Lucrează în domeniul IT, a fost instructor de dans şi se declară îndrăgostit de urbea de pe Crişul Repede. Dabiel González Ramos, căci despre el este vorba, a venit din Cuba la Oradea în 2015. De atunci, Oradea a devenit pentru el o mică Vienă. Cubanezul este uimit de felul în care Oradea reuşeşte să investească în infrastructură, spre deosebire de alte oraşe din ţara noastră care primesc mai mult decât municipiul nostru, dar nu investesc unde trebuie şi nici cum trebuie.

„Am ajuns la Oradea, prima oară, în anul 2015. Am fost invitaţi aici de prietenii noştri orădeni Relu şi Sofia Laza, cu care ne-am cunoscut la Şcoala de Salsa (Fiesta Cubana) din Cluj-Napoca, unde eu eram instructor. Atunci am vizitat o parte din oraş. Oradea mi se pare cel mai bun lucru pe care l-am văzut. În 2015 oraşul era în renovare, centrul chiar era şantier. Oradea s-a dezvoltat enorm în cei trei ani de când «am făcut cunoştinţă». E foarte, foarte plăcut, e un oraş pus la punct. Se vede că s-a investit şi că există dorinţa de a face oraşul cât mai frumos”, a apreciat Dabiel.

Cubanezul a fost foarte surprins să afle că la Oradea a fost organizată, în a doua decadă a anului trecut, o expoziţie despre cultura şi ţara sa, a fotoreporterului Remus Toderici.

„Am mai vizitat expoziţii despre Cuba la Cluj şi la Bucureşti. Este surprinzător să vezi că există, în acest colţ frumos de ţară, oameni pasionaţi de Cuba. A fost o surpriză plăcută şi mă bucur pentru asta. Am descoperit în acea expoziţie locuri în care am stat şi pe care le-am vizitat, priviri familiare. Felicit Asociaţia «Euro Foto Art» pentru iniţiativă”, a spus Dabiel González Ramos.

De România, pe cubanez l-a legat femeia cu care îşi împarte viaţa – Csilla. S-au cunoscut pe internet în urmă cu 12 ani. Au vorbit zilnic până în clipa în care totul a devenit serios, iar el a venit să o cunoască.

„Soţia mea a început să înveţe spaniola din clasa a VIII-a. Aşa a început să comunice pe internet cu persoane vorbitoare de spaniolă şi m-a descoperit pe mine. Ne-am cunoscut pe un site foarte vechi, care nu mai există. Am stat nopţi întregi la discuţii (între Cuba şi România sunt 7 ore de decalaj orar). Apoi, am decis să vin să o cunosc. Încă de atunci aveam planuri de viitor cu ea. Ne-am căsătorit şi am rămas aici. Ne-am pus şi problema unde vom locui: Cuba sau România, însă a fost mai uşor să vin eu în România”, a dezvăluit IT-istul.

Dansul, modus vivendi

Coordonator al Şcolii de Salsa Cubana, Dabiel vorbeşte şi despre performanţele românilor în sfera dansului. Acesta a apreciat că, în România, accentul cade pe performanţă, pe tehnic, în timp ce la cubanezi dansul este un mod de a fi, de a se bucura.

„Românii sunt mai exigenţi pe partea profesională, dar le lipseşte pasiunea. Noi dansăm pentru că ne place, pentru a ne bucura, pur şi simplu, nu pentru a face performanţe în dans. La noi oamenii dansează pe stradă. E un mod de a fi, de a-și manifesta bucuria. E o chestiune de cultură, şi asta vine din sânge. Dar există şi în Cuba persoane interesate să facă carieră în dans. Noi, cubanezii, avem un stil de viaţă mai greu, iar prin dans şi muzică ne eliberăm. E un mod de a te descărca”, a mai arătat Dabiel.

Acesta a apreciat că în România există multe şcoli de dans, nu neapărat de salsa cubana sau dansuri latine, care predau dansuri de societate, dar au incluse în programul lor dansurile latino.

„Asta la noi nu prea vezi. Nu prea vezi profesori de dans, şcoli de dans în care localnicii să meargă la dans. Aceasta pentru că, fiind un mod de a fi, este o chestie pe care o înveți pe stradă, în familie și peste tot. În Cuba este normal să faci petreceri acasă, să dai muzica tare și să dansezi. Sau dacă stai la o terasă și vezi oameni care se ridică de pe scaun și dansează, e normal”, a precizat el.