Cu perseverenţă şi pasiune, gala de proiecții video și slide show cu specific montan, „Expediţia – Chemare în necunoscut”, organizată de Clubul de Speologie Cristal Oradea a ajuns la a XIV-a ediţie. În parteneriat cu Universitatea din Oradea şi Centrul pentru Arii Protejate şi Dezvoltare Durabilă Bihor, gala a debutat luni, în Aula Magna a Universității din Oradea, cu cinci invitaţi.
Primul care a deschis proiecţiile a fost alpinistul Török Zsolt, care a prezentat proiecţia „Premieră mondială în peretele sudic – Vârful Pumori 7.161 m – Traseul Călătoria Micului Prinţ”. Arădeanul are 45 de ani şi 30 de ani practică alpinismul. Povesteşte că are legături foarte strânse cu Oradea şi Bihorul pentru că a început să practice alpinismul în Vadu Crişului, fiind zona cea mai apropiată de Arad pentru antrenament. Era un puşti care visa în Vadu Crişului la vârfurile din Himalaya, visa să ajungă măcar pe un vârf de 8000 de metri, dar niciodată nu a visat că va face ceea ce a realizat în toamna anului trecut – să deschidă în premieră o line nouă în peretele sudic al vârfului Pumori din Himalaya. „Am fost atât de tare impresionat de poveştile celor mai mari alpinişti încât nu mi-am imaginat că eu, vreodată, mă voi implica într-o premieră”.
Prima tentativă de a ajunge pe Pumori a fost în 2015, atunci când a fost cutremurul în Nepal. A trebuit să renunţe, sacrificând bani, timp şi antrenament. A intrat într-o cruntă depresie. „Am fost pus la o grea încercare. Am fost acolo, am văzut ce se întâmplă, dar oare voi mai avea puterea să mă întorc?” După doi ani încă se gândea la Pumori. Succesul, alături de Vlad Căpuşan în Cerro Tore din Patagonia i-a dat motivaţia pentru a lua decizia.
„Călătoria Micului Prinţ”
Pumori are o rată foarte mare de mortalitate, chiar și pe traseul clasic. Dar ideea unei linii noi a fost mai puternică. A pornit în expediţie, în toamnă, alături de Romeo Popa şi Teofil Vlad. Linia a reprezentat un traseu foarte tehnic, stil alpin, cu o singură intrare, fără ajutor sherpa, fără oxigen. Au avut rucsaci foarte grei de cărat pentru că au avut nevoie de autonomie. Dar au avut noroc de un munte blindat de gheaţă şi zăpadă, întâmpinând totuşi dificultăţi pe parcursul traseului, pasaje din fotografii arătând cu totul altfel în perete. În vârf au avut parte de soare dar şi de un vânt puternic. Au zăbovit preţ de 40 de minute pentru a savura victoria şi imaginea vârfurilor din Himalaya care s-au dezvăluit maiestuos în faţa lor. „Eram fericit pentru că ştiam că sunt alţii fericiţi pentru performanţa mea”, a spus Zsolt.
Doar că atingerea vârfului înseamnă jumătatea traseului. Au reşit să coboare muntele fără incidente. „Când reuşeşti un traseu clasic, e o mare realizare. Dar când realizezi un traseu nou, pare un lucru intangibil. Satisfacţia e incomparabil mai mare”, adaugă alpinistul. Ajunşi în tabăra de bază, s-au gândit la un nume pentru noul traseu. Zsolt a venit cu ideea de a-l numi traseul „Călătoria Micului Prinţ”, pentru simplul fapt că „toţi suntem nişte călători, la fel ca Micul Prinţ, iar atunci când punem o întrebare nu ne lăsăm până nu îi găsim un răspuns”.
