BIHON

BIHON

  • Home
  • Ştiri
    • Ştirile judeţului Bihor
    • Comentariul zilei
    • Stiri inter(naţionale)
    • Celebritati/Lifestyle
  • Video
  • Meteo
  • Sport
    • FC Bihor
    • CSM Oradea
    • Sport Local
    • Stiri Sportive
  • Anunțuri
    • Imobiliare
    • Angajari
    • Prestări servicii
    • Auto-Moto
    • Pierderi, Citaţii
    • Diverse – Vânzări/Cumpărări
  • Angajări
  • Compania de Apă
  • Întreruperi energie
  • Anunturi interes public
    • Anunțuri Mediu, Ape
    • Licitatii
    • Convocator
  • Economic
  • Educație
  • Cultură
Select Page
APLICAȚII
MOBILE
AndroidDescarcă aplicația BIHON iOSDescarcă aplicația BIHON
BIHON
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Gala Traficantului de Cultură Internațional, ediţia a şasea

Gala Traficantului de Cultură Internațional, ediţia a şasea

la 18 September 2018 16:27
18 September 2018 16:27
GTCI se va desfăşura în perioada 25-28 octombrie, tema fiind „De ce e România ţara mea”.
Scris de Demian - GTCI se va desfăşura în perioada 25-28 octombrie, tema fiind „De ce e România ţara mea”.

Trimite articolul

X

A şasea ediţie a Galei Traficantului de Cultură Internațional (GTCI) va avea loc la finele lunii viitoare, în perioada 25-28 octombrie. GTCI, organizată de Asociaţia Experiment. Teatru. Clandestin., este un festival de artă contemporană, care se va desfășura în incinta Cetății din Oradea, dar și în alte locații neconvenționale din oraș.

În anul Centenarului, ediţia din acest an va fi una specială şi se va desfăşura sub egida cugetării „De ce e România ţara mea”. „Scopul acestui proiect este de a deschide drumul spre activităţi culturale contemporane în peisajul orădean şi de a face o aliniere la standardele de capitală culturală europeană, standarde impuse de oraşe din apropiere. Se doresc formarea noului consumator de cultură și aducerea spectatorului în contemporan prin accesul la noi propuneri artistice. Totodată, în scopul proiectului se încadrează şi dorinţa de a continua tradiţia unui eveniment ce a fost primit cu entuziasm de comunitatea oradeană”, anunţă organizatorii.

Evenimentul va fi unul complex și va avea şapte departamente: Teatru de cercetare – Metadramă, dramaturgie experimentală şi concursuri pentru amatori; Tradiţii şi obiceiuri revizitate – România de mână, o reinterpretare a conceptului de iarmaroc; Cinema Moştenirea – proiecţie aniversară de filme de artă şi documentare răscolitoare; Literatură – Biblioteca antitotalitară, manifest cultural cu lansări de carte şi concursuri eseistice; Muzică – muzică de cercetare, concerte de muzică contemporană şi experimentală; Educaţional: workshopuri interactive, laboratoare, cursuri, mese rotunde pe teme specifice, şi Arte plastice – Tormentis porta, un cumul de expresii artistice, în special arte vizuale şi instalaţii aluzive la realităţile societăţii, sau alte propuneri artistice, precum „Autoportret” – joc iluzoriu de autocunoaştere întreţinut de o cromatică atent aleasă şi oglizi speciale.

Cei care doresc să participe la unul sau mai multe din departamentele Galei Traficantului de Cultură Internațional se pot înscrie completând formularele pe care le vor găsi în link-urile puse la dispoziţie pe pagina de Facebook a evenimentului.

România de mână

Festivalul „România de mână” îşi propune să aducă în prim-plan meseriile vechi care au construit România, meșteșuguri bogate în artă și cultură făurite cu suflet și cu pasiune. Festivalul, care va avea loc pe toată perioada galei, promovează lucrul de mână autentic prin expunerea artizanilor, evenimentelor culturale specifice iarmarocului românesc, presupunând și participarea activă la făurirea obiectelor. Vor fi invitaţi să îşi expună lucrările meşteşugari autentici din ţară, care vor ţine şi ateliere în aer liber. Ideea este da a recrea iarmarocul de altădată, cu obiecte tradiţionale, cu teatru de păpuşi precum Marioara şi Vasilache, cu mâncare tradiţională românească.

