BIHON

BIHON

  • Home
  • Ştiri
    • Ştirile judeţului Bihor
    • Comentariul zilei
    • Stiri inter(naţionale)
    • Celebritati/Lifestyle
  • Video
  • Meteo
  • Sport
    • FC Bihor
    • CSM Oradea
    • Sport Local
    • Stiri Sportive
  • Anunțuri
    • Imobiliare
    • Angajari
    • Prestări servicii
    • Auto-Moto
    • Pierderi, Citaţii
    • Diverse – Vânzări/Cumpărări
  • Angajări
  • Compania de Apă
  • Întreruperi energie
  • Anunturi interes public
    • Anunțuri Mediu, Ape
    • Licitatii
    • Convocator
  • Economic
  • Educație
  • Cultură
Select Page
APLICAȚII
MOBILE
AndroidDescarcă aplicația BIHON iOSDescarcă aplicația BIHON
BIHON
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Finanțări pentru sportivi și artiști cu rezultate meritorii

Finanțări pentru sportivi și artiști cu rezultate meritorii

De Crina Dobocan
la 23 May 2021 17:49
23 May 2021 17:49
MOL România și Fundația pentru Comunitate au dat startul ediției a XVI-a a Programului de promovare a talentelor.
Scris de Crina Dobocan - MOL România și Fundația pentru Comunitate au dat startul ediției a XVI-a a Programului de promovare a talentelor.

Trimite articolul

X

 

[eadvert]

MOL România și Fundația pentru Comunitate au lansat o nouă ediție a programului de promovare a talentelor. Acesta se adresează tinerilor sportivi și artiștilor cu performanțe deosebite. Fondul total de sponsorizare este de 560.000 de lei, bani ce pot fi folosiți pentru achiziția de materiale, echipamente sau acoperirea cheltuielilor de participare la concursuri. Un solicitant poate să obțină finanțare în valoare maximă de 10.000 de lei, pentru a acoperi cheltuielile de transport legate de activitatea sa sportivă sau artistică, ori pentru a achiziționarea de echipamente și materiale. Membrii juriilor iau în considerare, pe lângă alte criterii, corelarea cheltuielilor cu obiectivele stabilite.

Până în 19 iunie

Patru sportivi calificați la Jocurile Olimpice de la Tokyo 2020 au fost susținuți prin Programul MOL de promovare a talentelor la începutul carierei.

„Ne bucurăm că prin susținerea oferită în cadrul celui mai longeviv concurs de proiecte din țară, în acest domeniu, am contribuit inclusiv la pregătirea unor sportivi care au ajuns să facă parte din echipa olimpică a României. Programul MOL de promovare a talentelor este un excelent exemplu prin care se văd rezultatele anilor de muncă în sprijinul talentului și performanței. Dorim să le arătăm tinerilor minunați din comunitățile în care ne desfășurăm activitatea că prin muncă, perseverență și consecvență se dezvoltă talentul, se pot schimba perspective și chiar destine”, a declarat Camelia Ene, Country Chairman & CEO MOL România.

Olimpici mondiali

Patru sportivi susținuți în cadrul edițiilor precedente ale Programului s-au calificat la Jocurile Olimpice de vară din acest an. Szocs Bernadette – tenis de masă, Robert Glință, Daniel Martin și David Popovici – înot, sunt beneficiari ai Programului MOL de promovare a talentelor, edițiile 2009, 2012-2018, 2016-2018 și 2020, respectiv 2018 și 2020, și fac parte din Echipa României la Jocurile Olimpice Tokyo 2020.

Criterii

Înscrierile în program se pot face online până la data de 19 iunie 2021 inclusiv, pe pagina de internet a Fundației Pentru Comunitate – www.pentrucomunitate.ro.

Sunt acceptate proiecte individuale, dar și de echipe sportive sau ansambluri artistice. Cererile trebuie însoțite de o descriere a rezultatelor solicitanților, de recomandările profesorilor și antrenorilor pregătitori, o listă cu obiectivele de viitor, nevoia actuală și bugetul necesar pentru realizarea proiectului.

Finanțarea se adresează tinerilor sportivi sau artiști cu vârste între 8 și 18 ani, respectiv celor din categoria de peste 18 ani, care au nevoie de susținere în scopul participării la concursuri. Înscrierile se pot face online timp de o lună de zile, până la data de 19 iunie 2021. Din finanțarea totală a ediției a 16-a, 220.000 lei sunt destinați sportului, 200.000 lei domeniului artelor și 140.000 lei categoriei de vârstă de peste 18 ani, în cadrul căreia pot solicita sprijin acei tineri care au beneficiat deja de sponsorizări în anii anteriori și au depășit vârsta majoratului.

Solicitările pot fi depuse până la data de 19 iunie 2021, iar detaliile programului pot fi găsite accesând: www.pentrucomunitate.ro și www.molromania.ro

„Având în vedere numărul redus de concursuri și festivaluri la care au putut participa tinerii sportivi și artiști în ultimul an, recomandarea antrenorilor, profesorilor, federațiilor sportive și organizațiilor artistice din domeniul în care tinerii solicitanți de finanțare își desfășoară activitatea capătă un rol mai accentuat în susținerea proiectelor depuse. Oferim informații celor interesați pe tot parcursul perioadei de înscriere de o lună de zile. Recomandăm tinerilor să înceapă din timp procedura de înscriere, una destul de simplă, și să ne contacteze dacă doresc informații suplimentare față de cele cuprinse pe website-ul www.pentrucomunitate.ro, unde găsesc anunțul și formularul de înscriere online”, a declarat András Imre, directorul executiv al Fundației Pentru Comunitate.

