BIHON

BIHON

  • Home
  • Ştiri
    • Ştirile judeţului Bihor
    • Comentariul zilei
    • Stiri inter(naţionale)
    • Celebritati/Lifestyle
  • Video
  • Meteo
  • Sport
    • FC Bihor
    • CSM Oradea
    • Sport Local
    • Stiri Sportive
  • Anunțuri
    • Imobiliare
    • Angajari
    • Prestări servicii
    • Auto-Moto
    • Pierderi, Citaţii
    • Diverse – Vânzări/Cumpărări
  • Angajări
  • Compania de Apă
  • Întreruperi energie
  • Anunturi interes public
    • Anunțuri Mediu, Ape
    • Licitatii
    • Convocator
  • Economic
  • Educație
  • Cultură
Select Page
APLICAȚII
MOBILE
AndroidDescarcă aplicația BIHON iOSDescarcă aplicația BIHON
BIHON
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Doctorii de legendă ai Oradiei în obiectivul dr. Mihancea

Doctorii de legendă ai Oradiei în obiectivul dr. Mihancea

la 15 May 2018 10:54 Reactualizat la: 15 May 2018 16:32
15 May 2018 10:54 Reactualizat la: 15 May 2018 16:32
Aula Magna a Facultății de Medicină din Oradea a fost plină cu exponenți ai lumii medicale, dar și ai literelor, prezenți la lansarea cărții profesorului universitar dr. Petru Mihancea.
Scris de farcas - Aula Magna a Facultății de Medicină din Oradea a fost plină cu exponenți ai lumii medicale, dar și ai literelor, prezenți la lansarea cărții profesorului universitar dr. Petru Mihancea.

Trimite articolul

X

Volumul „De la examenul clinic obiectiv la telemedicină” face retrospectiva unei vieți bogate în evenimente și pline de realizări. Cea a prof. univ. dr. Petru Mihancea a ajuns pe culmile realizării profesionale. Chiar dacă în carte descoperim accente autobiografice, volumul este o monografie a lumii medicale orădene și nu numai. Mentorii care i-au marcat cariera doctorului Petru Mihancea sunt prezentați detaliat. Un capitol aparte e dedicat specialiștilor orădeni.

Somități medicale

Doctorul Mozes Carol, recunoscut pentru omenia sa, fidel principiilor hypocratice, cu activitate socială cunoscută și apreciată de generații, creator de școală de îngrijire medicală și voluntar exemplar, nu putea lipsi din cartea doctorului Petru Mihancea.

„Nu pot să nu povestesc un fragment din relația mea profesională cu dr. Mozes. Ca medic șef de secție, dr Mozes răspundea foarte prompt atunci când aveai nevoie de un consult la patul bolnavului, în specialitatea dânsului.

I-am solicitat să trimită un infecționist de pe secția dânsului pentru a examina o bolnavă tânără, internată de urgență, noaptea, pe secție la mine, cu suspiciune de epilepsie focală la membrele inferioare. Mi-a spus că vine dânsul personal. În momentul în care a intrat pe ușa salonului și a văzut de la distanță crizele tonice pe care le făcea bolnava, mi-a zis: «Dragă colega, această femeie are tetanos, trimite-o urgent la infecțioase!», a fost primul și ultimul caz de tetanos văzut de mine la un adult.

Mai văzusem un alt caz la un copil în timpul stagiului… L-am sunat după câteva zile pe doctorul Mozes să văd ce s-a întâmplat cu pacienta. Mi-a spus că a decedat, bacteria tetanosului primind-o de la o rădăcină de plantă pe care cineva i-a introdus-o în uter, pentru a scăpa de o sarcină nedorită în luna a doua”, a rememorat doctorul Petru Mihancea la lansarea cărții.

Un alt caz, primul de acest fel văzut de Petru Mihancea, a fost studiat cu ajutorul dr. Alexandru Cosma. „Într-o dimineață de duminică mă pregăteam să ies din gardă, când mă sună dr. Cosma și îmi zice: «Colega, te rog să vii până la secție la mine, ca să vezi un caz de turbare la o femeie de 60 de ani!». Îmi doream să văd un caz de turbare la om, pentru că nu văzusem în viața mea, dar când mă întreabă dacă nu cumva m-am bărbierit și nu m-am tăiat cu lama, deoarece în acest caz trebuie să-mi pregătească o mască de cap și față, pentru că bolnava, în timpul crizelor de hidrofobie, să nu arunce salivă pe mine, mi-a trecut cheful… Mi-a zis că neapărat dorește să-mi arate un caz de turbare la om… Mi-a pus pe cap un coif ce semăna cu coifurile ienicerilor turci și m-a introdus în salon. Când dr. Cosma dă drumul la robinetul cu apă din salon, pacienta, care până atunci era liniștită, face un spasm al gâtului foarte intens…”, a rememorat dr. Petru Mihancea cazul femeii care luase turbare de la o vulpe turbată care, aflată la cotețul găinilor, a zgâriat-o pe față.

