În urma coliziunii, cel de-al doilea autoturism a pătruns pe contrasens şi a intrat în coliziune frontală cu un al treilea autoturism condus de O.I. (60 ani), din localitatea Hodoş. În urma accidentului rutier, S.M.D. a suferit multiple leziuni şi a fost internat în spital. De asemenea, O.I. (52 ani), pasageră în cel de-al treilea autoturism, a suferit leziuni uşoare.
Intersectie buclucasa
Miercuri, la intersecţia străzii Bernard Shaw cu strada Transilvaniei, orădeanul C.P.V. (38 ani), aflat la volanul unui autoturism, nu a acordat prioritate de trecere, intrând în coliziune cu un alt autoturism condus regulamentar de orădeanul S.M.D. (39 ani).
Trimite articolul
Xpowered by Surfing Waves
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Decizia vine la aproape două săptămâni de când a fost reluată furnizarea din cauza temperaturilor care au scăzut drastic.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Premiul de categoria I la tragerea Loto 6/49 în valoare de 3,61 milioane de lei (peste 725.000 de euro) a fost câştigat duminică, informează Loteria Română.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Mai multe persoane și entități au vizitat, săptămâna trecută, copiii de la Centrul de zi al Direcției Social Comunitare din Oradea.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
După aproape 15 ani, Ministerul Sănătății a actualizat normele de igienă pentru saloanele de înfrumusețare, tatuaj, piercing și implantare dermală.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Municipalitatea orădeana a fost atacată de hackeri la finalul săptămânii trecute.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Povestea noii piese a artistului a pornit de la un cadou muzical din partea unui vechi fan.
Citiți principiile noastre de moderare aici!