Pe parcursul celor 15 ediții ale programului au fost susținuți 2.766 de tineri prin finanțarea unui număr de 2.223 de proiecte la nivel național, bugetul total alocat fiind în cuantum de 4.900.000 lei.

Cererile vor fi evaluate de două jurii de specialitate. Președintele juriului la secțiunea sport este Violeta Beclea-Székely, campioană europeană la atletism și doctor în sport, respectiv violonistul Márkos Albert, concertmaestrul Filarmonicii Transilvania din Cluj-Napoca, la secțiunea artă.

Beneficiari din Oradea și Bihor:

Abrudan Miriam Diana – dans

Bako Anastasia Maria – înot

Benea Bianca Aurelia – scrimă, spadă

Bodiuț Victor Andrei – tenis de câmp

Bogdan Mălina Florina – karate shotokan

Bokor Boldizsár – karate shotokan

Buzlea Ioana – înot

Buzlea Sebastian – înot

Dăscălescu Mihnea Dumitru – înot

Divin Péter – orientare în alergare

Duca Ștefan Mircea – înot

Florian Alexandra Larisa – judo

Grupul Lipka – muzică – cor

Huszár Ingrid – înot

Ilisz Dominik Augustin – muzică – pian

Krausz Betina Enikő – dans sportiv

Mardar Vasilică Codrin – karate kyokushin

Mihăilă Nicolae – muzică – pian

Papp Adél – taekwon-do

Péntek László Zsolt – motociclism

Pojega George Sebastian – dans sportiv

Rimai Frida Bianka – arte vizuale – grafică

Sărac Ionuț – înot

Szentgyörgyi Silvia Anamaria – karate shotokan

Szilágyi Dávid – karate

Bolocan Ovidiu – muzică – chitară electrică

Bondor Vanessa Andreea – balet – dans

Forogău Estera Damaris – muzică – pian

Mabda Darius Valentin – balet – dans

Marami Alexandra – balet – dans

Teatrul de Copii – teatru

Bucsias Levente Mátyás – tir sportiv

Divin Judit – orientare în alergare

Muntean Andrea Iulia – scrimă

Trimite articolul

X
Taguri:
bihor ,
burse ,
Finanțări pentru sportivi și artiști ,
oradea

0 Comentarii

Cancel reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici!

    powered by Surfing Waves

    BIHON Ştirile judeţului Bihor

    Imagini cu copii de la o creșă din Oradea, descoperite pe internet. Conducerea a început verificările
    O imagine în care apar mai mulți copii, alături de inscripția „Creșa nr. 2”, a fost descoperită pe internet de jurnaliștii publicației Public Record.

    BIHON Sport local

    FOTO
    „Suntem ca o familie, nu doar colegi de muncă”
    În vară s-au produs unele permutări în polo-ul orădean. O parte din grupele de juniori de la Crișul Oradea au ajuns la CSM CSU Oradea, iar echipa a doua a orașului care activează în Superliga Națională a pornit la drum cu un staff tehnic foarte tânăr format din Antonio Alexandrescu, ajutat de Cristian Schill și Horațiu Mureșan.

    BIHON Ştirile judeţului Bihor

    Bărbatul de 63 de ani din Drăgănești, cercetat pentru că și-a ucis cu cruzime câinele, a fost arestat
    Cazul grav de cruzime față de animale s-a petrecut în cursul zilei de duminică, 8 noiembrie, pe un drum județean din Bihor.

    BIHON CAO

    Anunț întrerupere furnizare apă caldă în Fâșca, Vârciorog, Șerghiș și Tilecuș

    BIHON CAO

    Anunț întrerupere furnizare apă potabilă pe mai multe străzi din Oradea din cauza lucrărilor la pasajul Magheru

    BIHON CAO

    Anunț de întrerupere furnizare apă pe mai multe străzi din Oradea și în Săldăbagiu de Munte

    BIHON Ştirile judeţului Bihor

    Despăgubiri de un sfert de milion de euro după moartea unui adolescent de 16 ani într-un accident
    Judecătoria Oradea a pronunțat, la începutul acestei săptămâni, sentința în cazul unui tragic accident petrecut în urmă cu patru ani, în urma căruia un adolescent de doar 16 ani și-a pierdut viața.

    BIHON Ştirile judeţului Bihor

    Șoferii care parchează în Oradea și Băile Felix ar putea primi vouchere pentru transportul în comun
    Persoanele care ajung cu mașina în Oradea sau în Băile Felix ar putea primi vouchere pentru călătorii cu mijloacele de transport în comun, pe baza tichetului de parcare. 1

    BIHON Ştirile judeţului Bihor

    Pacienții pot primi servicii medicale fără validarea cu cardul de sănătate și în noiembrie
    Consultațiile, tratamentele și eliberarea medicamentelor vor putea fi decontate până la sfârșitul lunii noiembrie chiar dacă nu sunt confirmate electronic prin cardul de sănătate.
    • Bihon.ro
      • Folosinta Cookie-urilor
      • Termeni si conditii de utilizare
      • Politica de confidentialitate
      • Redactia
      • Regulament postare și moderare comentarii

    Bihor Online

    ISSN 3008-234X

    ISSN-L 3008-234X