BIHON

BIHON

  • Home
  • Ştiri
    • Ştirile judeţului Bihor
    • Comentariul zilei
    • Stiri inter(naţionale)
    • Celebritati/Lifestyle
  • Video
  • Meteo
  • Sport
    • FC Bihor
    • CSM Oradea
    • Sport Local
    • Stiri Sportive
  • Anunțuri
    • Imobiliare
    • Angajari
    • Prestări servicii
    • Auto-Moto
    • Pierderi, Citaţii
    • Diverse – Vânzări/Cumpărări
  • Angajări
  • Compania de Apă
  • Întreruperi energie
  • Anunturi interes public
    • Anunțuri Mediu, Ape
    • Licitatii
    • Convocator
  • Economic
  • Educație
  • Cultură
Select Page
APLICAȚII
MOBILE
AndroidDescarcă aplicația BIHON iOSDescarcă aplicația BIHON
BIHON
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Eveniment: Gravurile lui Goya, expuse în Casa Darvas- La Roche

Eveniment: Gravurile lui Goya, expuse în Casa Darvas- La Roche

De Camelia Buşu
la 26 November 2021 21:43 Reactualizat la: 27 November 2021 11:06

Eveniment: Gravurile lui Goya, expuse în Casa Darvas- La Roche

26 November 2021 21:43 Reactualizat la: 27 November 2021 11:06
Expoziţia „Goya - 275 de ani de la naştere” din colecţia de gravură a colecţionarului George Şerban va fi deschisă la Oradea până în 30 aprilie 2022.
Scris de Camelia Buşu - Expoziţia „Goya - 275 de ani de la naştere” din colecţia de gravură a colecţionarului George Şerban va fi deschisă la Oradea până în 30 aprilie 2022.

Trimite articolul

X

O expoziţie – eveniment s-a deschis vineri la Casa Darvas-La Roche. Expoziţia „Goya – 275 de ani de la naştere” este o colecţie de gravură aparţinând avocatului George Şerban din Bucureşti, şi este prezentată publicului de către Fundaţia de Protejare a Monumentelor Istorice din judeţul Bihor, în parteneriat cu Muzeul Naţional Brukenthal şi Asociaţia Culturală Pictor Octavian Smighelschi.

[eadvert]

Expoziţia de gravură a pictorului si graficianului spaniol Francisco de Goya (1746 – 1828) este una itinerantă – fiind prezentată şi la Iaşi, Bistriţa şi Bucureşti – şi marchează 275 de ani de la naşterea artistului şi 140 de ani de relaţii diplomatice dintre România şi Spania.

În Casa Darvas-La Roche sunt expuse 70 de gravuri Goya: întreg ciclul „Tauromaquia” (40 gravuri), o parte din gravurile din ciclul „Dezastrele Razboiului” şi din seria „Capricii”, o gravură „Maja la balcon” şi celebrele „Maja nuda” şi „Maja desnuda”. Alături de acestea sunt expuse şi două gravuri de Rembrandt, unul dintre artiştii pe care Goya i-a avut ca model.

Printre lucrări sunt câteva gravuri din ediţiile princeps, printre care gravura „Chiar privind-o astfel, el nu poate s-o vadă”, lucrare din Ediţia I, 1799, iar majoritatea celorlalte gravuri expuse provin din ediţia din 1906. Trebuie menţionat faptul că s-au făcut puţine ediţii de-a lungul anilor, plăcile fiind în posesia statului spaniol.

„Aceasta este expoziţia care deschide suita de evenimente – şi nu vor fi doar expoziţii ci şi conferinţe, workshopuri – prin care dorim să atragem tinerii în aceste spaţii care sunt generoase şi merită puse în valoare”, a spus în deschiderea vernisajului directorul executiv Oradea Heritage, Angela Lupşea.

Curatorul expoziţiei, dr Alexandru Chituţă, care împreună cu colecţionarul George Şerban a organizat deja mai multe expoziţii la Oradea, a ţinut să pună pe harta acestei expoziţii itinerante şi Oradea, pentru că legăturile cu oraşul nostru nu sunt doar instituţionale ci sunt şi legături de suflet, de prietenie.

„Am organizat această expoziţie la începutul anului la Iaşi, apoi la Bistriţa, apoi în Senatul României la solicitarea Ambasadei Spaniei pentru aniversarea Zilei naţionale a Spaniei, şi acum la Oradea. Expoziţiile realizate în România dedicate lui Goya au fost singurele evenimente prin care s-au marcat relaţiile diplomatice dintre Spania şi România.

