Se anunţă o comedie prima premieră la Sala Mare a Trupei Iosif Vulcan a Teatrului Regina Maria. Este vorba de spectacolul „D-ale carnavalului” de I.L. Caragiale, în regia lui Vlad Trifaș. Cele două reprezentații cu titlu de premieră vor avea loc pe 24 și 25 septembrie, ora 19:00, la Sala Mare.

Acest spectacol împreună cu „Năpasta”, în regia Denisei Irina Vlad, a cărei premieră este programată până la sfârșitul anului 2025, marchează 70 de ani de la prima premieră a trupei românești permanente la Oradea, în 1955, cu spectacolul „O scrisoare pierdută”.

Se va juca pentru a treia oară „D-ale carnavalului” pe scena orădeană. Prima dată a fost montarea lui Valeriu Moisescu din 1959 și apoi cea a lui Ion Sapdaru din 2002, în care au jucat şi Șerban Borda și Petre Ghimbășan, cei doi regăsindu-se, după 23 de ani, în distribuția de acum, dar de această dată în alte roluri.

„Un comic necesar”

Regizorul Vlad Trifaș revine la Oradea după succesul spectacolului „Tartuffe”, care, în 2022, i-a adus Premiul pentru cel mai bun regizor internațional, iar lui Richard Balint Premiul pentru cel mai bun actor internațional, pentru rolul Orgon. Distincțiile au fost oferite de juriul revistei New Theatre din Turcia, în urma participării trupei orădene la Festivalul Internațional al Teatrelor Balcanice „Balkan Breeze” din Bursa.

„Pentru acest spectacol l-am invitat pe regizorul Vlad Trifaş pe care îl cunoaşteţi deja pentru că el a făcut la Oradea spectacolul „Tartuffe” şi pentru că este un regizor care ştie să facă comedie. Şi mai are o calitate extraordinară, ştie să creeze echipe şi să facă o atmosferă de lucru mai mult decât benefică pentru producţia unui spectacol. Vlad a ales textul, eu aş fi propus altceva. Mă bucur că am mers pe varianta lui Vlad pentru că îi vedeţi în distribuţie pe câţiva actori pe care nu i-aţi văzut de ceva vreme şi care joacă, şi se simt foarte bine şi o să vă bucuraţi de prezenţa lor pe scenă la justa lor valoare”, a spus la conferinţa de presă managerul interimar al teatrului, Victoria Balint.

Vlad Trifaş mărturiseşte că la Oradea nu simte că îşi face meseria, simte că este într-un „concediu creativ”. „Simt un ataşament special faţă de colegii mei de la Oradea, care sunt la un nivel foarte înalt. Au trecut patru ani de zile de când am lucrat ultima dată cu ei, şi unii dintre ei nu doar că vorbim de evoluţie, deja vorbim de patină. Au reuşit să adauge nişte fineţuri care sunt foarte benefice teatrului. Vă mulţumesc că îmi oferiţi ocazia de a lucra cu aceste imstrumente fine, care sunt actorii de la Oradea”.

Regizorului îi pare rău că textul lui Caragiale este „crunt de actual, nenea Iancu săpând, în profunzimea umană”. Consideră că acest spectacol apelează la un comic necesar, fiind foarte greu să râzi de tine, spre imposibi, dar fiind mult mai uşor să râzi de personaje care seamănă cu lucruri adânci din noi, pe care reuşim „să le ţinem «sub capac»”.

„Ar trebui să fie o refulare benefică. Bineînţeles, teatrul trebuie să fie şi entertaining, fără niciun fel de problemă, dar cred eu că acest text, pe lângă a fi o comedie sper eu bună, nu este una de suprafaţă, ci este una care te loveşte după ceafă din când în când, dar râzând. Te face şi să râzi, aşa că accepţi palmele alea mult mai uşor. S-a tot vorbit că facem un text profund sudist despre mahalaua lui Caragiale în Ardeal. E doar o diferenţă de fitil. Aici este fitilul puţin mai lung, durează puţin mai mult până explodează. Noi tot tundem fitilul ăsta şi îl aducem ca-n sud. Cred că vă veţi bucura de acest lucru, mai ales că, colegii mei au reuşit să înţeleagă acest ritm foarte repede şi cavalcada de întâmplări există în acest tumult balcanic sudist. Să ne bucurăm de această experienţă!”, spune Vlad Trifaş.

