BIHON

BIHON

  • Home
  • Ştiri
    • Ştirile judeţului Bihor
    • Comentariul zilei
    • Stiri inter(naţionale)
    • Celebritati/Lifestyle
  • Video
  • Meteo
  • Sport
    • FC Bihor
    • CSM Oradea
    • Sport Local
    • Stiri Sportive
  • Anunțuri
    • Imobiliare
    • Angajari
    • Prestări servicii
    • Auto-Moto
    • Pierderi, Citaţii
    • Diverse – Vânzări/Cumpărări
  • Angajări
  • Compania de Apă
  • Întreruperi energie
  • Anunturi interes public
    • Anunțuri Mediu, Ape
    • Licitatii
    • Convocator
  • Economic
  • Educație
  • Cultură
Select Page
APLICAȚII
MOBILE
AndroidDescarcă aplicația BIHON iOSDescarcă aplicația BIHON
BIHON
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Love Stories, despre a fi sau a nu fi...iubit

Love Stories, despre a fi sau a nu fi...iubit

la 12 October 2012 11:41
12 October 2012 11:41
Deşi uşor „radiofonică” piesa Love Stories i-a mişcat pe orădeni prin povestea de dragoste, ură şi moarte.
Scris de Cristian Horgoș - Deşi uşor „radiofonică” piesa Love Stories i-a mişcat pe orădeni prin povestea de dragoste, ură şi moarte.

Trimite articolul

X

CCS a fost asaltată marţi seară de orădenii atraşi la spectacolul Loves Stories de apetitul pentru teatru şi de renumele protagoniştilor. Dar nici spectatorii cu loc în ultimele rânduri nu au avut mult de pierdut. Căci, cu excepţia a două-trei scene gestice de efect – când Dan (Alexandru Pavel) dă de duşcă sticla pe care fix i-o reproşase propriului tată, sau când contradictoria Giulia (Diana Cavallioti) se îmbrăţişează neprefăcut cu nesuferita soacră Dana (Maia Morgenstern) – piesa e perfect inteligibilă şi prin simplă lectură sau radiofonic.

Viaţa bate filmul

Decorurile sunt simple, textul clar şi se lasă prea puţin loc pentru imaginaţia spectatorului (spre deosebire de spectacolele orădene «Equus» sau «În curând vine timpul»).

Punct forte al piesei este scriitura lui Radu F. Alexandru, care a şi câştigat în 2010 premiul UNITER pentru cel mai bun text de piesă românească.

Drama se dezvoltă şi se dezvăluie pe de-a-ntregul din dialogurile tensionate, presărate arareori cu replici de umor negru din partea tatălui-filozof Cristian (Mircea Rusu), sau involuntar hilare, din partea Danei, ca mamă excesiv de protectoare.

Paradoxal, apariţiile TV ale „prezentatorului-scriitor” Emil Hurezeanu par că au rolul de a muta povestea dinspre real spre ficţiune, motivând că „rolul poetului antic era să redea ce s-ar fi putut întâmpla, nu ce s-a întâmplat”.

Iar de ficţionarea poveştii de ură şi dragoste e nevoie fiindcă textul e într-atât de realist încât e nevoie să fie depersonalizat de dragul spectatorilor care se pot regăsi în trăirile „naşpa” ale personajelor. Mai ales că actorii reuşesc, prin tonalităţi şi nuanţe vocale, să amplifice naturaleţea conflictelor în care se scufundă, fără ieşire, personajele.

Cum scenariul e destul de valoros pentru a fi lecturat de cei care n-au mai găsit bilete la piesă, ne mărginim la câteva repere. Cuvintele cheie sunt: sex, sarcină, anti-chiuretaj, mariaj, copil, responsabilitate, divorţ, deces.

Fitilul care aruncă în aer căsnicia Giuliei cu Dan este faptul că tânăra l-a înşelat. Dar nu cu un bărbat, cum crede iniţial Dana, care din instinct matern simte că „fata asta ascunde ceva”.

Giulia îl înşală pe Dan nemărturisindu-i trecutul ei psihiatric. Căci deşi ea îşi iartă în final propriul tată fiindcă nu i-a mărturisit că i-a înlocuit mama moartă la naştere, această minciună nerostită o macină la nesfârşit. Dan intuieşte: „De ce ţi-e frică, cine ţi-a făcut atâta rău?” dar se bazează pe faptul că e primul bărbat din viaţa Giuliei şi acţionează şi din spirit patern. Dar divorţul pe care i-l va impune Giulia îi vor provoca zbuciumări hamletiene: de la constatarea că „doi tineri care se iubesc nu-şi pot trăi iubirea din motive aparent de neînţeles” până la paralelismul „a fi sau a nu fi, a iubi sau a nu iubi”.

