https://www.gaudeamus.ro/info/gaudeamus-oradea-2026/9441
Citiți principiile noastre de moderare aici!