„Procesul este invizibil, dar finalul este public”

Pentru Alina Leonte rolul Miţa Baston e ceva diferit. „Nu am mai făcut comedie de câţiva ani şi îi mulţumesc lui Vlad pentru această ocazie. E un spectacol cu transpiraţie, cu suflet, cu gâfâială şi cu multă dragoste.”

Adela Lazăr mărturiseşte că „D’ale carnavalului” e pe sufletul ei, pentru că adoră comedia. O vom vedea în rolul Didina Mazu în acest spectacol care, spune ea, „este un laborator creativ extraordinar” la care actorii se adună cu bucurie şi entuziasm, „un amalgam de senzaţii”.

Șerban Borda, care îl va juca pe Iancu Pampon, se bucură ca a avut ocazia să lucreze cu regizorul Vlad Trifaş şi să se reîntâlnească astfel cu colegii săi pe scenă. Pavel Sîrghi lucrează pentru a doua oară cu regizorul. Va a fi Mache Răzăchescu într-un spectacol despre care, spune actorul, nu e uşor să îl joci în zilele noastre.

Pe Petre Ghimbășan îl vom revedea pe scenă în rolul Nae Girimea. „Continuă povestea asta pentru mine de un an şi ceva, în care joc total contra firii. Mă bucur, mă simt bine, e o provocare. De-a lungul anilor am jucat în mai multe variante de Caragiale. În 2002 l-am jucat pe Crăcănel. Dar simt, nu ştiu dacă un schimb de generaţii, dar simt cum se schimbă o dată cu regizorii şi scenografii variantele, vizunile. Eu am «pătimit» frumos cu doi regizori mai tineri şi simt o bucurie, o plăcere, mă adaptez repede şi chiar îmi place lucrul cu ei, şi mă bucur”, spune Petre Ghimbăşan.

David Constantinescu este Catindatul. Actorul, fiind din Râmnicu Vâlcea, se simte mult mai apropiat cu sufletul de Caragiale. „Mă bucur foarte mult de întâlnirea cu Vlad şi cu colegii mei, eu fiind mezinul echipei. Îi apreciez pentru că nu s-a simţit niciodată diferenţa asta de vârstă, pur şi simplu am simţit susţinere”.

Ioana Dragoș Gajdo va fi o prezenţă inedită pe scenă în rolul lui Iordache. „Eu nu vin la serviciu, eu vin la teatru, unde jocul e să joci, cum zicea Brook. Cea mai mare bucurie este că ne regăsim în formula în care suntem în distribuţie. Cea mai mare bucurie pentru mine este că putem să fim relaxaţi şi că râdem la muncă. E o foarte mare responsabilitate ce am de făcut eu. Am de ţinut în mână «herghelia proprie», ceea ce este foarte greu. Mie îmi este cel mai greu cu mine”.

Actriţa îşi aminteşte că a debutat alături de Alina Leonte într-un spectacol Caragiale acum 17 ani. „Veniţi să vedeţi spectacolul, dar nu o dată, veniţi să-l vedeţi de mai multe ori! Mie mi se pare că suntem într-un firesc, într-un normal în care e bine pentru un actor să existe, şi pentru un creator să existe. Faptul că un regizor cablat ştie să facă echipă porneşte în primul rând de la cum îţi faci distribuţia, şi cum ţi-o asumi, o chestie foarte importantă. Meseria noastră e faină, pentru că procesul este invizibil, dar finalul este public”, spune Ioana Dragoș Gajdo, adăugând că cele mai frumoase şi mai bune şi mai adevărate experienţe în cariera sa de actriţă au fost cele în care s-a acordat încredere totală unui regizor-actor, aşa cum este şi Vlad Trifaş.

Sorin Ionescu joacă două roluri în spectacol: ipistatul şi chelnerul. Actorul mărturiseşte că este unul dintre cei care a vehiculat ideea că un spectacol Caragiale în Ardeal nu prea merge, pentru că ritmul, temperamentele şi dimanica sunt un pic altfel. Dar acum consideră că s-a înşelat, pentru că, spune el, Vlad Trifaş a reuşit să aducă Sudul în Oradea făcându-l înţeles aici.

