La locul indicat de apelant s-au deplasat şi echipaje ale poliţiei şi serviciului de ambulanţă judeţean. După pătrunderea în locuinţă, pompierii militari au găsit în dormitor o femeie în vârstă de 68 de ani, al cărei deces a fost declarat de medicul prezent la faţa locului, structurile competente urmând să facă cercetări cu privire la împrejurările în care a survenit decesul.
Gasita moarta in casa
Joi dimineaţa, un echipaj din cadrul Detaşamentului 2 de Pompieri Oradea a fost mobilizat pe strada Transilvaniei, pentru a acţiona la deblocarea unei persoane aflată închisă într-un apartament situat la parterul unui imobil, conform apelului făcut pe numărul unic de urgenţă 112, de către un aparţinător al acesteia.
Trimite articolul
X
powered by
Surfing Waves
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Judecătoria Beiuș i-a interzis unui elev de 15 ani din cadrul Liceului Tehnologic „Unirea” din Ștei ca, timp de un an, să comunice în orice mod cu un coleg și să apropie la mai puțin de 10 metri de acesta ori la mai puțin de 100 de metri de locuința sa.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
O companie din Salonta, specializată în comercializarea panourilor fotovoltaice, va investi aproximativ un milion de euro într-o nouă unitate de producție, care va fi construită în parcul industrial de pe strada Iosif Vulcan.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Un bărbat de 43 de ani, din satul bihorean Șuncuiș, comuna Finiș, ar putea să se întoarcă în penitenciar din cauza unui gest banal: a mers până la un magazin să bea o bere cu prietenii.
Economic
Angajatorii vor putea contribui la conturile de economii și de investiții pentru pensie ale salariaților, beneficiind de facilități fiscale în anumite limite. Măsura este prevăzută de Legea nr. 202/2026, care intră în vigoare la 1 ianuarie 2027.
Bihon CSM Oradea
Cu o singură etapă înainte de finalul turului din cadrul sezonului regulat, CSM Oradea se află pe locul 1 în Seria C a Diviziei A de handbal masculin, iar CSU Oradea ocupă locul 3 în Seria C a Diviziei A de handbal feminin.
Economic
Agenția Națională de Administrare Fiscală (ANAF) pregătește o nouă abordare a controalelor, bazată pe criterii de risc adaptate fiecărui domeniu economic.
Citiți principiile noastre de moderare aici!