BIHON

BIHON

  • Home
  • Ştiri
    • Ştirile judeţului Bihor
    • Comentariul zilei
    • Stiri inter(naţionale)
    • Celebritati/Lifestyle
  • Video
  • Meteo
  • Sport
    • FC Bihor
    • CSM Oradea
    • Sport Local
    • Stiri Sportive
  • Anunțuri
    • Imobiliare
    • Angajari
    • Prestări servicii
    • Auto-Moto
    • Pierderi, Citaţii
    • Diverse – Vânzări/Cumpărări
  • Angajări
  • Compania de Apă
  • Întreruperi energie
  • Anunturi interes public
    • Anunțuri Mediu, Ape
    • Licitatii
    • Convocator
  • Economic
  • Educație
  • Cultură
Select Page
APLICAȚII
MOBILE
AndroidDescarcă aplicația BIHON iOSDescarcă aplicația BIHON
BIHON
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Investiții în infrastructură: Peste 700 de locuitori din Pietroasa vor avea acces la apă curată și o rețea de canalizare modernă

Investiții în infrastructură: Peste 700 de locuitori din Pietroasa vor avea acces la apă curată și o rețea de canalizare modernă

la 31 October 2024 13:18 Reactualizat la: 31 October 2024 14:55

Investiții în infrastructură: Peste 700 de locuitori din Pietroasa vor avea acces la apă curată și o rețea de canalizare modernă

foto: facebook
31 October 2024 13:18 Reactualizat la: 31 October 2024 14:55
Proiectul, cu o valoare de 13.088.693,24 lei, este finanțat de Ministerul Dezvoltării prin programul „Anghel Saligny”.
Proiectul, cu o valoare de 13.088.693,24 lei, este finanțat de Ministerul Dezvoltării prin programul „Anghel Saligny”.

Trimite articolul

X

Pe 2 octombrie, primarul comunei Pietroasa, Alin Laza, alături de subsecretarul de stat în Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației, Gabriel Traian Ghilea, au semnat contractul de finanțare pentru un proiect menit să îmbunătățească infrastructura de apă și canalizare din satele Chișcău, Măgura și Giulești.

„Este un pas important pentru întreaga comunitate. Locuitorii satelor Chișcău, Măgura și Giulești vor beneficia, în sfârșit, de o infrastructură modernă de apă și canalizare, absolut necesară pentru un trai decent. De asemenea, aceste lucrări vor contribui la protejarea mediului printr-un sistem eficient de epurare a apelor uzate”, a declarat primarul Alin Laza.

Proiectul de investiții include captarea unui nou izvor, care va asigura o sursă sigură de apă potabilă, construirea unei stații moderne de tratare a apei și realizarea unui sistem de canalizare și epurare în satele Chișcău, Măgura și Giulești, cu stația de epurare amplasată la Cociuba.

„Această amplasare a fost gândită pentru a reduce costurile și a eficientiza întreaga rețea de canalizare, făcând-o suficientă pentru întreaga comună”, a explicat primarul Laza.

Urmează licitația

Prin acest proiect, peste 700 de locuitori din Pietroasa vor avea acces la apă curată și o rețea de canalizare modernă. Primarul Alin Laza a anunțat că, în perioada următoare, va începe procedura de licitație publică pentru selectarea constructorului.

Subsecretarul de stat Gabriel Traian Ghilea, prezent la semnarea contractului, a subliniat importanța acestor proiecte pentru creșterea calității vieții în mediul rural.

„Prin susținerea acestor investiții, ne dorim să oferim condiții de trai mai bune pentru locuitorii comunei Pietroasa. Pe viitor, obiectivul nostru este ca și alte comune din Bihor și România să beneficieze de astfel de proiecte. Dezvoltarea rurală este o prioritate pentru Ministerul Dezvoltării”, a spus Ghilea.

Modernizare și eficiență energetică

Pe lângă acestea se numără modernizarea localității Gurani, care va beneficia de reabilitarea carosabilului și a rigolelor pe un tronson de 5 km, proiect finanțat prin programul Anghel Saligny.

Comuna derulează și patru proiecte suplimentare prin Programul Național de Redresare și Reziliență. Dintre acestea, unul este deja în execuție, iar celelalte trei se află în etapa de autorizare. Proiectele includ anveloparea a două cămine culturale, a unei școli și a sediului primăriei, cu scopul de a asigura eficiența energetică.

În plus, Primăria Pietroasa lucrează la modernizarea iluminatului public, având în vedere înlocuirea a 350 de corpuri de iluminat cu unele eficiente energetic. De asemenea, este planificată construcția unui parc fotovoltaic pe o suprafață de 7,5 hectare, destinat alimentării cu energie a iluminatului public și a clădirilor publice, precum școli, capele, cămine culturale și dispensare.

