Doar într-o fază ulterioară (dacă aceasta apare!), ne dăm seama ca nu avem de ce să fim supărați pe ceilalți si mai ales pe noi. Am fost victime ale contextului. Putem ramane acolo, reprosandu-le celorlalți ca nu au fost in stare sa faca lucrurile cum trebuie si ne vom întreba mereu cum ar fi fost daca, sau ne împăcam cu situatia si vedem ce avem de făcut noi mai departe.

Astfel ne impacam cu copilul interior care rămâne blocat emoțional la momentul traumelor si se simte singur, trist, mic, neputincios si conflictual. Aceasta împăcare da voie adultului din interiorul nostru sa se dezvolte. Acesta renunta la ignoranța, indiferența, nemulțumirea si supărarea față de viata și devine curios, senin, impacat si bun cu sine și cu viața. Va fi ca si cum ne-am trezit dintr-un somn lung si obositor precum personajele din povesti care au fost preschimbate în stane de piatră iar atunci când s-au trezit, totul în jurul lor era schimbat.

La fel se intampla si cu oamenii care incep sa isi dea seama ca nu trecutul sau destinul sunt cele care le modelează viața si succesul, ci curiozitatea, punerea sub semnul intrebarii a tot ceea ce stiau despre sine si despre ceilalti, apropierea de sine si de ceilalti, incurajarea de sine si a celorlalti, bunatatea fata de sine si fata de ceilalti, înțelegerea si acceptarea propriei persoane si a celorlalti, anularea fricii si a criticii față de sine si fata de ceilalti, descoperirea entuziasmului si asumarea de riscuri, acțiunea și curajul de a trăi liber si desprins de orice constrângeri ale trecutului.

Lector Univ. Dr. Psiholog clinician și Psihoterapeut Sorin Nica