Românii care au perioade de asigurare în România și SUA pot folosi, în anumite condiții, perioadele lucrate în cele două state pentru a îndeplini condițiile necesare obținerii unor prestații de securitate socială.

Acordul a fost semnat la București la 23 martie 2023 și ratificat de România prin Legea nr. 3/2024. Intrarea sa în vigoare la 1 septembrie 2026 este prevăzută expres de Ordinul MAE nr. 1.076/2026, publicat în Monitorul Oficial.

Principalul avantaj este totalizarea perioadelor de asigurare. Dacă o persoană nu îndeplinește condițiile pentru obținerea unei prestații în România doar pe baza perioadelor lucrate aici, instituția competentă poate lua în considerare, dacă este necesar, și perioadele de asigurare realizate în SUA.

Regula este valabilă și invers: perioadele de asigurare din România pot fi luate în calcul de autoritățile americane atunci când sunt necesare pentru stabilirea dreptului la o prestație în SUA. Perioadele trebuie să fie relevante potrivit legislației celor două state și nu se iau în calcul de două ori perioadele care se suprapun.

De exemplu, o persoană care a lucrat în România și apoi în Statele Unite poate ajunge să îndeplinească, prin totalizare, condiția minimă pentru obținerea unei prestații pe care nu ar fi putut-o obține dacă era luată în calcul exclusiv perioada lucrată într-una dintre țări.

Nu se transferă contribuțiile și nu se face o singură pensie

Un aspect important: acordul nu înseamnă că banii plătiți ca taxe și contribuții în România sunt transferați în SUA sau invers. De asemenea, perioadele de muncă nu sunt transformate într-o singură pensie plătită de un singur stat. Fiecare țară stabilește drepturile potrivit propriei legislații.

Dacă o persoană îndeplinește condițiile pentru o prestație doar pe baza perioadelor lucrate într-o țară, acea prestație se calculează exclusiv pe baza perioadelor din țara respectivă. Dacă este necesară totalizarea, instituția competentă stabilește dreptul luând în calcul și perioadele din celălalt stat, iar prestația este calculată potrivit regulilor aplicabile.

În cazul în care sunt îndeplinite condițiile în ambele sisteme, persoana poate ajunge să primească prestații de la ambele state, fiecare pentru perioadele și drepturile stabilite potrivit propriei legislații.

Acordul este relevant în special pentru românii care au o carieră împărțită între cele două țări și care nu au acumulat suficientă perioadă de asigurare într-un singur sistem.

Potrivit acordului, dacă dreptul la o prestație românească este condiționat de realizarea unei anumite perioade de asigurare, iar persoana nu îndeplinește condiția numai cu perioadele din România, instituția competentă poate lua în calcul perioadele realizate în SUA, dacă acestea nu se suprapun cu cele românești.

Important este că totalizarea servește pentru stabilirea dreptului, dar nu înseamnă automat că toate perioadele din SUA vor majora pensia românească în același mod ca anii lucrați în România.

Și pentru pensia americană există un mecanism similar

Sistemul american funcționează pe baza unor „work credits” sau trimestre de asigurare. În general, pentru o pensie de retirement, un lucrător care a ajuns la vârsta de 62 de ani în 1991 sau ulterior are nevoie de 40 de trimestre de asigurare pentru a fi asigurat în sistemul american.

Acordurile internaționale de securitate socială permit însă, în anumite condiții, ca Social Security Administration să ia în calcul perioadele de asigurare realizate în țara parteneră. Regula generală prezentată de autoritatea americană este că, pentru totalizare, persoana trebuie să aibă cel puțin șase trimestre de acoperire în SUA. Dacă perioadele din cele două țări permit îndeplinirea condițiilor, poate fi acordată o prestație parțială, calculată proporțional.

Prin urmare, pentru un român care a lucrat în SUA, dar nu a acumulat suficiente trimestre pentru a se califica singur pentru o prestație americană, perioadele de asigurare din România pot deveni relevante pentru stabilirea dreptului.

Să presupunem că o persoană a lucrat mai mulți ani în România și apoi s-a mutat în Statele Unite, unde a acumulat o perioadă mai scurtă de asigurare. Dacă perioada din SUA nu este suficientă pentru îndeplinirea condițiilor americane, autoritățile pot solicita confirmarea perioadelor de asigurare din România. Dacă sunt îndeplinite condițiile acordului, acestea pot fi totalizate cu perioadele americane pentru stabilirea dreptului.

La fel, dacă perioada de asigurare din România nu este suficientă pentru îndeplinirea unei condiții prevăzute de legislația românească, perioadele din SUA pot fi luate în considerare, în condițiile acordului.

Ce trebuie să facă persoana care cere pensia

Românii care au lucrat în ambele state nu trebuie să își transfere singuri anii de muncă dintr-un sistem în altul. Pentru stabilirea drepturilor, instituțiile competente din România și SUA cooperează și își transmit informațiile necesare. Aranjamentul administrativ pentru aplicarea acordului prevede inclusiv procedura prin care perioadele de asigurare sunt confirmate de instituția competentă a celeilalte țări.

Așadar, persoana care solicită prestația trebuie să depună cererea potrivit procedurilor aplicabile, iar autoritățile competente pot solicita informațiile necesare de la instituția din cealaltă țară.

Documentul nu se referă doar la pensionari. Un alt obiectiv important este evitarea situațiilor în care aceeași persoană ajunge să fie obligată să plătească contribuții de securitate socială în ambele țări pentru aceeași activitate.

Acordurile de acest tip stabilesc, în anumite situații, care dintre cele două sisteme de securitate socială se aplică. Pentru lucrătorii detașați temporar există reguli speciale, iar dovada acoperirii într-un anumit sistem se poate face printr-un certificat de acoperire. Administrația americană explică faptul că aceste certificate dovedesc faptul că lucrătorul și angajatorul sunt exceptați de la plata contribuțiilor către sistemul celeilalte țări.

România a ratificat acordul în 2024, iar ulterior au fost aprobate și regulile administrative necesare pentru aplicarea sa. După finalizarea procedurilor din cele două state, Ministerul Afacerilor Externe a anunțat că acordul va intra în vigoare la 1 septembrie 2026. Data este confirmată și prin Ordinul MAE nr. 1.076/2026.

Pentru românii care au lucrat de-a lungul carierei în România și SUA, schimbarea este importantă: perioadele de asigurare din cele două sisteme pot fi totalizate, atunci când este necesar, pentru stabilirea dreptului la prestații.

Acordul nu promite însă o „pensie comună” România–SUA și nici nu transformă automat toți anii lucrați în străinătate în stagiu de cotizare românesc. Fiecare instituție aplică propria legislație, iar prestația este stabilită în funcție de regulile sistemului respectiv și, când este cazul, proporțional cu perioadele de asigurare relevante.