Tipologii Caragiale

„Nu cred într-o distribuţie ideală a unui cititor al textului. Noi nu facem piese de teatru, doar montăm spectacole. E cu totul altă meserie! Literaţii au o meserie, făcătorii de teatru au cu totul altă meserie. Distrubuţia asta este aşa pentru că, cred eu profund că asta este distribuţa naturală «D’ale carnavalului» din Oradea, din acest teatru. Nu aş face asta niciodată în nicio altă parte. Deci, orice gând vi se pare o năstruşnicie artistică pe care eu am gândit-o să răstoarne ceva este complet fals. Orice gând de distribuţie s-a născut aici, în mijlocul lor, comparând nu nişte tipologii de care mă tem foarte tare – am rămas cu nişte traume de la diverse profesoare care ne explicau ce a vrut să spună autorul. Real nu ştim, dar fundamentul simţirii îl putem amuşina, cu siguranţă. Şi când vorbim de tipologii Caragiale, aceste tipologii sunt profund umane, în niciun caz estetice, sau de sex, etc. Eu cred că astea sunt tipologiile de la Teatrul Regina Maria din Oradea pentru «D’ale carnavalului», în capacitatea mea de a monta acest spectacol, cu impotenţele mele culturale, bineînţeles”, a precizat Vlad Trifaş.

Întrebat dacă montând Caragiale simte presiunea celebrelor ecranizări şi puneri în scenă, regizorul a răspuns: „Uit complet! N-aş vrea să mă bat vreodată cu Ciulei că pierd de când plec de-acasă. Nu există! Eu cred despre mine că sunt un meseriaş, un făcător de teatru. Unii dintre noi sunt hărăziţi să ducă această meserie la nivelul de artă. Glorie lor! Aş minţi, mi-aş dori la un moment dat să spună despre mine peste ani: da, Trifaş era artist. Dar nu plec de la ideea asta şi mă tem să mă bat cu marii artişti pentru că nu despre asta e vorba. Uit că l-au făcut. Mă bucur după aia ca un copil când mă uit. Dar uit, de asta nu simt această presiune. Mai ales când vorbim de Ciulei, faţă de care am respect diferit. Mă tem şi de Ciulei, ca şi de Pintile în egală măsură, dacă vă gândeaţi la «De ce bat clopotele, Mitică?»”.

Regizorul consideră că sunt „suficiente straturi” în spectacol, pentru felurite dimensiuni de înţelegere, precizând că la text s-a modificat foarte puţin, doar mici tăieturi care nu mai funcţionau, piesa fiind scrisă în altă perioadă. „Scopul nostru a fost să umplem cu viaţă între acele replici, cât putem de actual, fără să contemporaneizăm inutil un astfel de text. Am rămas cât se poate de fideli profundelor simţăminte caragialiene”. Regizorul ţine atât de mult la Caragiale încât are şi un tatuaj cu o replică de-a sa: „simţ enorm şi văz monstruos”.

La fel ca şi la „Tartuffe”, Vlad Trifaş face echipă cu scenografa Oana Cernea. Întâlnirea cu ea a fost necesară, spune regizorul, pentru că lucrează foarte bine împreună şi pentru că Oana „e un om minunat, care înţelege teatrul”. „Un scenograf care înţelege teatrul este un animal rar şi ea are această calitate fantastică”. Pasionată de meseria sa, Oana Cernea mărturiseşte că s-a bucurat de reîntâlnirea cu Vlad Trifaş, pentru că împreună ajung uşor la un concept, simt la fel spectacolul şi abia aşteaptă să îl vadă gata, pe scenă.

Pe lângă regie, Vlad Trifaș semnează și adaptarea textului și muzica originală din spectacol. Din echipa de creație mai face parte Carina Bunea, ca asistent regie, și light designer-ul Ionuț Aldea.

Cele două reprezentații cu titlu de premieră au loc în 24 și 25 septembrie, de la ora 19:00, la Sala Mare, iar biletele pot fi achiziționate de la agenția teatrului și online de pe site-ul Teatrului Regina Maria și PoftimCultură.ro.