Din volumul semnat de prof. univ. dr. Petru Mihancea nu lipsește „liderul pediatrilor din Oradea, doctorul Gavril Curteanu”.

„L-am cunoscut foarte bine pe dr. Curteanu. Ne întâlneam în fiecare dimineață când eu îmi duceam băiatul la grădiniță pe str. Moscovei, iar dânsul își ducea fetița la aceeași grădiniță. Era și medicul curant al băiatului meu. Nu știu ca la acea vreme să mai fi fost construit în țară un așa mare spital de pediatrie, care avea toate specialitățile. Dr. Curteanu, împreună cu dr. Popa Ionică, directorul DS a județului Bihor, au reușit să lămurească pe cine a trebuit ca acest spital să fie dat în folosință în 1969”, și-a amintit Petru Mihancea.

În capitolul consacrat personalităților medicale din Oradea, un loc aparte îl ocupă chirurgii. Din această galerie selectă îi amintim pe dr. Manciu Traian, care a condus multă vreme secția de Ortopedie, „un om foarte activ, care a lucrat la Policlinica cu plată până la 90 de ani, un coleg deosebit, cu aptitudini deosebite în chirurgia osului, om respectuos, bun organizator sanitar. După dânsul a urmat medicul șef de secție dr. Ioan Micle, primul ortoped din Oradea care a efectuat operația de protezare a șoldului, urmat de dr. Ioan Matiuță”.

Trimite articolul

X
Taguri:
doctori de legenda ,
facultatea de medicina si farmacie ,
lansare de carte ,
oradea ,
Petru Mihancea

0 Comentarii

Cancel reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici!

    powered by Surfing Waves

    BIHON Ştirile judeţului Bihor

    România nu știe când va intra în programul Visa Waiver. Discuțiile cu SUA continuă, dar eliminarea vizelor rămâne incertă
    Românii care sperau să călătorească în Statele Unite fără viză mai au de așteptat.

    România

    Schimbări importante în Codul Rutier: motocicliștii și bicicliștii vor avea reguli noi de circulație din 6 noiembrie
    Noi reguli pentru motocicliști, conducătorii de mopede și bicicliști intră în vigoare vineri, 6 noiembrie 2026, după publicarea în Monitorul Oficial a Legii nr. 207/2026.

    BIHON Ştirile judeţului Bihor

    Prefectul Emilian Pavel va solicita decretarea stării de urgență la Mina Băița. Se vor cere 6 milioane lei de la Guvern
    În urma verificărilor efectuate în subteranul Minei Băița în cursul zilei de 4 noiembrie, prefectului Emilian Pavel i-a fost trimis raportul tehnic întocmit de grupul de lucru constituit prin Hotărârea Comitetului Județean pentru Situații de Urgență nr. 10/03.11.2026, se menționează într-un comunicat postat pe pagina de socializare a Instituției Prefectului Bihor.

    BIHON CAO

    Anunț întrerupere furnizare apă caldă în Fâșca, Vârciorog, Șerghiș și Tilecuș

    BIHON CAO

    Anunț întrerupere furnizare apă potabilă pe mai multe străzi din Oradea din cauza lucrărilor la pasajul Magheru

    BIHON CAO

    Anunț de întrerupere furnizare apă pe mai multe străzi din Oradea și în Săldăbagiu de Munte

    BIHON Ştirile judeţului Bihor

    Oradea, promovată la World Travel Market London în cadrul standului național al României
    Destinația Oradea este promovată în cadrul standului național al României alături de alți 35 de coexpozanți din țară.

    Educație

    Sute de studenți, la Târgul de Voluntariat din Oradea. Urmează Târgul de joburi
    Douăzeci de organizații neguvernamentale le-au prezentat tinerilor oportunități de voluntariat, de la sprijinirea persoanelor aflate în dificultate până la cercetășie și implicarea în organizații studențești.

    Cultură

    Colindătorii se pot înscrie în programul artistic al Târgului de Crăciun Oradea 2026
    Pentru înscriere, participanții trebuie să completeze formularul online disponibil pe site-ul evenimentului.
    • Bihon.ro
      • Folosinta Cookie-urilor
      • Termeni si conditii de utilizare
      • Politica de confidentialitate
      • Redactia
      • Regulament postare și moderare comentarii

    Bihor Online

    ISSN 3008-234X

    ISSN-L 3008-234X