Prin această expoziţie prezentăm un artist spaniol, cu o creaţie care se întinde pe o perioadă desul de mare, de la Rococo până la Romantism, un pionier al artei moderne (Picasso şi Miro îl considerau unul dintre mentorii lor, la fel cum Goya îşi considera ca şi mentori pe Rembrandt, Velsaquez şi natura), un artist care a fost printre ultimii artişti de curte din Spania”, a spus Alexandru Chituţă la vernisaj.

Prima dată în România

Curatorul mărturiseşte că este o expoziţie unică în România. În acest an aniversar au fost doar cinci expoziţii organizate pe întreg mapamondul dedicate lui Francisco de Goya, spune acesta. Din cinci expoziţii, una singură, cea de la Muzeul Prado din Madrid, a avut şi lucrări de pictură, restul fiind organizate cu lucrări de gravură la Metropolitan Museum din New York, la Washington, la British Museum şi la Basel.

„Nu cred că pentru noi, românii, este puţin lucru să aşezi România în această hartă culturală în acest an dedicat lui Goya şi să faci într-o ţară patru expoziţii în patru locaţii. Aveţi aici o expoziţie magistrală cu trei serii de lucrări realizate de Goya. Seria Tauromaquia este expusă pentru prima dată în România în integralitate, şi apoi intrăm în ceea ce, pentru vremea în care a trăit Goya, lumea se întorcea între bucurie şi durere, între vrăjitoare şi senzualitate, între capricii şi inchiziţie, între durere şi bucurie, pentru că avem seria de capricii şi seria de dezastre ale războiului, Goya prinzând o parte întunecată din istoria Spaniei”, a punctat Alexandru Chituţă.

Curatorul şi colecţionarul fiind în relaţi foarte bune cu E.S. Manuel Larrotcha Parada, Ambasadorul Spaniei în România, au adus la Oradea mesajul acestuia, Excelenţa Sa neputând fi prezent la vernisaj.

„Expoziţia dedicată lui Goya a cutreierat România şi astăzi poposeşte în oraşul Oradea unde, locuitorii şi vizitatorii vor avea ocazia să admire şi să se bucure de desenul şi povestea acestui mare artist spaniol”, a transmis ambasadorul.

Goya, extrem de actual

Dr. Ovidiu Pecican, istoric, critic literar și profesor la Facultatea de Studii Europene a Universității „Babeș-Bolyai“, a subliniat la vernisaj, printre altele, faptul că în seria Tauromaquia trebuie observat că dincolo de execuţia tehnică impecabilă, Goya este extrem de actual, tema fiind universală. Precum lupta cu taurii, şi noi în prezent ne luptăm cu moartea, ne confruntăm cu provocările ecologice..

„Goya nu era un nebun, deşi cred că se suspecta pe sine, când a făcut Capriciile, când l-a continuat pe Leonardo cu acei inşi cu aripi, când a intrat în universul tenebros al vrăjitoarelor… Găseşti târfe, găseşti peşti, militari siniştri şi găseşti civili care ucid, găseşti un univers al violenţei, al terorii, al delirului în Goya, care vorbeşte înainte de Dostoievski, Nietzsche şi Freud despre hăurile care sunt în noi şi care se pot isca uşor. Goya este un maestru extraordinar al cărui mesaj e departe de a se fi epuizat vreodată. Expoziţia este un eveniment a cărei importanţă n-o pot sublinia suficient!”, a punctat dr. Ovidiu Pecican.

Tinerii să vină să vadă Goya!

Pentru av. George Şerban Oradea este ceva extraordinar, după cum a mărturisit la vernisaj, iar despre expoziţia Goya spune că a fost un şoc şi pentru el.

„În martie m-a sunat Chituţă şi mi-a spus că trebuie să dăm ceva lucrări la Iaşi. Am căutat în bibliotecă şi am găsit catalogul Goya pe care l-am luat când eram militar – este expus aici în expoziţie. Şi ştiam că am cumpărat Tauromaquia în urmă cu vreo douăzeci de ani. Nu o deschisesem niciodată. Am hotărât să facem Goya, mai ales că s-a potrivit chiar de ziua lui de naştere, pe 30 martie. A ieşit extraordinar! Expoziţia este gratuită, în sensul că eu am adus aici lucrările gratuit, nu percep nici asigurări măcar, şi va sta la Oradea 4-5 luni. Mi-ar plăcea foarte tare să văd aici ateliere de la Arte, cu studenţi poate, aşa cum am văzut la Bistriţa. Noi trebuie să transferăm ce avem către tânăra generaţie, altfel nu avem nicio şansă! Aceste lucrări Goya au fost donate de către colecţionari tocmai în scopul de a fi prezentate, nu de a fi ţinute la sertar. Pentru mine este extraordinar de important ca această expoziţie să fie adusă la cunoştinţă ca tinerii să vină aici. E cadoul meu pentru Oradea! La deschiderea expoziţiei, au fost prezenţi şi PSS Virgil Bercea, episcopul greco-catolic de Oradea şi PSS Böcskei László, episcopul romano-catolic al Diecezei de Oradea”.

