Doamna Cornelia, o pensionară mutată într-un sat din apropierea municipiului Giurgiu, cunoaşte multe reţete tradiţionale şi an de an le prepară cu multă pricepere. Cămara ei este plină cu bunătăţi, borcane cu dulceaţă de căpşuni, cireşe amare, gem de prune, peltea de pere şi gutui – toate îşi aşteaptă degustătorii.

[eadvert]

”Dulceaţa de nuci şi cea din petale de trandafir sunt dulciuri care îmi amintesc de copilărie pentru că bunica mea le prepara în fiecare an, iar în vremea copilăriei mele se mai găseau şi la alimentara, lucru mai rar întâlnit şi mai greu de găsit pe rafturile mult mai bogate şi mai numeroase ale magazinelor de acum. Oricum, şi dacă le găseşti la magazine, gustul pe care îl are dulceaţa de casă este inconfundabil şi nu poate fi regăsit în produsele de serie, mai ales că şi materia primă este foarte greu de obţinut. Eu am avut şansa să îmi petrec copilăria într-un sat în care erau plantaţii de nuci pe marginea bălţilor şi oricine se putea bucura de aceste fructe. Apoi am plecat la oraş, dar niciodată nu m-am dezlipit cu adevărat de locurile copilăriei, aşa că m-am reîntors”, a povestit pentru AGERPRES doamna Cornelia, în vârstă de 63 de ani.

Ea recunoaşte că dulceaţa de nuci verzi este mai pretenţioasă şi mai greu de preparat. ”În primul rând, pornesc dimineaţă prin grădină, cam prin luna mai, unde am trei nuci şi din ramurile care sunt mai apropiate de pământ culeg nucile verzi care nu au apucat încă să îşi formeze coaja lemnoasă din interior. Dacă nu ştiţi care este momentul potrivit pentru a le culege, vă puteţi orienta după mărime şi nucile să fie cam cât o prună mai mică. Cu un coşuleţ de astfel de nuci adunate în care am aproape două kilograme de nuci verzi pornesc spre bucătăria mea de vară unde încep prepararea dulceţii de nuci”, ne dezvăluie gospodina.

Iar procesul de preparare nu este deloc uşor. Nucile se spală bine şi se aşază pe un prosop din bumbac, după care se curăţă una câte una de coaja verde până la interiorul alb, unde se formează miezul.

”Dacă vă gândiţi că această operaţiune este simplă şi decurge la fel ca şi curăţarea unui cartof, vă înşelaţi, deoarece coaja aceea verde este foarte puternică şi trebuie să ai şi răbdare şi ceva forţă, dar şi atenţie să nu te tai! Atenţie, pentru această operaţiune trebuie să purtaţi mănuşi, iar dacă nu vă simţiţi comod cu acestea pregătiţi-vă să aveţi mâinile pătate cu verdele nucilor timp de aproape două săptămâni! După ce am curăţat cele două kilograme de nuci verzi rămân cu aproape un kilogram de nuci curăţate pe care le pun rând pe rând într-un castron cu apă rece pentru că altfel oxidează şi albul acela frumos devine maroniu, iar dulceaţa de nuci poate căpăta un gust amar. După ce le-am curăţat pe toate, scurg apa în care au stat şi le pun într-o cratiţă cu pereţi groşi, iar deasupra adaug un kilogram de zahăr. Pentru că nucile nu sunt ca alte fructe care îşi lasă propriul sirop adaug puţină apă, cam două sute de mililitri la un kilogram de nuci curăţate şi storc şi zeama de la trei lămâi peste conţinut. Unii pun şi sare de lămâie, dar eu prefer să prepar totul cât mai natural. Acum pun cratiţa pe aragaz şi mă înarmez cu răbdare! Putem bea o cafea, un ceai sau un lichior de vişine între timp. Când conţinutul începe să fiarbă dau focul mic şi sunt foarte atentă şi amestec din când în când cu o lingură de lemn pentru ca dulceaţa să nu se lipească de pereţii sau fundul vasului şi ca zahărul să se topească uniform”, a adăugat aceasta.

După aproximativ 20 de minute de stat pe foc, conţinutul capătă o culoare roşu închis, iar siropul începe să se lege.

”Acum trebuie să fiu foarte atentă pentru că, dacă siropul se leagă prea mult, va fi prea greu de turnat şi de scos din borcane apoi pentru a fi consumată, iar dacă nu este legat suficient şi este prea curgător dulceaţa se poate strica. Cel mai bine iau câteva picături de dulceaţă cu lingura de lemn şi le pun pe o farfurie rece. Dacă acest sirop nu mai curge şi începe să se ţină singur este momentul să opresc focul. Cu câteva minute înainte de a opri focul pun câteva bucăţi de lămâie tocate mărunt cu coajă cu tot în conţinut pentru o savoare în plus, dar numai cu câteva minute înainte pentru că altfel coaja de lămâie fiartă prea mult poate deveni amară şi să ne strice gustul dulceţii. Unele gospodine presară în acest moment şi două mâini de nuci uscate mărunţite anterior pentru ca dulceaţa să aibă şi un element crocant”, ne dezvăluie ea.

Între timp, gospodina a pregătit borcanele pentru dulceaţă, toate din sticlă, care au fost spălate bine şi lăsate cu gura în jos pe un şervet pentru a se scurge.

”La scurt timp după ce am oprit focul, pun cu un polonic special dulceaţa încă fierbinte în borcane şi adaug imediat capacele astfel încât aerul nu intră în borcan. Astfel pregătite borcănelele le acopăr cu două prosoape albe şi groase şi le las la odihnit şi răcit la temperatura camerei până dimineaţa când sunt gata de etichetat şi de pus în cămară. Oricum, dacă aţi uitat să puneţi etichete dulceaţa de nuci este uşor de recunoscut pentru că are o culoare mai închisă faţă de alte dulceţuri şi în borcane se văd şi bucăţile de nucă în interior. (…) Acum, din cele şase borcănele cu dulceaţă de nuci care au ieşit puteţi începe să-i serviţi pe cei care vă trec pragul, alături de un pahar cu apă rece, sau să o folosiţi la diverse prăjituri”, a transmis aceasta.

sursa: AGERPRES