Producția s-a fragmentat între țări și continente, iar firmele au ajuns să combine capital, forță de muncă, materii prime, tehnologie și competențe din aproape orice regiune a lumii.

Astăzi nu asistăm neapărat la dispariția globalizării, ci la renegocierea regulilor, stimulentelor și raporturilor de putere care au susținut-o. Dacă în ultimele decenii eficiența și costul minim au dominat deciziile de producție, acum ele sunt completate de preocupări privind siguranța aprovizionării, tehnologiile critice, securitatea energetică și apropierea geopolitică a partenerilor.

Globalizarea, între câștiguri și costuri inegal distribuite

Globalizarea a adus câștiguri importante prin extinderea comerțului și circulația mai rapidă a tehnologiilor, capitalului și cunoașterii. Beneficiile nu au fost însă distribuite uniform între țări, regiuni, sectoare sau categorii sociale.

În unele economii dezvoltate, relocarea activităților industriale a produs pierderi concentrate de locuri de muncă și nemulțumiri legate de distribuția inegală a avantajelor. Problema nu este că globalizarea nu a creat bunăstare, ci că bunăstarea globală poate crește în timp ce anumite comunități sau sectoare pierd. Tocmai aceste pierderi concentrate au căpătat o greutate politică mai mare decât câștigurile difuze ale economiei în ansamblu.

Fragmentarea, efect al succesului globalizării?

O parte dintre tensiunile actuale pot fi explicate chiar prin succesul integrării economice. Economii cândva periferice în lanțurile globale de valoare au devenit actori industriali, tehnologici și geopolitici importanți, schimbând distribuția puterii economice.

Interdependența, considerată mult timp un avantaj, este privită tot mai des și ca vulnerabilitate. De aici accentul pe reziliență și autonomie strategică. Regionalizarea, friend-shoring-ul, near-shoring-ul și politicile industriale pot marca trecerea de la o globalizare construită aproape exclusiv pe eficiență la una în care reziliența economică are o importanță comparabilă.

Noua paradigmă tinde spre o economie mai fragmentată, organizată în jurul unor blocuri economice și geopolitice. Competiția dintre marile puteri, subvenționarea industriilor strategice, restricțiile la exportul unor tehnologii și revenirea tarifelor comerciale indică această schimbare.

Costurile pot fi însă importante. Lanțurile de aprovizionare construite în interiorul unor blocuri politice pot fi mai sigure, dar mai puțin eficiente. Dublarea capacităților, accesul redus la furnizori competitivi și piețele mai mici pot afecta productivitatea. Reziliența poate funcționa astfel ca o „primă de asigurare” economică. De aceea, perioada actuală este mai potrivit descrisă drept sfârșitul unei forme de globalizare, nu sfârșitul globalizării.

Tarifele comerciale și „dilema tarifară”

Tarifele pot proteja temporar industrii, modifica stimulentele pentru investiții și servi drept instrument de negociere. În același timp, pot majora prețurile, afecta industriile dependente de importuri, provoca represalii și reduce schimburile comerciale și investițiile. Inițiativa SUA de majorare a tarifelor a influențat și percepția investitorilor asupra activelor financiare americane.

Într-o economie interconectată, un produs importat poate fi concurent pentru o industrie locală, dar input esențial pentru alta. Protejarea primei industrii poate reduce competitivitatea celei de-a doua.

Majorarea tarifelor de către administrația SUA poate fi analizată prin teoria jocurilor, ca o „dilemă tarifară”: un joc non-cooperativ în care escaladarea protecționismului poate produce pierderi pentru toate părțile. Autorul subliniază însă că impactul social nu poate fi ignorat în favoarea calculelor strict economice.

Estimările lui McKibbin, Noland și Shuetrim (2025), realizate pe baza unui model G-Cube, analizează efectele tarifelor asupra Chinei, SUA, unor economii europene membre G20 și, agregat, asupra celorlalte state europene. Rezultatele arată că SUA ar fi mai puțin afectată decât statele europene, dar mai mult decât China.

Sursa: McKibbin, Noland și Shuetrim (2025). CHN = China; DEU = Germania; FRA = Franța; ITA = Italia; USA = Statele Unite ale Americii; EUR = restul statelor UE în afara celor menționate explicit.

Primul scenariu presupune că economiile afectate nu răspund prin măsuri de retorsiune. În al doilea sunt incluse și aceste reacții, ceea ce amplifică efectele negative.