Povestea se repetă

Zidul care se ridică între Dan şi Giulia îl găsim gata înălţat între Dana şi Cristian, deşi aceştia chiar s-au iubit în tinereţe. Adevăr care, odată relevat, le uneşte pe Giulia şi Dana.

Ruptura de Cristian pare să aibă însă la temelie frica Danei de o dragoste prea intensă. „Ce mă fac, Doamne, că-l iubesc prea mult pe acest om?”, îşi aminteşte ea. „În loc să te întrebi aşa ceva, mai bine te gândeai cum să faci să prelungeşti acest sentiment”, îi replică soţul.

Finalul piesei e uşor forţat, pentru un plus de dramatism. Cristian moare într-un accident auto suspect, la puţin timp după ce-i trimisese Danei un SMS: „Iartă-mă”. Prilej ca Dan să-i reproşeze Danei că nu i-a răspuns tatălui său.

Nu-i clar dacă autorul a vrut să sugereze un suicid. Dar e greu să bănuieşti de sinucidere emoţională un filozof cu ironii care tind spre cinism, şi cu cugetări părinteşti de genul: „o femeie care ne părăseşte nu e neapărat iresponsabilă” şi „unele teorii aseamănă iubirea cu hipnoza”.

 

Trimite articolul

X
Taguri:
love stories ,
oradea ,
teatru

0 Comentarii

Cancel reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici!

    powered by Surfing Waves

    BIHON Ştirile judeţului Bihor

    Șefii Vămii și Poliției de Frontieră Halmeu, arestați pentru 30 de zile de Tribunalul Bihor. Alți 6 agenți și vameși au ajuns în arest
    Un judecător de drepturi și libertăți din cadrul Tribunalului Bihor a admis, marți seara, propunerea formulată de procurorul de caz din cadrul DNA Oradea și a dispus arestarea pentru 30 de zile a șefului Sectorului de Poliție de Frontieră Halmeu, comisarul-șef Adiel Viorel Babici, și a șefului Biroului Vamal de Frontieră Halmeu, Mihai Kis.

    Bihon CSM Oradea

    Calculele hârtiei s-au confirmat. CSM Oradea a pierdut meciul de debut din Liga Campionilor, cu Radnicki Kragujevac
    CSM Oradea a debutat marți seară în Grupa B din sezonul regulat al European Aquatics Champions League, în compania echipei SPD Radnicki Kragujevac, campioana Serbiei. Meciul s-a încheiat cu scorul de 9-14, după o dispută dominată de echipa sârbă.

    BIHON Ştirile judeţului Bihor

    Accident mortal la Vălani de Pomezeu. Un șofer a rămas prins sub un încărcător frontal care s-a răsturnat
    Un bărbat și-a pierdut viața marți, 6 octombrie, după ce a rămas prins sub un încărcător frontal, în localitatea Vălani de Pomezeu.

    BIHON CAO

    Anunț prelungire întrerupere furnizare apă potabilă în zona Ogorului din cauza unor lucrări neprevăzute

    BIHON CAO

    Anunț întrerupere furnizare apă potabilă din cauza lucrărilor la pasajul denivelat pe Centura Oradea

    BIHON CAO

    Anunț întrerupere furnizare apă potabilă în mai multe zone din cauza lucrărilor la pasajul Magheru

    România

    Tânărul suspect în cazul femeii găsite moarte într-o valiză pe Olt a fost adus în țară
    Principalul suspect în cazul tinerei găsite moarte într-o valiză, pe râul Olt, a fost adus în România din Elveția de către polițiști. Bărbatul, în vârstă de 30 de ani, era urmărit internațional pentru omor și urmează să fie dus în Vâlcea, unde va fi pus în executare mandatul de arestare emis în lipsă.

    Cultură

    GALERIE FOTO
    Molar de mamut lânos, sabie de ofiţer şi o comedie scrisă de Iosif Vulcan, la expoziţia restauratorilor deschisă în Cetate
    Şapte restauratori ai Muzeului Ţării Crişurilor au expus o parte din obiectele restaurare în ultimul an.

    BIHON Ştirile judeţului Bihor

    Bărbat condamnat pentru o tentativă de omor comisă acum 15 ani. A primit 3 ani de închisoare
    La 15 ani de la comiterea unei tentative de omor și după 8 ani de la trimiterea dosarului în judecată, Tribunalul Bihor a soluționat cazul unui bărbat de 34 de ani, acuzat că, alături de alți trei indivizi, l-a atacat și l-a lovit cu bâta pe un elev de 17 ani, care se întorcea de la o discotecă. 1
    • Bihon.ro
      • Folosinta Cookie-urilor
      • Termeni si conditii de utilizare
      • Politica de confidentialitate
      • Redactia
      • Regulament postare și moderare comentarii

    Bihor Online

    ISSN 3008-234X

    ISSN-L 3008-234X