La împlinirea a doi ani de activitate a Clubului de Istorie, volumul reeditat „Oradea s-a născut oraș. Înainte de 1100”, scris de Doru Sicoe, a fost lansat în penultima zi a anului 2024, la Colegiul Naţional „Mihai Eminescu”. Cartea a apărut într-un tiraj de numai 200 de exemplare, susţinut exclusiv de autor şi membrii Clubului de Istorie.

„Este prima carte românească de istorie în care se afirmă că regele Ladislau I al Ungariei a întemeiat Oradea. Până acum, inclusiv în Istoria Bihorului, din 2019, nu s-a dorit afirmarea acestui fapt, moștenire ceaușistă, consider eu. Cartea este un eveniment, oricum am lua-o. Aduce o abordare nouă, încadrează Oradea în istoria europeană de atunci, vine cu o seamă de detalii necunoscute publicului larg și explică proveniența denumirii românești. Astfel, din slavonul «gorod» (oraș), s-a format «Orade», apoi «Oradia» și în final «Oradea». La fel cu Arad, care, din «gorod» se va numi inițial, sute de ani, «Orod». Această explicație vine în sincron cu vechile izvoare Gesta Hungarorum și Cronica lui Nestor a vremurilor trecute, care relatează despre populația slavă și cea românească de pe teritoriul de atunci al României”, ne precizează Doru Sicoe. Autorul susține ideea că Oradea a fost făcută cu coloniști italieni, așa explicându-se denumirile italiene din oraș: Veneția (Velența), Bologna, Padua, Olosig.

Oradea s-a născut ca mănăstire în 1083, concepută ca loc de înmormântare pentru regele Ladislau I, explică Doru Sicoe. „Prin mutarea aici a episcopiei catolice de la Biharia, distruse de invazia cumană din anul 1091, Oradea devine oraș. Mutarea e estimată pentru 1092, deoarece în 1192, Ladislau I a fost sanctificat. Nu avem altă explicație pentru anul sanctificării decât înființarea Episcopiei de Oradea. Orașul e atestat documentar în 1113, când episcopul Syxtus nu își mai zice «de Bihor», ca în 1111, ci «de Oradea», semn al creșterii mari de imagine a orașului”, punctează autorul.

Subiecte incomode

Cartea beneficiază de o prefaţă scrisă de Mihai Georgiţă, doctor în istorie, şef serviciu Bihor al Arhivelor Naţionale. Acesta îl consideră pe Doru Sicoe ca fiind unul dintre cei mai pasionaţi cercetători ai trecutului Oradiei. Acesta aminteşte de faptul că, fără a beneficia de un suport financiar din partea vreunei instituţii sau fundaţii, a editat cu resurse private şi coordonat apariţia unei reviste de specialitate şi popularizare a istoriei Oradiei: „Oradea – istorie şi actualitate”. De asemenea, într-un singur an, Doru Sicoe lansează a doua carte de autor despre trecutul oraşului.

„Pasiunea cu care investighează trecutul Oradiei reverberează şi în scriitură, una alertă şi incisivă, formată în deceniile de gazetărie, dar în egală măsură, menită să te ţină atent până la ultimul cuvânt. (…) Împătimitul istoric abordează subiecte care au scăpat istoriografiei române ori au fost ocolite intenţionat, fiind incomode, dar, totuşi, de mare interes”, scrie Mihai Georgiţă.

Volumul se încheie cu „Luminarea unui început neguros”, postfaţă scrisă de Ciprian Bortoş, profesor de Teologie, licenţiat/masterat în istorie, care punctează faptul că este exclusiv meritul lui Doru Sicoe că scoate la lumină întemeierea oraşului Oradea în timpul regelui Ladislau I, pe care o vede cu italieni, nu cu germani, în condiţiile în care, mai toţi istoricii români se complac în afirmarea aceleiaşi axiome: Oradea a fost întemeiată mai târziu, odată cu celelalte oraşe ale Transilvaniei, după anul 1200.

„În încheiere, putem afirma faptul că, într-o mare ignorare a înceţoşatelor începuturi medievale ale Oradiei, Doru Sicoe reconstituie pentru noi toţi o lume luminoasă, cu migala unui Hercule Poirot al istoriei. Şi face asta pentru un segment al istoriei Oradiei despre care nu aveam mai nimic! El îşi duce mai departe cercetarea începută în timpul facultăţii, pe care universitarii responsabili nu au fost în stare s-o preţuiască şi susţină la justa ei valoare, cel mai probabil din invidie”, scrie Ciprian Bortoş. Acesta precizează că stilul lui Doru Sicoe este unul accesibil cititorilor, cartea fiind bogat ilustrată cu imagini, gravuri şi hărţi şi susţinută de o bogată bibliografie.