Sursa: McKibbin, Noland și Shuetrim (2025). CHN = China; DEU = Germania; FRA = Franța; ITA = Italia; USA = Statele Unite ale Americii; EUR = restul statelor UE în afara celor menționate explicit.

Pentru grupul „restul UE”, efectele sunt atât de runda I, cât mai ales de runda a II-a. Dacă toate statele răspund prin măsuri de retorsiune, China, principalul competitor al SUA, rămâne cea mai puțin afectată dintre economiile analizate.

SUA și restul UE într-un joc non-cooperativ

Pe baza acestor simulări, relația comercială dintre SUA și restul UE poate fi reprezentată ca un joc cu doi participanți și două opțiuni: Liberalizare (L) sau Protecționism (P).

	Restul UE: L	Restul UE: P
SUA: L	(0 %, 0 %)	(-0.046 %, -0.28%)
SUA: P	(-0.046 %, -0.28%)	(-0.096 %, -0.54%)

Matricea arată modificarea PIB real față de nivelul estimat pentru 2030 în absența măsurilor tarifare. Dacă ambele părți mențin liberul schimb, pierderea este zero. Dacă una introduce tarife, iar cealaltă rămâne la liberalizare, pierderile estimate sunt de 0,046% pentru SUA și 0,28% pentru restul UE. Dacă ambele aleg protecționismul, pierderile cresc la 0,096% pentru SUA și 0,54% pentru restul UE.

Strict din perspectiva PIB real, nici SUA, nici restul UE nu au stimulent economic să abandoneze liberalizarea. Totuși, asimetria pierderilor arată că SUA suportă mai ușor escaladarea protecționistă. În acest sens, matricea surprinde hegemonia și reziliența SUA: costul relativ suportat de hegemon este mai mic decât cel suportat de partener. În termenii jocului, liberul schimb este echilibrul Nash, dar dacă hegemonul îl abandonează unilateral, costurile tranziției spre protecționism devin puternic asimetrice.

SUA se confruntă totodată cu o „trinitate imposibilă”: menținerea dolarului în rol de hegemon al sistemului monetar internațional și al schimburilor comerciale, păstrarea unui nivel ridicat al salariilor pe piața internă și realizarea unui excedent comercial. Printr-o politică protecționistă, SUA poate atinge cel mult două dintre cele trei obiective. O cooperare renegociată cu Europa, inclusiv prin eliminarea reciprocă a taxelor, ar putea însă oferi o cale către compatibilizarea lor.

O lume mai fragmentată economic, dar mai conectată informațional

Actuala etapă diferă de vechile perioade de protecționism prin viteza de circulație a informației și cunoașterii. Inteligența artificială, digitalizarea, comunicațiile globale și mobilitatea capitalului intelectual fac mult mai dificilă izolarea completă a economiilor.

Statele pot ridica bariere pentru bunuri, investiții sau tehnologii sensibile, dar circulația ideilor și informației este mai greu de oprit. Lumea poate deveni mai fragmentată geopolitic și comercial, dar mai conectată informațional.

Tarifele pot fi folosite și ca instrumente de negociere pentru acces pe alte piețe, schimbarea unor practici comerciale sau redistribuirea beneficiilor. Riscul apare când acest instrument devine permanent, iar represaliile succesive transformă renegocierea într-o fragmentare autentică, cu pierderi de eficiență și bunăstare pentru toate blocurile implicate.

Drumul către o globalizare renegociată

Întrebarea centrală nu mai este dacă globalizarea va continua în forma cunoscută, ci ce model o va înlocui: o economie mondială împărțită în blocuri relativ închise sau o nouă arhitectură în care deschiderea comercială coexistă cu securitatea și reziliența.

Succesul globalizării a schimbat distribuția puterii economice și a creat vulnerabilități noi. Provocarea este ca renegocierea actuală să nu devină un joc cu sumă negativă. O lume mai rezilientă nu trebuie să fie una mai săracă, iar securitatea economică nu trebuie confundată cu izolarea.

Miza este transformarea principiilor care organizează economia mondială: de la un model dominat de eficiență la unul care integrează și reziliența, securitatea și reducerea disparităților. Cooperarea și renegocierea pot transforma globalizarea; conflictul economic și comercial permanent riscă să o împingă spre o fragmentare costisitoare.