BIHON

BIHON

  • Home
  • Ştiri
    • Ştirile judeţului Bihor
    • Comentariul zilei
    • Stiri inter(naţionale)
    • Celebritati/Lifestyle
  • Video
  • Meteo
  • Sport
    • FC Bihor
    • CSM Oradea
    • Sport Local
    • Stiri Sportive
  • Anunțuri
    • Imobiliare
    • Angajari
    • Prestări servicii
    • Auto-Moto
    • Pierderi, Citaţii
    • Diverse – Vânzări/Cumpărări
  • Angajări
  • Compania de Apă
  • Întreruperi energie
  • Anunturi interes public
    • Anunțuri Mediu, Ape
    • Licitatii
    • Convocator
  • Economic
  • Educație
  • Cultură
Select Page
APLICAȚII
MOBILE
AndroidDescarcă aplicația BIHON iOSDescarcă aplicația BIHON
BIHON
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Guvernul reduce direcțiile silvice: Bihorul devine centru regional în noua reorganizare Romsilva

Guvernul reduce direcțiile silvice: Bihorul devine centru regional în noua reorganizare Romsilva

De Ramona Pașcu
la 6 March 2026 13:47 Reactualizat la: 6 March 2026 13:49
1 Comentarii

Guvernul reduce direcțiile silvice: Bihorul devine centru regional în noua reorganizare Romsilva

Foto: IA
6 March 2026 13:47 Reactualizat la: 6 March 2026 13:49
Guvernul României a adoptat joi, 5 martie 2026, hotărârea privind reorganizarea Regia Națională a Pădurilor – Romsilva, o reformă majoră a sistemului de administrare a pădurilor statului.
Scris de Ramona Pașcu - Guvernul României a adoptat joi, 5 martie 2026, hotărârea privind reorganizarea Regia Națională a Pădurilor – Romsilva, o reformă majoră a sistemului de administrare a pădurilor statului.

Trimite articolul

X

Proiectul a fost inițiat de ministrul Mediului, Diana Buzoianu, care susține că noua structură va reduce birocrația și va introduce un sistem de management bazat pe performanță. Potrivit noii hotărâri, numărul direcțiilor silvice va fi redus de la 41 la 19 structuri regionale, fiecare având responsabilitatea coordonării mai multor județe.

În vestul țării, reorganizarea aduce un rol administrativ important pentru județul Bihor. Noua direcție silvică regională va avea sediul la Oradea și va administra fondul forestier de stat din două județe: Bihor și Arad.

Prin această reorganizare, Oradea devine unul dintre centrele administrative ale sistemului silvic național, coordonând activitatea ocoalelor silvice și a structurilor teritoriale din cele două județe.

Noua structură ar trebui să permită o coordonare mai eficientă a exploatării masei lemnoase, a lucrărilor de regenerare și a activităților de protecție a pădurilor.

Directori numiți prin concurs și evaluați anual

Reforma aduce și schimbări importante în modul de conducere a structurilor silvice. Directorii direcțiilor regionale și conducerea centrală a Regia Națională a Pădurilor – Romsilva vor fi numiți prin concurs și vor avea mandate de cinci ani.

Menținerea în funcție va depinde de rezultatele obținute, evaluarea urmând să fie realizată anual pe baza unor indicatori financiari, operaționali și specifici domeniului silvic. Totodată, hotărârea introduce reguli mai stricte privind disciplina financiară și separarea contabilă a activităților economice, precum exploatarea masei lemnoase, producția sau serviciile conexe gospodăririi pădurilor.

Potrivit ministrului Mediului, Diana Buzoianu, reorganizarea urmărește trecerea de la un sistem administrativ fragmentat la unul regional, mai eficient și orientat spre rezultate.

În acest context, regionala de la Oradea devine una dintre structurile-cheie pentru administrarea pădurilor din vestul României, urmând să coordoneze activitatea silvică din județele Bihor și Arad într-un model administrativ care, potrivit autorităților, ar trebui să fie mai eficient și mai transparent.

Trimite articolul

X
Taguri:
Arad ,
bihor ,
directia silvica ,
Guvernul României ,
reorganizare romsilva
1 Comentarii

Cancel reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici!

  1. sandu2100 says:
    March 8, 2026 at 5:40 pm

    USR sa dispara

    Reply
  2. powered by Surfing Waves

    Economic

    Casa Județeană de Pensii Bihor anunță distribuirea biletelor de tratament pentru seria din aprilie
    Biletele sunt distribuite către mai multe stațiuni din țară, în funcție de capacitățile disponibile și de contractele încheiate.

    Economic

    Bihorul pierde din atractivitate turistică: mai puțini vizitatori decât în 2025

    BIHON Ştirile judeţului Bihor

    Sentință în cazul atacului din Ștei, în care au ars 3 mașini și o patiserie. Doi bărbați au fost condamnați cu executare
    Judecătoria Beiuș a pronunțat, marți, sentința în cazul unui incendiu provocat, în urmă cu mai bine de 2 ani și jumătate, în toamna lui 2023, în Ștei, unde trei mașini au ars, iar clădirea în care funcționa o patiserie a fost grav afectată.

    BIHON CAO

    Anunț Compania de Apă

    BIHON CAO

    Anunț Compania de Apă

    BIHON CAO

    Anunț Compania de Apă Oradea

    BIHON Ştirile judeţului Bihor

    Oradea Job Expo: PGS Sofa&Co oferă zeci de locuri de muncă la târgul locurilor de muncă din această lună

    BIHON Ştirile judeţului Bihor

    Ce facem astăzi, 22 aprilie în Oradea?
    Bihon.ro vă prezintă activitățile care au loc în Oradea, în data de 22 aprilie.

    România

    Ilie Bolojan: „După demisiile miniștrilor PSD voi demonstra că se poate guverna mai bine decât cu frâna de mână trasă”
    Premierul a susținut într-un interviu acordat la PRO TV la știrile prezentate de Andreea Esca, în cursul serii zilei de marți, 21 aprilie, că a discutat cu președintele Nicușor Dan și i-a transmis că nu va demisiona.
    • Bihon.ro
      • Folosinta Cookie-urilor
      • Termeni si conditii de utilizare
      • Politica de confidentialitate
      • Redactia
      • Regulament postare și moderare comentarii

    Bihor Online

    ISSN 3008-234X

    ISSN-L 3008-234X