La Editura Total Publishing a apărut de curând „Fuioare otrăvite”, noul roman al scriitoarei Simona Mihuţiu, medic oncolog orădean, un autor prolific, care a avut de curând premiera primei sale piese de teatru, „Speranţa nu urcă niciodată cu liftul”, pusă în scenă de Toni Nica, la Teatrul Regina Maria.

„Autoarea romanului crește, ludic, o poveste care surprinde cititorul, subliniind și plămădind personaje care balansează între trecut și prezent, pe ața imaginară a rănilor sentimentale adânc săpate de trecut. Capitolele cărții au menirea de a creiona până la finalul romanului alternanțe trecut – prezent, cu personajele meteorice aferente, de altfel foarte bine conturate, la pas cu trăirile eroinei centrale. Planurile neraționale se întrepătrund în mintea și sufletul eroinei principale a romanului, ca într-o țesătură ce păstrează tensiunea și emoția fiecărei felii de timp, nealterate și vii. Resemnarea tragicei povești pe care a trăit-o de-abia se conturează, în ansamblu, spre finalul romanului, chiar și atunci învăluită într-un văl de ceață și resemnare, incerte dar salvatoare”, scrie Lia Tătar în recenzia acestui roman psihologic.

Simona Mihuţiu a întruchipat personajele feminine ale cărţii asemenea Furiilor, acele personaje mitologice întruchipate în femei care trăiau în lumea subpământeană şi care erau considerate a fi personificarea răzbunării și a pedepsei divine, folosind un fus din lemn de tisa.

„Veşnic verde, înflorită în plină iarnă, longevivă, tisa priveşte cu aroganţă scurgerea timpului. Frumoasă, tămăduitoare uneori, dacă ne gândim la utilizarea ei în oncologie, poate fi în acelaşi timp extrem de toxică – un bine amestecat cu rău. Dacă durerea unui suflet rănit se transformă în ură, aceasta devine o povară care alterează natura umană, transmutând-o dintr-una luminoasă într-una întunecată, ce poate fi transmisă din generaţie în generaţie ca un tipar de comportament. Iar ura poate naşte monştri. Prin ură, oamenii devin propriile victime, suflete otrăvite ce rămân captive în sine, precum trecutul fosilizat într-o piatră de ambră. Eliberarea din temniţa urii nu se face decât prin iertare, acest balsam pe care doar iubirea îl poate genera. Doar cei care au harul iubirii şi al iertării găsesc pacea interioară, puterea şi vindecarea, ridicându-se deasupra ticaloşiei lumii, căci «este omenesc a gresi, dar dumnezeiesc a ierta»”, scrie autoarea.

De asemenea, la Editura Vatra Veche a apărut anul acesta o altă piesă de teatru scrisă de Simona Mihuţiu. Se numeşte „Ispitele Gloriei”, cartea îndemnând la istrospecţie, la propriul dialog interior.