De când s-a întors, spune că trăieşte în fiecare zi această poveste şi duce cu el ideea că alpinismul se naşte din dragoste pentru natură. „Este departe de mine să pun accentul pe performanţă, iar în cazul în care aş depăşi şi mai mult propriile limite, nici atunci nu aş avea alt scop decât să arat latura umana a acestor fapte. Pentru că simt că asta ne lipseşte cel mai mult. Performanţele trec iar ce rămâne este omul care a trecut prin acele încercări grele, rămâne mesajul, rămân amintirile din care ne inspirăm mai departe, sau ne hrănim o perioadă”. Zsolt se pregăteşte să cucerească în acest an Everestul pe ruta clasică, „să fie şi el în rând cu lumea”. De mic şi-a dorit acest lucru. „Eu nu renunţ la visele mele!”. Succes, Zsolt!
De la un sifon la altul
Seara de proiecţii a fost continuată de speologul Mihai Besesek, care practică speologia de 15 ani. Arădeanul a prezentat o serie de filmuleţe din diferite explorări. Primul a fost despre explorarea unei peşteri noi din Munţii Pădurea Craiului, Izbucul cu Apă de sub Stan. Peştera a fost descoperită şi exploatată de CSA Cluj-Napoca, care după un lilometru s-a oprit la un sifon (canal natural de forma literei U întors prin care sunt drenate apele din golurile subterane). Anul trecut, Mihai a fost acolo în două ture succesive, a trecut de sifon şi a ajuns la alte două sifoane, a parcurs şi o galerie fosilă frumoasă de 150 de metri. Anul acesta speră să continue explorările în Izbucul cu Apă de sub Stan.
O altă proiecţie a lui Mihai Besesek s-a referit la o altă peşteră, recent descopeirtă în Munţii Banatului, Peştera Tritonilor. În momentul de faţă sunt doi kilometri exploraţi şi 20 de sifoane trecute. Tot din Munţii Banatului a prezentat Peştera Buhui, explorată în anii 80 de o echipă de polonezi. Ea este străbătută de cel mai lung râu subteran din România: râul Buhui (2100 m). Anul trecut s-au parcurs în premieră sifoanele 4 şi 5, anul acesta ţelul fiind sifonul numărul 6. Peștera Buhui este declarată rezervație speologică. Ultima proiecţie a lui Mihai s-a refeirt la Cetăţile Ponorului. Un proiect iniţiat de mai multe cluburi de speologie – Speo Cristal Oradea, Speovest Arad, Speodava Ştei în colaborare şi cu alţi spologi din ţară – îşi propune să reexploreze şi recarteze Cetăţile Ponorului.
După Mihai a fost rândul unui alt speolog-scafandru, Radu Puşcaş de la clubul Prusik Timisoara, care a prezentat un film legat de o expediţie în Mexic în peşteri scufundate, expediţie care a avut loc la începutul lunii octombrie. Este vorba despre sistemul Dos Pisos şi sistemul Sac Actum din Peninsula Yucatan. S-au putut admira imagini submerse din săli mari, frumos concreţionate. Radu Puşcaş a mai prezentat la final explorarea sifoanelor din Avenul din Tăul Morii din Munţii Trascău, explorare care va continua şi în primăvara acestui an.
La finalul primei seri de proiecţii Bücs Szilárd, preşedintele Centrului pentru Cercetarea și Conservarea Liliecilor, a vorbit despre „Liliecii din peşterile României: un tezaur de importanţă europeană”. Am aflat de exemplu că liliacul pitic mânâncă 2000 de ţânţari într-o singură noapte, că 14 din cele 32 de specii din România formează colonii, sau că în Avenul din Betfia sunt peste 10.000 de exemplare vara, fiind o colonie de naştere, ori că în Peştera Meziad se găsesc două specii, una de hibernare şi una de naştere. Sunt 71 de peşteri cu colonii mari în România. Ameninţările la adresa lor sunt în ziua de azi: fragmentarea habitatelor (ex: autostrăzi), parcurile eoliene, silvicultura intensivă şi turismul religios (peşteri din Doborgea). Este necesară protejarea lor prin restricţii sezoniere de vizitare a peşterilor, printr-o legislaţie mai bună şi o atitudine sănătoasă şi un turism responsabil. Proiecţiile vor continua în această seară. Intrarea în Aula Magna este liberă.
Citiți principiile noastre de moderare aici!