Campania Antiplictis

Gala Traficantului de Cultură Internațional propune şi Campania Antiplictis. „Hai, ridică-te de pe canapea și implică-te!”, este îndemnul din acest an. În loc de astenie de toamnă și pierderea de timp în social media, li se propune orădenilor șansa de a se implica în organizarea celei de a şasea ediţii a galei de artă contemporană. Organizatorii au conceput un plan de voluntariat ce se poate plia pe disponibilitatea de timp a celor ce vor să se implice și pe modul în care aceştia îşi pot aduce contribuția. Cine doreşte să facă parte din echipa GTCI trebuie să trimită un e-mail cu intenția sa și un CV pe adresa voluntari.gtci@gmail.com. Cei implicaţi vor fi certificaţi ca şi voluntari. Informaţii în plus se pot obţine la tel. 0751/933.374.

Gala Traficatului de Cultură Internaţional îşi doreşte să crească calitativ cu fiecare ediţie şi să atragă cât mai mulţi oameni frumoşi şi talentaţi, care să participe activ la inovaţiile din domeniul artistic.

Trimite articolul

X
Taguri:
gala traficantului de cultura ,
oradea

0 Comentarii

Cancel reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici!

    powered by Surfing Waves

    Cultură

    Colindătorii se pot înscrie în programul artistic al Târgului de Crăciun Oradea 2026
    Pentru înscriere, participanții trebuie să completeze formularul online disponibil pe site-ul evenimentului.

    România

    50 de grade în frigidere! Hackerii au provocat haos și în magazinele din România
    Șase magazine din România au fost afectate de un atac cibernetic care a vizat sistemele de control ale instalațiilor frigorifice.

    BIHON CAO

    Anunț întrerupere furnizare apă caldă în Fâșca, Vârciorog, Șerghiș și Tilecuș

    BIHON CAO

    Anunț întrerupere furnizare apă potabilă pe mai multe străzi din Oradea din cauza lucrărilor la pasajul Magheru

    BIHON CAO

    Anunț de întrerupere furnizare apă pe mai multe străzi din Oradea și în Săldăbagiu de Munte

    BIHON CAO

    Anunț Compania de Apă: Începe contractarea serviciilor de alimentare cu apă în Apateu

    BIHON Ştirile judeţului Bihor

    Tribunalul Bihor: arest prelungit pentru șefii Vămii și Poliției de Frontieră Halmeu, acuzați de luare de mită
    Tribunalul Bihor a admis, miercuri, o propunere formulată de procurorul de caz din cadrul DNA Oradea și a dispus prelungirea cu 30 de zile a măsurii arestului preventiv, luată în cazul a opt polițiști de frontieră și vameși din Halmeu, județul Satu Mare, acuzați de luare de mită și constituirea unui grup infracțional organizat.

    Cultură

    Prima zi de Bookfest la Oradea: deschidere festivă şi lansarea cărţii „Texte de trecut (in)existența”
    Din 5 până în 8 noiembrie vor fi disponibile în Sinagoga Neologă Sion aproximativ 30.000 de volume pentru cititori de toate vârstele.

    BIHON Sport local

    FOTO
    Cinci sportivi de la Maxim Fight Team vor lupta în gala Mixed Victory Championship
    Toamnă intensă pentru luptătorii de la Maxim Fight Team Oradea, care la fiecare sfârșit de săptămână sunt angrenați în diferite gale din țară.
    • Bihon.ro
      • Folosinta Cookie-urilor
      • Termeni si conditii de utilizare
      • Politica de confidentialitate
      • Redactia
      • Regulament postare și moderare comentarii

    Bihor Online

    ISSN 3008-234X

    ISSN-L 3008-234X