
foto: arhivă
Primul, Andrei Yasser Armin Al Mahmoud, a primit un mandat de arestare pentru 20 de zile, fiind prins vineri, 13 noiembrie, în jurul orei 21:30, conducând pe bulevardul Decebal, din Oradea. Polițiștii care l-au oprit au constatat că tânărul de 21 de ani nu avea permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule.
Orădeanul nu este la prima abatere de acest fel. El este cercetat în alte două dosare pentru fapte similare, în timp ce Judecătoria Oradea are pe rol un caz în care Al Mahmoud este inculpat după ce în iunie 2023 a fost prins conducând fără permis prin centrul municipiului. În același an tânărul a scăpat de o altă anchetă care viza o infracțiune de același fel, comisă în a doua zi a Crăciunului anului 2021, când polițiștii l-au prins la volan pe o stradă din Oradea.
Vizat de mai multe anchete
Numele lui Andrei Yasser Armin Al Mahmoud apare și într-un dosar de abuz de încredere, în care Judecătoria Oradea a dispus în luna iunie a acestui an redeschiderea urmăririi penale. Bărbatul de 21 de ani este acuzat că a cumpărat două mașini și i-a promis vânzătorului suma de 6.500 de euro, pe care însă nu i-a achitat-o.
În prezent, Al Mahmoud este judecat de Tribunalul Bihor într-un dosar de constituire de grup infracțional organizat și trafic de migranți. Conform procurorilor DIICOT, tânărul ar fi avut rol de lider al grupării din care mai făceau parte trei bărbați, ocupându-se cu „racolarea persoanelor de origine afro asiatică, asigurarea mijloacelor de transport, îndrumarea și organizarea transportului migranților , transportarea, transferarea și adăpostirea migranților în vederea trecerii frauduloase a frontierei de stat a României”.
Anchetatorii au documentat două transporturi de migranți, efectuate în martie 2024, când 15 persoane au fost duse spre Parhida, în vederea trecerii ilegale a graniței. În acel dosar, Al Mahmoud a fost acuzat – cum altfel – și de conducere fără permis.
Și băut, și cu permisul suspendat
Cel de-al doilea bihorean arestat sâmbătă de Judecătoria Oradea este Sandor Gobi, de 49 de ani, din Sălard, cercetat pentru conducere sub influența alcoolului și cu permisul suspendat. Bărbatul a fost oprit vineri, 13 noiembrie, în jurul orei 22:45, pe Strada Seleușului, din Oradea. Polițiștii au constatat că avea permisul suspendat, iar când l-au pus să sufle în fiolă, au aflat că era și băut.
„În urma testării cu aparatul etilotest, s-a constatat că acesta prezenta o concentrație alcoolică de 1,14 mg/l alcool pur în aerul expirat. Acestuia i-au fost prelevate probe biologice, în vederea stabilirii alcoolemiei”, a transmis comisarul-șef Alina Fărcuța, purtătorul de cuvânt al Poliției Bihor.
Gobi a fost arestat pentru 30 de zile și mai este cercetat într-un alt dosar penal, pentru conducerea unui vehicul sub influența alcoolului. Atât el, cât și Andrei Yasser Armin Al Mahmoud au posibilitatea să conteste deciziile magistrului de drepturi și libertăți în termen de 48 de ore.
Citiți principiile noastre de moderare aici!