De asemenea au mai fost prezente Arina Moş, viceprimarul oraşului, şi Adriana Ruge, directorul Direcției Județene pentru Cultură Bihor.

Tombolă la muzeu. Premiul, o gravură

La propunerea colecţionarului, prof. univ. dr. Florin Stoiciu a realizat mai multe gravuri aniversare „Goya 275” care sunt donate pe rând în colecţia fiecărei locaţii care găzduieşte această expoziţie itinerantă. Una dintre acestea este expusă şi la Oradea, urmând ca la finalul expoziţiei să fie donată muzeului.

Cu ocazia deschiderii expoziţiei, poate fi admirat şi catalogul realizat în condiţii grafice excepţionale, în care sunt cuprinse mai multe lucrări decât cele expuse în Casa Darvas-La Roche.

Se va organiza şi o tombolă, la fel cum s-a făcut şi în celelate oraşe, pentru care colecţionarul George Şerban a pregătit câteva lucrări de Goya din ediţii mai noi, ediţii de secol XX-XXI. Pentru a stimula viaţa culturală şi pentru a atrage tinerii spre cultură, cei care vor vizita expoziţia la Casa Darvas-La Roche şi vor achiziţiona un suvenir, pe baza unui talon vor putea în primăvară să câştige o lucrare de Goya.

Expoziţia va fi deschisă publicului până în 30 Aprilie 2022.

FOTO: Expoziție gravuri Goya 26.11.2021

 

Trimite articolul

X
Taguri:
casa darvas-la roche ,
expozitie goya ,
goya 275 ,
gravuri goya oradea ,
premiera in romania

0 Comentarii

Cancel reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici!

    powered by Surfing Waves

    România

    VIDEO
    Bolojan: „Alegerile anticipate nu sunt o soluție magică la toate problemele”
    Ilie Bolojan a vorbit despre posibilitatea alegerilor anticipate după respingerea Guvernului Mureșan, dar și despre relația tensionată cu PSD, criticile la adresa lui Sorin Grindeanu și dificultățile economice cu care se confruntă România.

    România

    VIDEO
    După eșecul Guvernului Mureșan, Nicușor Dan pregătește o nouă nominalizare pentru funcția de premier
    Președintele Nicușor Dan a anunțat că va desemna luni, 5 octombrie, un nou premier, după consultările cu partidele parlamentare. Șeful statului le-a cerut formațiunilor politice să dea dovadă de flexibilitate pentru a ajunge la un consens și a transmis că România își va menține direcția pro-occidentală. 1

    BIHON Ştirile judeţului Bihor

    Cine va conduce Spitalul Județean până la finalizarea noii proceduri de achiziție
    Contractul privind serviciile de management ale Spitalului Clinic Județean de Urgență Bihor asigurate de MARGOBRINI S.R.L a expirat miercuri, 30 septembrie.

    BIHON CAO

    Anunț întrerupere furnizare apă potabilă din cauza lucrărilor la pasajul denivelat pe Centura Oradea

    BIHON CAO

    Anunț întrerupere furnizare apă potabilă în mai multe zone din cauza lucrărilor la pasajul Magheru

    BIHON CAO

    Compania de Apă Oradea recrutează instalatori apă-canal

    BIHON Sport local

    FOTO
    Meciul 22 în Campionatul Județean: Old Boys FC Bihor Oradea - Old Boys Aleșd
    Campionatul Județean rezervat foștilor fotbaliști cu vârsta de peste 40 de ani a ajuns la meciul cu numărul 22, care se va desfășura sâmbătă, 3 octombrie, pe Stadionul Iuliu Bodola.

    România

    Guvernul Mureșan a picat la vot. Doar 182 de parlamentari au votat pentru învestire
    Siegfried Mureșan și-a prezentat miercuri, 30 septembrie, în plenul reunit al Parlamentului, programul de guvernare și lista miniștrilor propuși, într-o ședință marcată de atacuri dure între putere și opoziție. PSD și AUR au anunțat că nu susțin Cabinetul, în timp ce Ilie Bolojan a cerut voturi pentru învestirea noului Executiv. 4

    Anunturi intreruperi energie electrica

    IEE perioada 05 - 09.10.2026 - PL Stei + PL Beius + PL Rural + PL Salonta + PL Alesd
    • Bihon.ro
      • Folosinta Cookie-urilor
      • Termeni si conditii de utilizare
      • Politica de confidentialitate
      • Redactia
      • Regulament postare și moderare comentarii

    Bihor Online

    ISSN 3008-234X

    ISSN-L 3008-234X