BIHON

BIHON

  • Home
  • Ştiri
    • Ştirile judeţului Bihor
    • Comentariul zilei
    • Stiri inter(naţionale)
    • Celebritati/Lifestyle
  • Video
  • Meteo
  • Sport
    • FC Bihor
    • CSM Oradea
    • Sport Local
    • Stiri Sportive
  • Mica publicitate
    • Imobiliare
    • Angajari
    • Prestări servicii
    • Auto-Moto
    • Pierderi, Citaţii
    • Diverse – Vânzări/Cumpărări
  • Angajări
  • Compania de Apă
  • Întreruperi energie
  • Anunturi de interes public
    • Anunțuri Mediu, Ape
    • Licitatii
    • Convocator
Select Page
APLICAȚII
MOBILE
AndroidDescarcă aplicația BIHON iOSDescarcă aplicația BIHON
BIHON
BIHON Ştirile judeţului Bihor
„Iubire” pe scenă

„Iubire” pe scenă

la 6 March 2015 09:01
6 March 2015 09:01
Un spectacol despre dorul, melancolia şi eternul feminin, în poezia eminesciană.
Scris de erdei - Un spectacol despre dorul, melancolia şi eternul feminin, în poezia eminesciană.

Trimite articolul

X

„Iubire” este versiunea scenică de Ioan Ieremia, după „Bogdan Dragoş” de Mihai Eminescu.

Teatrul Regina Maria anunţă premiera spectacolului „Iubire”, un spectacol omagial, dedicat trecerii a 150 de ani de la înfiinţarea revistei „Familia”. De aceea, spectacolul şi este organizat în colaborare cu revista orădeană de cultură. O adaptare după drama istorică „Bogdan Dragoş” de Mihai Eminescu, versiunea scenică a spectacolului „Iubire” îi aparţine lui Ioan Ieremia, la fel şi concepţia scenografică, ilustraţia muzicală şi regia artistică. Premiera spectacolului va avea loc sâmbătă, 7 martie, de la ora 19:00, la Sala Arcadia. Preţul unui bilet este de 20 de lei şi acesta poate fi cumpărat de la agenţia teatrului, deschisă de luni până vineri de la ora 10:00 la 19:00 şi sâmbătă şi duminică între orele 10:00- 13:00 sau online de pe biletmaster.ro.

Artă sincretică, dar nu cleptomană

Ioan Ieremia descrie acest spectacol ca fiind unul „despre iubire, despre cât de minunată este iubirea în visele noastre şi despre incapacitatea omului de a iubi aşa cum visează să iubească, despre dorul, melancolia şi eternul feminin, în poezia eminesciană. Un spectacol cu semne şi simboluri antropomorfiste prin care atribuim fenomenelor naturii însuşiri şi sentimente umane, metaforă mereu prezentă în creaţia eminesciană. Închin acest spectacol minunatei femei, Eleonora Maria, soţia mea, care-mi rabdă cu stoicism şi devotament de stâncă, din secolul trecut, toate infidelităţile «teatrale». Şi pentru că n-aţi avut ocazia, până acuma, să mă vedeţi în această ipostază, trebuie să vă mărturisesc că pentru mine Teatrul este o artă sincretică dar nu cleptomană, că apelează la toate artele dar nu-i acorda nici uneia statut de autonomie, că toate mijloacele la care apelează, pentru a se exprima, trebuie să se nască şi să se facă, din nevoia de exprimare a jocului, a actorului. Mă străduiesc facând teatru să mă apropii cât mai mult de armoniile muzicii pentru că în rigoarea muzicii este mai multă poezie nemijlocită decât în toate celelalte arte. Refuz apelul la mijloacele moderne, precum film, proiecţii, pentru că sunt adeptul celui care a descoperit ca «De 2000 de ani nu se mai face Teatru, ci spectacol»”.

Un an fast pentru „Familia”

„Anul 2015 este un an fast pentru Revista Familia: împlinirea a 150 de ani de la apariţia primului număr al ei, la Pesta, iunie, 1865, „foaia enciclopedică cu ilustraţiuni” avându-l ca editor pe tânărul cărturar Iosif Vulcan. Acesta n-a fost doar un admirabil constructor de publicaţii culturale –„Familia” fiind cea mai strălucită dintre ele în seria sa primă dintre 1865 şi 1906 – , ci şi un susţinător fervent al realizării unui teatru – deopotrivă literatură dramatică şi instituţie de spectacol – în limba română în spaţiul transilvănean. În acest context aniversar şi de conţinut cultural, teatrul orădean de astăzi are generoasa şi admirabila iniţiativă de a oferi sărbătorii Familiei un dar cu totul aparte: un spectacol intim legat de «biografia» revistei. Să ne amintim că în 1865, primăvara, debuta în revista «Familia» tânărul poet Mihail Eminovici căruia redactorul revistei îi „deschidea cu bucurie coloanele” acesteia printr-o întâmpinare care se va dovedi legată de destinul poetului şi al revistei, schimbându-i numele în Mihai Eminescu, nume ce va deveni renumele Mihai Eminescu. Se ştie că poetul s-a lansat în mari proiecte dramatice, şi între ele se află şi piesa neterminată căreia acum regizorul Ioan Ieremia îi asigură o reprezentare teatrală pe care o putem socoti ca o reverenţă peste timp adusă Poetului, Familiei şi lui Iosif Vulcan. Este, în fapt, o uvertură la marea sărbătoare a revistei, o deschidere a şirului de omagii ce se cuvin acestei instituţii numite Revista de cultură «Familia», publicaţie de nivel naţional care din 1880 până în prezent apare – prin cele cinci serii ale ei – la Oradea”, a explicat Ioan Moldovan, directorul Revistei „Familia”.