Alte inițiative vizează realizarea a patru stații de încărcare electrică, două în Pietroasa și două în Chișcău, precum și introducerea rețelei de gaz în patru localități, parte a unui proiect intercomunitar cu comunele Ieni, Lazuri, Buntești și Drăgănești.

Primarul Alin Laza a anunțat că, în prezent, comuna are în derulare patru proiecte prin Compania Națională de Investiții (CNI), axate pe reabilitarea a două poduri și pe remedierea zonelor afectate de alunecări de teren.

În plus față de aceste proiecte de infrastructură, Primăria se concentrează și pe dezvoltarea spațiilor culturale. Două cămine culturale din satele Chișcău și Pietroasa vor fi modernizate cu finanțare de la CNI și din bugetul local, lucrările urmând să înceapă în curând.

„Aceste investiții vor contribui la creșterea atractivității comunei și la îmbunătățirea calității vieții locuitorilor”, a subliniat primarul Alin Laza.

Trimite articolul

X
Taguri:
canalizare ,
inevstiții ,
infrastructura ,
pietroasa

0 Comentarii

Cancel reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici!

    powered by Surfing Waves

    BIHON Ştirile judeţului Bihor

    ANAF pregătește noi controale la firme. Mașinile second-hand și bunurile de lux, în vizorul inspectorilor
    Firmele care au trecut pe cheltuieli achiziții costisitoare sau au investit în amenajări de agrement fără o legătură clară cu activitatea economică intră în atenția ANAF. Fiscul anunță controale punctuale, iar societățile care urmează să fie verificate vor fi selectate după analiza datelor fiscale.

    BIHON Ştirile judeţului Bihor

    Ce facem astăzi, 7 octombrie, în Oradea?
    Bihon.ro vă prezintă activitățile care au loc în Oradea, în data de 7 octombrie.

    BIHON Ştirile judeţului Bihor

    Șefii Vămii și Poliției de Frontieră Halmeu, arestați pentru 30 de zile de Tribunalul Bihor. Alți 6 agenți și vameși au ajuns în arest
    Un judecător de drepturi și libertăți din cadrul Tribunalului Bihor a admis, marți seara, propunerea formulată de procurorul de caz din cadrul DNA Oradea și a dispus arestarea pentru 30 de zile a șefului Sectorului de Poliție de Frontieră Halmeu, comisarul-șef Adiel Viorel Babici, și a șefului Biroului Vamal de Frontieră Halmeu, Mihai Kis.

    BIHON CAO

    Anunț prelungire întrerupere furnizare apă potabilă în zona Ogorului din cauza unor lucrări neprevăzute

    BIHON CAO

    Anunț întrerupere furnizare apă potabilă din cauza lucrărilor la pasajul denivelat pe Centura Oradea

    BIHON CAO

    Anunț întrerupere furnizare apă potabilă în mai multe zone din cauza lucrărilor la pasajul Magheru

    Bihon CSM Oradea

    Calculele hârtiei s-au confirmat. CSM Oradea a pierdut meciul de debut din Liga Campionilor, cu Radnicki Kragujevac
    CSM Oradea a debutat marți seară în Grupa B din sezonul regulat al European Aquatics Champions League, în compania echipei SPD Radnicki Kragujevac, campioana Serbiei. Meciul s-a încheiat cu scorul de 9-14, după o dispută dominată de echipa sârbă.

    BIHON Ştirile judeţului Bihor

    Accident mortal la Vălani de Pomezeu. Un șofer a rămas prins sub un încărcător frontal care s-a răsturnat
    Un bărbat și-a pierdut viața marți, 6 octombrie, după ce a rămas prins sub un încărcător frontal, în localitatea Vălani de Pomezeu.

    România

    Tânărul suspect în cazul femeii găsite moarte într-o valiză pe Olt a fost adus în țară
    Principalul suspect în cazul tinerei găsite moarte într-o valiză, pe râul Olt, a fost adus în România din Elveția de către polițiști. Bărbatul, în vârstă de 30 de ani, era urmărit internațional pentru omor și urmează să fie dus în Vâlcea, unde va fi pus în executare mandatul de arestare emis în lipsă.
    • Bihon.ro
      • Folosinta Cookie-urilor
      • Termeni si conditii de utilizare
      • Politica de confidentialitate
      • Redactia
      • Regulament postare și moderare comentarii

    Bihor Online

    ISSN 3008-234X

    ISSN-L 3008-234X