Şi în dimineaţa zilei de miercuri, în jurul orei 7:00, echipajele Secţiei de Pompieri Beiuş au fost mobilizate pentru stingerea unui incendiu produs la gospodărie din localitatea Pocola.
În momentul sosirii forţelor de intervenţie, flăcările se manifestau violent la o construcţie anexă din cadrul gospodăriei, existând riscul extinderii acestora la locuinţă. Pompierii militari au acţionat pentru stingerea incendiului şi protecţia casei situate în apropierea focarelor, împiedicând propagarea flăcărilor şi reuşind astfel să salveze bunuri de o valoare considerabilă.
Evenimentul, a cărui cauză probabilă a constituit-o utilizarea focului deschis în spaţii închise, s-a soldat cu arderea unei suprafeţe de aproximativ 40 metri pătraţi din acoperişul acaretului şi a unei cantităţi de circa 500 kilograme fân.
Incendii lichidate rapid
În cursul nopţii de marţi spre miercuri, între orele 00:10- 00:50, forţele de intervenţie ale Staţiei de Pompieri Valea lui Mihai au localizat şi lichidat un incendiu de vegetaţie uscată ce a afectat un teren viran din localitate, pe o suprafaţă de aproximativ un hectar, iar în jurul orei 02.20, pompierii militari din cadrul Detaşamentului 2 Oradea au intervenit pe strada Menumorut din municipiu, pentru degajarea unui copac căzut pe plafonul unui autoturism.
Trimite articolul
X
powered by
Surfing Waves
BIHON Ştirile judeţului Bihor
În urma verificărilor efectuate în subteranul Minei Băița în cursul zilei de 4 noiembrie, prefectului Emilian Pavel i-a fost trimis raportul tehnic întocmit de grupul de lucru constituit prin Hotărârea Comitetului Județean pentru Situații de Urgență nr. 10/03.11.2026, se menționează într-un comunicat postat pe pagina de socializare a Instituției Prefectului Bihor.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Destinația Oradea este promovată în cadrul standului național al României alături de alți 35 de coexpozanți din țară.
Educație
Douăzeci de organizații neguvernamentale le-au prezentat tinerilor oportunități de voluntariat, de la sprijinirea persoanelor aflate în dificultate până la cercetășie și implicarea în organizații studențești.
Cultură
Pentru înscriere, participanții trebuie să completeze formularul online disponibil pe site-ul evenimentului.
România
Șase magazine din România au fost afectate de un atac cibernetic care a vizat sistemele de control ale instalațiilor frigorifice.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Tribunalul Bihor a admis, miercuri, o propunere formulată de procurorul de caz din cadrul DNA Oradea și a dispus prelungirea cu 30 de zile a măsurii arestului preventiv, luată în cazul a opt polițiști de frontieră și vameși din Halmeu, județul Satu Mare, acuzați de luare de mită și constituirea unui grup infracțional organizat.
Citiți principiile noastre de moderare aici!