Distribuţia:
Andrian Locovei
Anda Tămăşanu
Patricia Moţ
Andreea Silaghi
Andreea Pantiş
Karla Fanea
Biros Andrea
Claudiu Ursuţa
Bogdan Balota
Mihai Mărieş
Nicolas Balog
Antonio Istrate
Antoniu Nica
– scenografia: Csuri Emese
– regia artistică, concepţia scenografică şi ilustraţia muzicală: Ioan Ieremia
– regia tehnică: Lidia Leţa

Trimite articolul

X
Taguri:
iubirea ,
mihai eminescu ,
teatrul regina maria
0 Comentarii

Cancel reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici!

    powered by Surfing Waves

    BIHON Ştirile judeţului Bihor

    GALERIE FOTO/VIDEO
    Întâlnire la Oradea cu Maia Morgenstern. Poveşti din copilărie, amintiri cu Mel Gibson şi premieră cu mascați
    Evenimentul a fost organizat de Comunitatea Evreilor & JCC din Oradea, în parteneriat cu Oradea Heritage.

    Bihon CSM Oradea

    Vujadin Subotic, fost jucător al echipei CSM CSU Oradea, a fost prezent duminică la Oradea Arena
    Vujadin Subotic, fost jucător al CSM CSU Oradea, a revenit la Oradea și a lăudat echipa și noua arenă.

    Bihon CSM Oradea

    Jaizec Lottie nu este refăcut pentru meci. CSM CSU Raiffeisen se luptă cu CSM Târgu Mureș în semifinalele Cupei României
    Turneul Final 8 al Cupei României la baschet masculin a continuat duminică la Oradea Arena, cu sfertul de finală dintre U BT Cluj-Napoca și CSA Steaua Sharks București, încheiat cu victoria categorică a clujenilor, scor 100-77.

    BIHON CAO

    Anunț Compania de Apă

    BIHON CAO

    Anunț Compania de Apă

    BIHON CAO

    Anunț Compania de Apă

    BIHON Ştirile judeţului Bihor

    Vârtop vrea turism tot anul: proiect de 30 milioane euro pentru pârtie, telescaun și lac de acumulare
    Satul de vacanță Vârtop rămâne unul dintre cele mai cunoscute puncte turistice montane din județul Bihor, dar și unul dintre cele mai dependente de capriciile vremii.

    BIHON Sport local

    Handbalistele CSU Oradea au câștigat la Reșița ultimul lor meci din retur: au încheiat pe locul 5 și vor juca în play-out
    Echipa orădeană a încheiat sezonul regulat cu o victorie, pe terenul formației CSU Reșița, cu scorul de 24-19 (11-9).

    BIHON Ştirile judeţului Bihor

    Refuzat a doua oară. Tribunalul Bihor a respins cererea unui „viețaș”, condamnat pentru 4 crime, de comutare a pedepsei
    Ferenc Sütő, bărbatul de 60 de ani, închis pe viață pentru 4 crime și aflat în Penitenciarul din Oradea, a pierdut pentru a două oară în instanță, în încercarea de a obține comutarea pedepsei.
    • Bihon.ro
      • Folosinta Cookie-urilor
      • Termeni si conditii de utilizare
      • Politica de confidentialitate
      • Redactia
      • Regulament postare și moderare comentarii

    Bihor Online

    ISSN 3008-234X

    ISSN-L 3008-234X

    Bihon.ro logoPentru noi, confidențialitatea Dvs. este importantă

    Noi și partenerii noștri utilizăm tehnologii, cum ar fi modulele cookie, și vă procesăm datele cu caracter personal, precum adresele IP și identificatorii cookie, pentru a personaliza anunțurile publicitare și conținutul în funcție de interesele dvs., pentru a măsura eficiența anunțurilor și a conținutului și pentru a obține informații despre publicul care a văzut anunțurile și conținutul. Faceți clic mai jos pentru a vă da consimțământul privind utilizarea acestei tehnologii și procesarea datelor dvs. cu caracter personal în aceste scopuri. Vă puteți răzgândi și puteți schimba opțiunile în orice moment, revenind la acest site.